Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

vineri, 14 octombrie 2016

Terminati cu stereotipurile!

Iata ca deja Nico are o luna de cand merge la gradinita. Au fost zile in care am vazut o mica evolutie, in sensul de constientizare a procesului. Nu au lipsit lacrimile, dar pana la urma nu e usor sa te desparti de cineva drag, chiar si pentru cateva ore. E chiar dureros. Eu o inteleg foarte bine pe Nico. 
Ei bine, daca zilele trecute a fost mai putin vocifera la despartire, si lacrimile au fost ceva mai limitate, azi s-au declansat cele restante. Dimineata aceasta a fost una cu multe lacrimile, rugaminti si cu implorare. 
Desi educatoarele si ingrijitoarele i-au tot spus ca sa nu mai planga, chestii de genul, eu i-am reamintit ca si adultii plang, ca si eu plang, daca simt nevoia, ca nu e nimic rau sa plangi, daca asa iti vine, daca asa simti. Pana la urma iti face bine sa te descarci. Te simti mai bine ulterior, decat sa tii in tine, sa te interiorizezi.
Eu cred ca ii este foarte greu, ii spuneam ca si mie mi-e greu, si eu sufar, dar ca stiu ca in cateva ore o strang iar in brate si ca ne distram apoi amandoua.
Ceva s-a intamplat, ceva ce a facut-o sa se sperie, sa nu-si doreasca. Nu stiu ce, dar e clar ca nu se simte in largul ei. Are mereu mainile reci, ca noi, atunci cand ne temem de ceva. E pacat ca ea doar sa astepte sa treaca timpul, pana merg eu dupa ea. Ar trebui sa nu simta aceste lucruri. E ca noi, cand nu ne place jobul pe care-l avem, doar ca mergem, fie ca nu avem alta optiune, fie ca ne gandim ca nu vrem sa-i dezamagim pe cei din jur. Cam asa e.  La varsta ei nu ar trebui sa fie acest lucru, la varsta ei lucrurile ar trebui sa fie diferite. Ar trebui sa se bucure de joaca, sa uite cum au trecut orele, mai ales dupa ce a trecut o luna de cand merge la gradinita, cand deja stie ce o asteapta, ii stie pe copii.
Ma enerveaza la culme cand aud: " daca mananci tot vine mama dupa tine", "daca esti cuminte, sigur mama are o surpriza pentru tine". Am auzit aceste stereotipuri din gura ingrijitoarelor, din gura oamenilor cu care ne intalnim. NU! Mama vine dupa tine si daca nu mananci nimic, pentru ca pur si simplu poate nu ai chef sa mananci sau ceva nu ti-a placut, mama oricum iti da o supriza, chiar daca tu nu ai fost cuminte. Si "NU", niciodata nu trebuie sa mananci tot, ci doar cat iti cade bine! Ma enerveaza la culme aceste tampenii de adulti spuse copiilor. Eu o iubesc pe Nico si cand plange, si cand e suparata, si cand face cate o bocoana si cand e enervanta, pentru ca si copiii au momentele lor, cu siguranta noi, adultii suntem mai enervanti decat cei mici. Imi iubesc copilul pentru ceea ce este el, nu pentru ceea ce face el. Si nu, nu vreau sa fie cea mai buna, cea mai frumoasa, cea mai cuminte, cea care nu plange, vreau in continuare ca Nico a mea sa se exprime fara sa-i fie frica, sa fie in stare sa spuna "nu", sa fie sincera, sa nu minta, doar de dragul de a primi ceva ce-si doreste, sa fie asa cum e ea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu