Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

joi, 5 aprilie 2012

Cum ar trebui sa fie?

Ma intreb de foarte multe ori daca sacrificiile pe care le facem zilnic merita...merita oare sa te consumi psihic, merita oare sa-ti dai interesul, merita oare sa-ti pese? Am ajuns de prea multe ori la concluzia ca nu merita..si totusi trebuie sa ridici capul in fiecare zi si sa mergi mai departe...sa te bati de obstacole, sa nu te incarci emotional cu lucruri care nu merita...usor de zis, uneori mai greu de facut...greu de facut cand esti o persoana careia-i pasa...caut remedii pentru supravietuirea zilnica..imi vine sa urlu, de multe ori imi spun ca e doar un vis urat...imi vine de multe ori sa renuntz...si tot atunci imi zic ca e un curs pe care trebuie sa-l urmez...sa fie oare un curs firesc al vietii zilnice? Si tot atunci ma intreb cum de unii reusesc sa ignore? Merita sa fii mereu pus la zid pentru lucruri pe care nu le-ai facut tu? Si tot atunci ma gandesc ca poate ti se pun in carca niste probleme, pentru ca iti pasa...pentru ca te dai peste cap sa le rezolvi...dar nu ar trebui sa fie asa...nici acum nu am invatat prea bine sa nu ma consum...am incercat multe metode si tot nu le stapanesc...am avut perioade cand am reusit...nu vreau sa fiu un sac de box, nu vreau sa plec capul, fara sens, nu vreau sa fiu un robot care executa niste comenzi...incerc zilnic sa ma gandesc doar la lucrurile frumoase din viata mea...incerc sa le vizualizez, incerc mereu sa zic ca e doar un aspect de moment...dar la un moment dat iti vine sa lasi armele jos si cauti linistea, care te determina sa vezi viata dintr-o alta perspectiva....folosesc de prea multe ori replica in gand "bine ca s-a terminat"...dar nu e bine...de ce trebuie sa te bucuri ca s-a mai terminat inca o zi? Asta e societatea pe care ne-o dorim? Sa rasuflam usurati ca s-a mai dus inca o zi din calendar? Nu ar trebuie sa fie altfel? Imi vine sa ma mut pe un varf de munte si sa cresc animale si sa ma bucur de liniste...o liniste care imi lipseste, sau pe care o am in doze moderate...mult prea moderate zilnic...refugiul zilnic este acasa..intre pereti, alaturi de sotul meu, la telefon alaturi de parintii mei...imi vine sa creez un buncar si sa ma ascund acolo, cu toti cei dragi..sa nu pierd nici un moment din viata...ma si intreb de multe ori..pt ce atatea sacrificii? pentru ce...pentru nimic..ajungi sa nu te mai poti bucura de nimic, pentru ca pur si simplu ziua are putine ore...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu