Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

marți, 13 septembrie 2016

O noua etapa: gradinita!

O nouta etapa din viata noastra a inceput de ieri. De ieri cea mica este la gradinita. I-am tot povestit despre gradinita, ca se va juca, va manca, va dormi. Am zis ca o voi luat incet, iar in prima luna o voi duce jumatate din zi. Ieri dimineata ne-am imbracat,am pregatit ghiozdanul cu hainute si am plecat spre locul de distractie. Totul parea sa fie perfect, noutatea nu o speria pe Nicoleta a mea. Cand insa am ajuns, iar cativa copii au inceput sa planga dupa mami si tati, si mie au inceput sa-mi curga lacrimile, iar Nico s-a speriat. Am stat cu ea pret de cateva minute cat sa o mai strang in brate, apoi am plecat. Am plecat cu o teama, speriata de noutatea din viata fiicei mele. Niciodata pana acum nu s-a intamplat sa stau ore departe de ea si sa nu stiu ce a mancat, care e starea ei generala. Ieri insa a trebuit practic sa-mi pun intrebari despre ea. Vroiam sa gasesc cele mai bune raspunsuri. Aveam stomacul cat un sambure de visina. La ora 13 ne-am reintors dupa ea. Muncau. Una dintre ingrijitoare a crezut ca daca ii spune ca am venit, va manca repede tot. Asa ceva nu tine lapitica mea. Ea oricum manca doar cat doreste. Problema a fost ca era la masa cu cei mici si nu reusea sa plece de la masa. A inceput sa planga. Ea vroia la mami. Mi-au dat si mie lacrimile. Eu vedea putin prin geamul de la usa. Ea nu va vedea. Cand insa a fost luata de la masa,a fugit spre usa. Educatoarea a intrebat-o: "Nicoleta ce faci?" La care cea mica  foarte hotatarata: " eu plec". A fost asa de dulce. :))
Azi cand am mers dupa ea am aflat ca a reusit sa plece de cateva ori. A adus-o directoarea inapoi, care avea biroul pe acelasi palier la cateva usi distanta. Mi-a si spus educatoarea: " doamna azi a plecat de cateva ori". Si eu cam ce trebuia sa fac? Ma gandeam eu in sinea mea. Mi-am gasit si azi copilul plangand. Ce sa zic ca e normal? Da, si eu am plans fara sa ma vada cineva. E ceva nou pentru noi. Niciodata nu am stat ore departe una de alta, fara ca macar sa ne auzim la telefon.
E greu pentru ea. E trista, e suparata. Azi-dimineata a vrut sa stea doar la mine in brate. II spuneam si azi dimineata ca va merge din nou sa se joace cu copiii, sa manance, apoi eu merg din nou dupa ea. M-a asigurat ca va merge la gradinita, dar eu nu trebuie sa plec. Eu trebuie sa raman cu ea sa ma joc in casuta. Cum nu as fi ramas? Am avut si azi inima stransa, strangulata. Da, stiu nu e primul copil care merge la gradinita. Asa si? Copilul meu e al meu si daca altii ignora semnele, eu, nu. Nu vreau sa mergem plangand la gradinita. Nu vreau ca zambetul magic al copilului meu sa dispara. Vreau sa zambeasca la fel ca pana acum: larg si fara piedici!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu