Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

joi, 1 octombrie 2015

O mie si una de arome de... cafea!

" A fost odata ca niciodata...asa incepe orice poveste. Asa a inceput si a mea. Totul intr-o lume in care femeile si barbatilor nu au aceleasi drepturi. Si nu, nu e usor sa te supui unor reguli atat de stricte: nu e usor sa faci pe cineva sa inteleaga ca o femeie are drepturi si poate fi respectata, nu doar pusa la punct.
Asa a inceput povestea mea. Ma numesc Seherezada. M-am nascut intr-o familie din Orientul Mijlociu. Nu sunt singura la parinti, dar sunt cea care s-a nascut prima in familie. Mereu m-au captivat subiectele care pe altii i-au speriat, mereu m-am gandit ca nu vreau sa trec prin lume fara sa las ceva important in urma mea. Nimic nu e imposibil pentru mine, nici chiar sa te casatoresti cu un sultan pe care l-ai fi evitat doar cand i-ai fi auzit numele. Si totusi, aceasta a reprezentat cea mai mare ambitie a mea: sa reusesc sa "imblanzesc chiar si cea mai de temut fiara".
Totul a inceput intr-o zi de vara. Auzisem eu ca sultanul e infuriat pe o problema personala din trecutul sau si ca isi propusese sa le faca pe toate femeile ce-i trec pragul sa plateasca pentru dezamagirea sa. Asa se face ca m-am aliniat si eu pe lista sultanului.
Totul a inceput cu o cafea...M-am gandit sa ma prezint la prima intalnire cu sultanul necrutator avand cu mine o cafea aromata, una pregatita cu mare pasiune in zorile zilei. Nu era nici fierbinte, nici rece: era exact la temperatura optima incat sa-ti trezeasca cele mai ascunse simturi.  Si cum o cafea buna nu merge fara o poveste, m-am gandit sa-i povestesc sultanului cate ceva despre povestea... cafelei. Da, cafeaua are si ea povestea ei, una care a scris cam 800 de pagini, numarate in ani. 
Sultanul ma astepta la palat cu tot alaiul. L-am suprins cand am adus eu cafeaua, evident una turceasca autentica, fiarta traditionala la ibric. Stiam ca intotdeauna traditia cucereste.
Stia despre mine o multime de lucruri. Era bine informat. Totusi, atitudinea sa lasa de dorit, nu era una demna de un gentleman. Suprindea doar cu privirea sa incruntata, gata sa lase in urma sa doar tunete, fulgere, cuvinte dure si decizii ce ar marca orice fire potrivnica.
Stiam ce ma asteapta, asa ca mi-am pregatit starea emotionala si m-am decis sa nu ma las calcata in picioare si m-am decis sa nu plec fara sa mai obtin inca o intalnire. Asa se face ca in fata noastra a aparut cafeaua adusa de mine, asezata in doua cesti de cafea ce erau poleite cu aur, ca doar asa ii sta bine unui sultan.
Ne-am intalnit privirile la prima sorbitura a cafelei, apoi ochii sai s-au indreptat spre o alta directie. Atunci a fost momentul sa-i captez atentia. Stiam ca e "setat" sa ma puna la zid si sa ma considere doar o simpla femeie, fara ganduri, fara decizii, fara prea multe de zis.
L-am privit, mi-am inclinat capul si l-am intrebat daca stie ce cafea a baut. I s-a parut atat de stupida intrebarea incat avea de gand sa intrerupa intalnirea cu mine. 
"Si totusi, stiti ca si cafeaua poate fi fascinanta si poate avea o poveste, o multime de nume si de gusturi?"
Si-a ridicat privirea cu niste ochi intrebatori, care m-au facut sa ma opresc. Am inceput sa-i povestesc despre o scurta istorie a cafelei, despre tipurile de cafea si despre faptul ca intotdeauna cafeaua turceasca e cea mai buna.
Evident ca avea sa ma intrebe " de unde stiu". I-am raspuns ca acest capitol urmeaza sa-l afle maine, daca poate sa-mi acorde o parte din timpul sau. Mi-a raspuns ca urmeaza ca un sol sa-mi trasmita mai tarziu daca maine are timp de mine. A mai adaugat: " maine sau alta data".
M-am ridicat, mi-am inclinat capul, i-am multumit ca si-a facut timp pentru mine si am plecat. Nu stiam ce sa cred. Nu a lasat sa se intelegea daca doreste sau nu sa se mai intalneasca cu mine. In ziua aceea nu am primit nici un raspuns. A doua zi insa un sol a aparut la casa mea. Mi-a lasat vorba ca sultanul va veni in vizita in 2 ore. 
Nu mi-am pierdut cumpatul, desi ma intrebam daca ajutata de cei ai casei voi reusi sa pun la punct tot ce-mi doresc pentru marea intalnire cu sultanul. Mi-am pregatit una dintre tinutele mele, cea in care stiam ca ma voi simti increzatoare, mi-am luat talismanul norocos, l-am atarnat la gat si ma gandeam ca in cateva zeci de minute ma voi reintalni cu cel atat de urat de toate femeile si pe care eu vroiam sa-l cuceresc, din dorinta ca femeile din generatiile mele si urmatoare sa nu mai plateasca pentru trecut. Era provocarea vietii mele!
La usa palatului meu au aparut solii si tot alaiul sultanului. Cu emotii in vorba si increzatoare in fortele proprii am pasit in camera cea mare a palatului acolo unde baclavaua, berbecutii la gratar, cadanele si cafeaua mea l-au intampinat pe sultan.
