Ma distreaza oamenii care comenteaza de pe margine cresterea copiilor: "oh..pai copilul meu nu va fi deloc rasfatat". Stiu, asa zicem toti cand suntem spectatori. "Nu, copilul meu nu va fi rasfatat, va invata de mic ca nu tot ce zboara i se cuvine." Cred ca toti gandim asa inainte de a ne trezi ca avem deja alt statut :de parinte. Atunci lucrurile se schimba sau pentru mine s-au schimbat. Nu, nu mi-am lasat copilul sa planga cand era bebelus, in patut pana se opreste singur. Acum da, o las sa planga. E la varsta cand are anumite nemultumiri, cand trece prin acele tantrum-uri despre care spune toata lumea, ca fiecare copil le are de la 2 ani. Nici fiica mea nu face exceptie.
Ei bine, mai nou in fiecare zi merg acasa cu o supriza! Ce e surpriza pentru ea? E deja acel ou de ciocolata, care ascunde o supriza. Nici o zi fara supriza. Cand deschis usa, vine repede la mine, ma iubeste, ma strange in brate si apoi zice : 'mami, surpriza". Am avut in fiecare zi supriza pregatita, pana ieri cand m-am gandit sa schimb conceptul de supriza. Asa ca am luat niste banane si i-am zis o poveste, ca de fapt bananele au fost trimise de o maimuta cu avionul special pentru ea. Ea tot striga: " mami, surpriza!" Da, a fost o supriza. Nu se astepta la asa ceva, dar nici nu vroia altceva. Se astepta sa desfaca staniolul, sa elimine ciocolata si sa gasesasca surpriza. A plans mult, s-a suparat pe mine ca am incercat sa schimb ideea de "supriza". Si la drept vorbind, cred ca nici mie nu mi-ar placea ca cineva sa ma astepte zilnic cu o floare, iar in ziua urmatoare sa ma trezesc cu un gard viu. Sincer, as fii surprinsa, poate si dezamagita. Ea a fost extrem de dezamagita, suparata. Am reusit dupa vreo 15 minute, in care i-am mai spus o poveste, am luat-o in brate, am incercat sa-i distrag atentia, sa o determin sa uite de supriza. Insa nu a uitat. Toata dupa-amiaza a fost suparata pe mine. Au fost momente cand m-a ignorat. Am inteles ca e prea mica sa inteleaga ca de fapt "surpriza" poate fi altceva in afara de acel ou.
Ieri seara cand am iesit afara primul lucru cand am iesit pe usa a zis " mami,sa mergem sa cumparam supriza". Asa am facut. S-a asigurat ca e in cosul de cumparaturi supriza, ca e apoi in plasa, apoi a uitat de ea. Sigur nu va uita sa ma intrebe azi de ea. Dar azi sunt pregatita cu supriza pe care o stie ea supriza. Nu cred ca voi reusi sa o fac sa inteleaga ca de fapt dependenta ei pentru acel ou trebuie sa se opreasca. Cam asta am incercat eu si am inteles ca inca nu e timpul si ca dezamagirea a fost prea mare pentru ea si ca e prea mica sa inteleaga.
Cred ca uneori am prea mari pretentii de al un pui de om de doi ani. Nu vreau acest lucru pentru ca ar fi pacat sa se maturizeze inainte de timp. Am trece peste niste etape frumoase din viata de copil. Si asa mi-e dor de ea cand era mica, mica, dar sa mai pierd momentele din maturizarea ei treptata?
