Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri".
Nu se plateste taxa nici de stationare, nici de oprire.

vineri, 28 septembrie 2012

O piesa de nota..maxima

Piesa care ma face sa sar din pat si sa dansez indiferent de ora..pur si simplu zambesc si ma energizez...de energie nu duc lipsa, insa o sa am nevoie de ea in doze moderate de luni incolo...in plus ma energizez si maine, cu o zi de pescuit in familie..pana atunci savureaza weekend-ul si piesa. :)

joi, 20 septembrie 2012

The big day!

Today is the big...day! Azi e ziua in care se va satura mama de cat o voi strange in brate! Astazi o revad, dupa cateva luni in care i-am auzit doar vocea. Mama mea este cea mai vesela persoana pe care o cunosc. Mereu zambeste cand vorbeste cu mine la telefon. Nu am intalnit o persoana mai vesela si pozitiva ca si ea. Si nu pentru ca e mama mea, ci pentru ca asa e ea. Cred ca acest lucru l-am mostenit de la ea..acesta pe langa multe alte lucruri minunate. De fiecare data cand vorbeam cu ea la telefon, mereu imi spunea: "te-am sunat ca sa ma incarc cu energie pozitiva, ca sa continui sa zambesc!". Asa e mereu: ne incarcam una pe alta cu multa energie. E o relatie frumoasa: una de suflet. Ne simtim mereu una pe cealalta cand ceva nu e regula. Nici nu trebuie sa spunem nimic! E o conexiune incredibila. Acelasi lucru se intampla si cu tatal meu. El insa mascheaza multe trairi. Nu se exteriorizeaza, decat rar. O astfel de exteriorizare a avut loc sambata! Uitase ca merg acasa, ca vom fi doar noi. Cand a ajuns de la serviciu si m-a vazut, ochii i s-au umplut de lacrimi.E o persoana sensibila, dar care foloseste un scut, cand vine vorba sa arate acest lucru. Nu e o lauda, dar indiferent de starea lui, mi-o impartaseste.Revenind la ziua de azi, pfuai cat de grea e asteptarea. Parca timpul, trece atat de incet, incat as zice ca sta pe loc. Oare nu pot sa-l iau la fuga, ca sa inverte si orele? Cred ca nu. Acum simt cum sufletul meu incepe sa se reintregeasca. E greu de explicat in cuvinte. Weekend-ul acesta nu, dar weekend-ul viitor ne asteapta o mega partida de pescuit! Relaxarea familiei! Multi nu inteleg pescuitul. Pentru multi sa pescuiesti, inseamna doar sa stai ore in sir si sa te uiti la un bat de pescuit. Pentru noi pescuitul inseamna mult mai mult de atat: inseamna comunicare, inseamna limpezirea gandurilor, distractie, inseamna sa gatim impreuna, inseamna sa fim impreuna si bineinteles inseamna etalarea capturilor, atunci cand ele exista. Ce-ti poti dori mai mult, decat sa fii alaturi de cei dragi, impartasind ganduri si acelasi hobby?

marți, 18 septembrie 2012

O poveste..

Toate povestile incep precum..povestea piesei. Plus ca trupa este una dintre favoritele mele. Merita ascultata pe repeat :)

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Cifra 8

E din nou mijlocul weekend-ului, insa ziua de azi a adus mai mult vreme de toamna, nu e de mirare de ce am dormit asa de bine azi :) Astazi a fost o zi administrativo-casnica, daca pot sa o numesc asa, acasa la ai mei. Trebuie pentu ca saptamana viitoare..vine mama acasa :) Deja zambesc incontinuu...in plus a fost o zi ca pe vremuri astazi..cand sambata de obicei faceam tot prin casa. Casa parintilor, in care am crescut e mereu primitoare. Ma simt in largul meu. Chiar am observat ceva: sunt case in care cum pasesti  te simti asa de bine, incat ai impresia ca te imbratiseaza. Sunt 3 case la numar in care ma simt extrem de bine: casa mea, casa parintilor mei si casa parintilor sotului meu. Ma simt asa de bine de fiecare data! Suna frumos casa mea. Casa ta, e casa in care te simti in siguranta, e locul unde fiecare coltisor simti ca face parte din tine, e locul in care te poti inchide si simti ca tot ce e neplacut dispare. Imi aduc si acum aminte cand am intrat prima data in casa mea, a noastra ( a mea si a sotului meu). M-am uitat pe geam si am vazut o priveliste asa de frumoasa, totul era verde, incat aveam impresia ca sunt in paradis. Ce ciudat: am crescut la etajul 8, in camin am stat doar la etajul 8, iar casa mea se afla tot la etajul 8. Totul a fost si este la intaltime. Ar trebui probabil sa mizez totul pe cifra 8: e cea care m-a mentinut la inaltime.Sa privesti totul de sus, evident nu ma refer sa fii arogant, ci pur si simplu sa vizualizezi tot din jur. Apropo de casele care simti ca te imbratiseaza. La fel mi s-a intamplat si cu masina: cand m-am urcat prima data in fosta noastra masinuta galbena, am simtit cu scaunul ma imbratiseaza. La fel s-a intamplat si cu noua masina: a fost pur si simplu o conexiune, pe care nu pot sa o descriu. Doar atata am simtit: She's The One. La fel se intampla si cu persoana alaturi de care vrei sa faci echipa toata viata: e o conexiune frumoasa, interesanta si pe care o vei avea o viata intreaga. E ceva in sufletel care-ti spune ca :He's The One! Si cam gata cu scrisul sa ascultam si o piesa. Pupi Pupi :*

marți, 11 septembrie 2012

Lucruri normale

Lucrurile normale ti se de foarte multe ori...firesti. Ei bine, cand vezi oameni care nu beneficiaza de lucrurile normale, iti dai seama ca esti norocos ca esti un om normal. Ti se pare normal sa vezi scarile, sa auzi piesele ce ruleaza la radio, ti se pare normal sa pasesti, sa mananci si lista lucrurilor normale ar putea continua. Cand insa vezi oameni care nu beneficiaza de lucrurile normale, iti dai seama ca esti norocos. Pana atunci nu constietizezi aceste aspecte, importante sau aparent neimportante. Intr-una din zile am vazut un baiat care nu vedea. Eram cu o prietena si atunci ne gandeam amandoua cat de important e sa vezi lumina unei zile insorite de vara. Si totusi baiatul respectiv era singur, nu se dadea batut, nu se lasa prada handicapului sau. Lucrurile normale ni se pare atat de..normale, incat uitam de cele mai multe ori ca nu toti oamenii beneficiaza de ele. Si tocmai pentru acest lucru ar trebui sa ne consideram norocosi. Sunt oameni care nu au parinti, sunt oameni singuri, care nu au familie, care lupta, care nu se lasa prada acestor incoveniente. Sunt oameni care nu au casa, sunt oameni care nu au poate nimic din ce am eu sau tu, sunt insa oameni care nu se dau batuti. Nu inseamna ca trebuie sa ne multumim cu putin, dar putem sa ne bucuram din cand in cand de ce avem. Cred ca de foarte putine ori vedem ce avem. Vedem de cele mai multe ori, ce nu avem, uitand ca totusi exista un echilibru in viata. Nu le poti avea pe toate. Chiar nu le poti avea. Aparent poti sa zici ca le ai pe toate, dar iti dai seama ca undeva exista un gol, e acel ceva, ce confera echilibru vietii. De cele mai multe ori vedem doar acel gol, omitem sa vedem plusurile din viata noastra. Poate pentru ca nu suntem pe deplin impliniti? Sau poate pentru ca ne dorim ca totul sa fie perfect? Sau probabil pentru ca viata are anumite standarde, pe care le vedem in jur si pe care ni le dorim? Normalitatea vietii e ceva relativ, si evident ca difera de la persoana la persoana..insa din cand in cand..chiar ar trebui sa ne bucuram de ..lucrurile normale.

luni, 10 septembrie 2012

Retrairea emotiei...

Sfarsitul de saptamana a trecut extrem de repede. Important e ca evenimentele placute si-au facut loc, ba chiar au fost in top. De fiecare data cand asist la vreo nunta, am emotii. Tot timpul ochii mi se umplu de lacrimi. Cam asa s-a intamplat si sambata. E frumos sa vezi emotia din ochii celor prezenti, din ochii celor care decid sa-si uneasca destinele pentru tot restul vietii. E cu siguranta unul dintre cele mai frumoase momente din viata. Unii spun ca sosirea primului copil, e mai frumos decat momentul nuntii. Nu pot sa le dau dreptate, pentru ca nu stiu. Cand va fi momentul, voi putea sa echilibrez balanta. Momentul nuntii e atat de frumos, incat ai vrea sa-l mai retraiesti. Sufleteste il retraiesti zilnic. Eu, dupa nunta, de putine momente mi-am adus aminte. A trecut asa de repede, si am fost asa de emotionata, incat parca totul s-a desfasurat cu o viteza ametitoare. Recunosc ca de fiecare data cand asist la o nunta, retraiesc momentele in care am fost in centrul atentiei. Sincera sa fiu, de abia astept sa traiesc si momentul sosirii primului membru al familiei. Nu e in playlist inca, dar la momentul potrivit va fi. Toate la timpul lor. Nu e nici o graba.

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Inca putin...

Vara are deja zilele numarate. Diferentele dintre zi si noapte se simt extrem de bine deja. In plus primele zile ale lui septembrie m-a facut sa fiu: cumnatica. Anul viitor vom avea un eveniment frumos in familie.Si uite cum timpul trece...asa ca peste o saptamana o voi lua pe mama de la aeroport. Ce poate fi mai frumos de atat? Familia va fi completa. Deja am si facut meniul culinar cu tata. Asa cum facem de altfel in fiecare an. In fiecare an, eu cu tata pregatim masa, gatim impreuna, si ne ocupam de tot. Deja e o traditie, as zice. E o traditie frumoasa, mai ales ca stim ca o vom avea acasa pe mama. Desi am deja o varsta, la care as putea sa fiu mama, tot mamoasa am ramas. Orice ce varsta as avea, nu-mi va fi niciodata rusine sa-mi exprim sentimentele pentru cei dragi. Inca ma bucur ca un copil si asa voi face mereu, indiferent ca voi avea 40 sau 50 de ani. Pentru mine mama este o persoana extrem de speciala. Este parte din mine, si de fiecare data cand pleaca la munca peste hotare, o parte din mine se rupe, si lasa un gol. E ceva ce nu pot controla. Nu am cum. Cand vine vorba de sentimente, nu le pot ignora si nici ascunde. Si nici nu vreau sa le ascund. Si am mai invatat ceva: de fiecare data cand simt nevoia sa spun ce simt, asa voi face. Inainte sa-mi dea lacrimile, de dor, de bucurie..te las cu o piesa pe care o ador. :)