Era curios sa afle daca tot eu am pregatit cafeaua. Asa a inceput intalnirea noastra, asa si cu continuarea despre povestea cafelei. M-a ascultat pe tot parcursul intalnirii, ochii ii erau tot mari si curiosi, privirea insa era mai blanda. Parea curios sa afle de ce eu as vrea sa dau piept cu necrutatorul femeilor.Simteam ca in orice clipa isi dorea sa puna capat intalnirii, doar ca sa nu para ca a cazut in mrejele mele. Si totusi, nu a facut-o.
La finalul intalnirii ba chiar si-a aratat interesul pentru o noua intalnire. A urmat a doua zi o noua revedere cu sultanul. De data aceasta era mai relaxat si mai dispus sa afle despre pasiunea mea pentru cafea. I-am spus ca intentionez sa duc cafeaua turceaca tot mai departe si ca sunt pe cale sa-mi deschid chiar un magazin cu cafea traditionala turceasca chiar in Turcia, o cafea in care fiecare cutie sa cuprinda o poveste, pe care eu sa o scriu.  Parea suprins de ceea ce i-am spus.
Nu a spus nici da, nici nu. A doua zi un sol a venit suprinzator la palat. Nu stiam ca urma sa-mi faca o vizita. A venit cu ordinul sa ma duca intr-un loc special, asa i-a spus sultanul. Parca o teama m-a cuprins si totusi, am zis ca acum nu voi da inapoi. Mi-am luat talismanul norocos, am lasat vorba familiei ca plec. Au urmat 2 ore de mers cu masina. 2 ore in care ganduri intrebatoare imi invadau capul si sufletul. Dupa 2 ore am ajuns. Era o cladire imensa. Acolo ma astepta sultanul. Nu stiam ce ma asteapta si parca vroiam sa nu-mi mai fac scenarii.
Si-a ridicat privirea spre mine si mi-a spus:
" Aici e locul unde visul tau va prinde viata!"
Nu intelegeam despre ce vis vorbeste, ce inseamna ce a spus. Ma uitam la el si ma intrebam daca urmeaza sa-mi spuna ceva... M-a condus inautru. Era un spatiu imens, gol si un afis  lipit pe unul din geamurile interioare pe care scria: " Am baut cea mai buna cafea din viata mea. Ai maini de aur!"
Nu-mi venea sa cred! Nu-mi puteam crede ochilor ca asa ceva ma astepta la capatul celor 2 ore de drum. Ochii mi s-au umplut de lacrimi, lacrimi care au inceput sa curga nestingheriti pe obraji. Nu credeam ca vreodata cineva imi va face o asemenea bucurie. Nu-mi venea sa cred ca el avea sa fie asa. Nu ma asteptam niciodata ca din partea lui sa am parte de o asemenea supriza.
" Acesta este visul tau! Vreau ca si alti locuitori ai acestei tari sa se bucure de povestea cafelei tale, de modul tau unic de a transforma cafeaua intr-o licoare de aur! Acest loc este a tau!"
Apoi a plecat!
Eu stateam in mijlocul unui loc imens care era al meu, purta numele pe el si de unde visul meu avea sa capate sens si viata. Dupa cateva minute de visare si de traire am fugit dupa sultan. Nu mai era. Plecase. Totusi, un sol ma astepta si pe mine.
M-am urcat in masina si am plecat spre sultan. Vroiam sa-i multumesc, pentru ca nu am apucat sa fac acest lucru. Nici nu stiam daca sa accept sau nu cadoul. Stiam ca va fi o jignire ca sa nu fac acest lucru. Sultanul nu era la palat si am aflat ca avea sa revina doar seara tarziu. I-am lasat totusi o scrisoare in care i-am scris doar atat: " Iti multumesc ca ai crezut in mine!"
A doua zi de dimineata am pregatit licoarea visului meu si am plecat la sultan. Era convins ca-l voi vizita si ma astepta. 
"Spune-mi mai multe despre cafea!" I-am povestim multe lucruri despre licoarea care trezea simturile oricarui adormit. Am discutat despre modul in care imi voi amenaja spatiul primit in dar, despre modurile in care lume se poate prepara cafeaua. I-am povestit despre magazinul online Marketonline.ro acolo unde sunt cafetiere, acele aparate care transforma orice boaba de cafea intr-o licoare sublima. 




I-am spus ca m-am gandit ca in viitorul apropiat o sa-mi cumpar o cafetiera profesionala si ca sunt convinsa ca voi reusi sa diversific modul de preparare a cafelei, astfel incat chiar si cei mai ocupati oameni sa aiba parte de arome deosebite in cel mai scurt timp.
I-am spus si de cafetiera Arzum , cea pe care mi-o doresc de Craciun.

Entuziasmul meu l-a determinat sa ma intrebe daca nu mi-as dori sa-i scriu o poveste despre cafea, doar lui. Am raspuns fara sa ma gandesc :" Da". Apoi m-a intrebat:
"Oare la fel imi vei raspunde la intrebarea de a-mi fi sotie?"
M-am blocat, chiar nu asteptam si nu atunci.  Dar totusi, nu-mi displacea ideea de a fi casatorita cu sultanul pe care poate doar eu il stiam, cel care era incantat de cafeaua mea, cel care m-a surprins, cel care a crezut in visul meu.
Au urmat zile de pregatire a nuntii, una care s-a desfasurat fix in locul unde visul cafelei mele a prins viata, acolo unde acum o multime de oameni ii trec pragul si se inspira de aroma si povestea cafelei."
Acest articol a fost scris pentru competitia SuperBlog 2015.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu