E o adevarata aventura sa ai un copil la 3 ani! Intrebarile nu contesc sa apara:" dar de ce? dar unde merge tanti? Dar ce a spus? dar de ce, dar de ce?" Si atunci chiar trebuie sa te intreci in a oferi cele mai bune raspunsuri pentru un copil de 3 ani. Adica, "Nico nu mai lovi ca e din plastic, nu e din.." :)) tare, nu? Ce e ala plastic? Eu intotdeauna cand ma pregatesc sa-i ofer cate un raspuns analizez inainte ca sa vad daca si intelege ce ii spun.
Ce sa mai zic de personalitate! E extrem de hotarata cea mica. Pana la urma am stabilit ca ea e sefa, inca de cand s-a nascut. Am avut si zile cand imi venea sa fug macar o ora de acasa. Dar nu, nu am putut. Recunosc ca mi-as fi dorit o gura de aer. Mersul afara inseamna fuga, joaca, topogan, copii si daca vreau sa facem un pic si din ce imi doresc eu, trebuie sa o obosesc bine inainte pe cea mica ca sa nu opuna rezistanta la propunerile mele. :)) Rezistenta in vorbire. Oh da, si ce categorica e! Si da, nu are decat 3 ani. E extrem de iubareata, stie sa-si ceara scuze cand greseste si o face pentru ca simte. La un copil de 3 ani nu exista compromis sau lucruri false. La ea e clar: daca nu-i place, nu-i place. Stiu ca daca vreau cu adevarat sa aflu daca imi sta bine cu un anumite obiect, pe ea trebuie sa o iau cu mine. Ea e cea mai sincera persoana din lume! Ea e si cea mai iubita persoana din lume!
O ador cu toate iesirile ei de oboseala, de neputinta datorita varstei, cu toate nebuniile ei. O ador si nu as putea sa mai iubesc vreodata vreun copil asa cum o iubesc pe ea. Acesta este si motivul pentru care ma opresc la doar un copil al meu. Nu sunt capabila sa iubesc cu aceeasi intensitate pe inca cineva.
M-am tot intrebat de ce nu-mi mai doresc inca un copil, pe langa toata nebunia de a fi insarcinata, pe langa tot nesomnul si tot ce inseamna sa fii mama. Nu as vrea sa o ignor pe cea mica, care va fi cea mare. Inevitabil pe unul dintre copii il ignori. Mamele nu au cum sa recunoasca acest lucru. Nici nu o vor face, dar asa e. Uita-te in jur! O sa vezi ca cel mare sufera de lipsa de atentie, cel mic primeste maxima atentie si acolo se rupe ceva. Ei bine, eu nu vreau sa fac acest lucru cu buna stiinta. Pur si simplu nu e pentru mine. Eu iubesc cu daruire, nu pot sa impart si nici nu vreau.
Ma vad pe mine, sora mai mare, care mereu a trebuit sa ma gandesc ca am un frate mai mic, tot timpul a trebuit si trebuie si acum sa o impac pe mama la gandul ca am un frate. Si nu vreau ca pitica mea sa simta ce am simtit eu din acest punct de vedere si ce inca mai simt.
Cand aud ca e "asa frumos ca sunt doi si se joaca" sau "vor creste mari si se vor avea unul pe altul" si cate si mai cate. Nimic nu e adevarat. Exista locuri de joaca si prieteni pentru....joaca, iar cand vor fi mari cei doi, trei vor fi fiecare cu viata lor, cine stie prin ce colturi de lume si cine stie daca isi vor vorbi vreodata. Asa ca tertipurile de genul nu sunt pentru mine. Asa ca traiesc o adevarata poveste de basm cu printese, cu lupi cu lacrimi, zambete, cu o multime de curiozitati, cu de toate. E cea mai frumoasa poveste de pana acum si imi place fiecare fila care se scrie zilnic din povestea de viata a fiicei mele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu