Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri".
Nu se plateste taxa nici de stationare, nici de oprire.

vineri, 26 iunie 2015

Jocurile cu bicicletele sunt intotdeauna placute!

Intotdeauna am admirat pe cei care stiu sa conduca un mijloc de transport si simt parca si eu adrenalina pe care o traiesc cei care conduc vehiculele. Mi-am dorit si eu sa pot fi ca ei si am experimentat acest lucru pe prima mea bicileta cu roti ajutatoare pe care cu greu am stapanit-o prima data insa a fost o senzatie tare placuta sa observ cum, incet, incet, reusesc sa o stapanesc din ce in ce mai bine si sa nu imi mai vina greu sa pedalez. Cu timpul am renuntat la cele doua roti din spate si am pedalat foarte bine tinandu-mi usor echilibrul, insa fara cazaturi si fara julituri in coate si in genunchi nu se invata nimic, asa ca sunt unul dintre cei care au avut parte de multe astfel de experiente dureroase pana cand am reusit sa merg pe bicicleta fara probleme. Cu alti copii de la bloc, experti in ale pedalatului, ne antrenam in cele mai palpitante curse cu biciclete iar cel care castiga isi putea lua si titlul de cel mai bun biciclist. Ne amuzam foarte tare si nu ne suparam niciodata daca pierdeam si nu ne clasam ca cei mai buni pentru ca nici castigatorul nu era foarte mandru sau sa capete un aer de superioritate fata de ceilalti.   




Sursa: http://www.latina.com.br/Blog/Sustentavel/35/Va_de_bike_sem_suar_




Eu am facut o pasiune pentru biciclete si nu este rau deloc daca inveti sa te deplasezi cu ea inca de mic pentru ca miscarea pe acest vehicul este sanatate curata. Este bine ca si adultii sa se intoarca la biciclete pentru a se deplasa pana la serviciu, si asa miscare facem din ce in ce mai putin, la serviciu se sta mult pe scaun sau in picioare si acest lucru provoaca multe probleme insa daca apoi iti iei bicicleta poti fac miscarea de care ai nevoie ca sa te simti plin de energie pe tot parcursul zilei. Acum este bine ca s-au construit piste speciale pentru biciclisti pe care se pot deplasa fara sa intampine obstacole in cale. Am fost atras si de jocurile cu biciclete pe care le-am jucat si care mi-au starnit curiozitatea de a inceca si eu sa pedalez si asa a inceput totul. Ma bucur foarte mult ca ai mei au fost receptivi la dorinta mea de a avea o bicicleta si a fost cadoul pe care l-am iubit cel mai mult. Cand am mai crescut mi-au cumparat o bicicleta mai mare cu care pornesc grabit la scoala. Colegii mei m-au imitat numaidecat si acum majoritatea ne deplasam cu bicicletele si ne simtim excelent mai revigorati si mai energici.






Sursa: http://uk.rewardgateway.com/cycle-work/


Profesorii au fost surprinsi placut de exemplul pe care l-am dat elevilor de la scoala si chiar am promovat un proiect in acest sens in care am discutat despre importanta mersului pe bicicleta atat ca miscare dar si pentru o viata mai sanatoasa departe de sedentarism. Fiind un adept al miscarii in general, voi sustine cu interes orice proiect in acest sens si voi fi mereu vocea si exemplul care va indemna la miscare. Nu ar trebui sa privim miscarea ca pe ceva pentru care trebuie sa rezervi un timp special, ci dimpotriva o poti face fara sa iti dai seama rezolvandu-ti in acelasi timp si treburile de fiecare zi pedaland pe propria ta bicicleta.

joi, 11 iunie 2015

Acum eu sunt la putere!

Traim vremuri tare vitrege pentru Romania si totusi eu...seful Parlamentului European! Asta e o veste pe care as da-o tututor cunoscutilor mele, as posta-o pe retelele de socializare. :) Ar fi primul lucru pe care l-as face, dar cand m-as trezi a doua zi si mi-as da seama ca as putea schimba lucrurile in intreaga Europa, atunci chiar ca as face ca lucrurile sa se miste in directia buna, una in care toti copiii sa fie tratati egali.
Da, sigur as da o lege prin care toate tarile din Uniunea Europeana sa se alinieze la aceeasi suma pentru copii! Pai copilul nostru roman nu e tot cetatean european? Ce sa faca cu 84 de lei? Acum, serios. Alocatia copiilor pentru toate tarile din Uniunea Europeana sa fie de 100 de euro pentru copiii ce au implinit varsta de 2 ani, indiferent de situatia lor sociala. Cu ce e de vina Vasile ca s-a nascut intr-o casa de oameni in care parinti aduc la bugetul familiei 1600 de lei, declarati. Da, cunoastem faptul ca unii s-au "pus" pe facut copii doar pentru banii pentru care statul roman ii ofera. Si nu, copiii nu au nici o vina, tot statul e de vina ca e de acord cu aceasta aroganta a naturii. Ne-am nascut egali, la fel si copiii nostri, de ce sa existe atatea discrepante intre copiii nostri si copiii lor? 
100 de euro ar fi o suma corecta prin care poate ca nu am mai auzit asa de des prin magazin: "... dragul lui mama, nu pot sa-ti cumpar acea jucarie...e prea scumpa, nu ne-o permitem". E asa de  grava vocea mamei si asa de trista fata copilului, incat tu, ca si strain simti acel rasunet de disperare pana in adancul sufletului.
Vreau ca la mine in tara sa aud: " da, jucaria aceea sigur se va regasi in colectia ta de jucarii. Poti sa o asezi linistit in cosul de cumparaturi". Asta e tara in care as vrea sa creasca fiecare copil roman, indiferent cum se numeste el, indiferent ce culoare politica se ascunde in spatele numelui parintilor sai.
Mi-as dori ca din functia de presedinte al Parlamentului European sa pot transa ulterior si "plaja" politica a Romaniei. Ba chiar as soma aceasta tara sa ia atitudine, iar daca oamenii tarii, corupti mai sunt in functii importante din stat, Romania sa sufere chiar excluderea. Nu de alta, insa in Romania ne-am obisnuit sa spunem "lasa ca merge asa" sau " ce sa facem noi? suntem prea mici". Poate, dar eu fiind acum "mare" as avea un cuvant de spus si unul puternic, asa ca ar merita categoric sa fac ceva pentru ca oamenii din tara mea, sa aiba parte de corectidune si acolo unde poate ei nu pot face mare lucru. Pana la urma, legea nu ar trebui sa se aplice pentru toata lumea?
Si mai stii ceva? Tu chiar poti sa fii cineva in lumea europeana, asa ca e timpul sa iesi din umbra.Vei avea de castigat faima si premii! Despre ce e vorba?
"Biroul de Informare al Parlamentului European în România lansează concursul de materiale video, deschis tuturor tinerilor din România cu vârsta între  18 şi 35 de ani (împliniți la data lansării concursului, 9 mai 2015).
Tema: Imaginează-ți că tocmai ai fost ales președintele Parlamentului European și înregistrează-ți discursul inaugural. Spune-ne în cadrul acestui discurs cum vezi tu viitorul Uniunii Europene. Raportându-te la criteriile de mai jos, construieşte un material în care să ne spui cum vezi tu paşii necesari care trebuie urmaţi pentru ca, plecând de la starea actuală a Uniunii Europene, să se ajungă la acel viitor pe care tu ţi l-ai imaginat.
Materialul video va avea maximum 3 minute, va fi de calitate bună (SD sau HD).
Premii: Vor fi acordate trei premii materialelor cu cel mai mare punctaj. Autorii acestora vor fi invitați într-o vizită de studiu de două zile la sediul din Bruxelles al Parlamentului European. Vizita va avea loc în perioada septembrie – noiembrie 2015."
Toate detaliile le gasesti pe http://www.europarl.ro/ro/ue_si_tinerii/tribuna_europei.html. Eu zic sa nu lasi ideile sa treaca pe langa tine. Pune-le in practica si fa-te cunoscut!

luni, 8 iunie 2015

Viitorul tehnologiei este in prezent prin...GALAXY S6 EDGE!

Nu stiu ce ne-am face fara smartphones. Nu am reusit sa postam in timp util fiecare pas al programului nostru, evident pe retelele de socializare. Si nu, un smartphone nu e doar pentru acest lucru, un smartphone te ajuta sa castigi timp: iti poti plati facturile in timp ce astepti la semafor in masina, in timp ce circuli cu mijoacele de transport in comun. Exista pe piata atat de multe smartphone-uri incat nu e greu sa "faci" rost de unul. Nu e usor sa ai acces la unul premiu, care aduce calitate, experienta inedita si care a carei autonomie la baterie nu se termina in mijlocul unei conversatii sau inainte de a da "send" unui mail important.Pentru acest lucru exista: " SAMSUNG". Pentru acest lucru si pentru multe alte lucruri exista GALAXY S6 edge. Pe langa faptul ca-ti atrage privirea inca de la prima vizualizare, S6 EDGE e si foarte "inteligent".
  E extrem de usor sa realizezi poze in timp cat mai scurt: de doua ori butonul home si ai ajuns exact acolo unde trebuie pentru ca nici un moment sa nu fie pierdut. De foarte multe ori lipsa shortcuturilor ne determinat sa pierdem momente frumoase si sa ne spunem :" ce pacat ca nu am fost mai rapid". Mai simplu de atat nu se poate! 
 Pe langa faptul ca e mereu acolo ca sa suprinda momentele pe care tu le vrei "forever" imortalizare, Samsung Galaxy S6 Edge are un design unic: e usor sa tinut in mana, usor si dispune de forme rotunjite, de un ecran care te va determina sa te intrebi daca tu ai realiza o asemenea poza. :) Pana si fotografii amatori, pot face poze profesioniste cu Galaxy S6 Edge. 



Stiu, atunci cand vezi un ecran mare,te gandesti si te intrebi cat de mult dureaza incarcarea completa a bateriei. Nu si cu Galaxy S6 Edge. Se va incarca de 1,5 ori mai repede decat modelele anterioare! 


Samsung tine la intimitatea ta, asa ca a adus o data cu Galaxy S6 edge KNOX cu amprenta. Despre KNOX sigur stii de la modelele trecute, insa acum securitatea e dusa la un alt nivel: fara "touch-ul" tau telefonul nu face absolut nimic. Pur si simplu, asteapta ca atingerea ta sa-i permita functionalitatea. Astfel ca toate datele personale raman securizate.


Stii ce-mi place extrem de mult la GALAXY S6 edge? Rapiditatea cu care "asculta" si indeplineste comenziile. Aproape ca ai zice ca-ti citeste gandurile, asa de repede pune in aplicare ceea ce-ti doresti. In plus, e minunat ca poti sa faci mai multe lucruri deodata. Adica nu e suficient sa scrii in mail, sa te tot gandesti, intre timp poti sa-ti alegi si o piesa cu inspiratie de pe youtube si tot asa. Chiar poti sa le raspunzi si prietenilor care asteapta ajutorul, parerea sau atentie ta. :)
In  plus, daca esti in drum spre mare cu prietenii iar toti cei din masina dorm la ora aceasta, tu poti sa-ti incerci abilitatea de a te duela la cele mai tare jocuri. Rezolutia, procesorul si grafica fac ca "jocul" sa fie la nivelul la care sa nu-ti dai seama daca e real sau virtual.
Pentru iubitorii de filme, seriale ( si cine nu are "de-a face"cu macar unul enumerat ) Galaxy S6 edge iti reda rapid pe televizorul tau smart pelicula pe care vrei sa o vezi si asta folosind energie extrem de putina, acum prin Bluetooth low energy.


Pe langa aceste multe atuuri, GALAXY S6 edge se bucura si e o noua aplicatii in care afli daca telefonul tau e protejat, daca bateria are temperatura corespunzatoare de rulare.
Sigur GALAXY S6 edge atrage toate privirile inca de la prima interactiune vizuala, dar si tactila! Viitorul tehnologiei este aici cu cel mai recent smartphone de la Samsung, pe care recunosc ca si eu mi-l doresc. :)
Toate detaliile le gasesti pe http://www.samsung.com/ro/consumer/mobile-devices/smartphones/galaxy-s/SM-G920FZKAROM

Un parteneriat de argint: 25 de ani cu Alcedo!

    A fost odata ca niciodata un cavaler pe care il chema "Alcedo". Intr-o zi,  s-a gandit sa o ia de sotie pe ea, Romania. O fata de la tara care avea de toate: munti, campii, dealuri, mare. Avea cam tot ce-si putea dori orice fata. Nu avea insa cine sa aiba grija de toate atatea bogatii, cine sa le duca pe mai departe, cine sa le transforme in ceva cu adevarat minunat pentru toata familia ei Si crede-ma, familia fetei era extrem de numeroasa, plina de fermieri, de oameni marimanosi. 



Alcedo s-a angajat sa fie partenerul pe care Romania sa se poate sprijini in orice moment al vietii: de cumpana, de bucurie, de criza. Asa ca intr-o casnicie: cu de toate! 
Iata ca timpul a trecut, familia Romaniei a ramas la fel de numeroasa, mai spornica, plina de fermieri fericiti, de tehnologii care le-a simplificat munca. Si au trecut deja 25 de ani! 



Pentru ca da, Alcedo si Romania au ajuns sa sarbatoreasca partnereriatul de argint. Unul extrem de pretios, pe care si-au propus sa-l duca pana la cel de aur! 
Cine nu si-ar dori sa traiasca alaturi de cineva atat de minunat, precum Alcedo, si inca 25 de ani? Romania sigur este norocoasa!


 Cu un asemenea cavaler precum Alcedo, fiecare s-ar simti protejata, iubita si mereu suprinsa. Esti curios sa afli cine este partnerul care nu s-a dezlipit 25 de ani de Romania? Intra pe http://www.alcedoltd.ro/ si afla tot! Stiu, o sa te indragostesti de el. 
In prag de sarbatoare, e timpul sa te bucuri de aceasta reusita! Urarea ta de "La multi ani" o poti trimite chiar pe https://www.facebook.com/AlcedoLtd.
Sigur, cuplurile mondene ar fi invidioase pe acest partneriat de 25 de ani. Si sigur si ele au ce invata despre stabilitate si solidaritate. Ce sa mai vorbim de incredere!
Ce ar mai fi de spus? "La multi ani, Alcedo! Pe Romania sa o iubesti. "




marți, 2 iunie 2015

Noi am spus adio, scutecelor: pentru totdeauna! :)

Noi am spus deja "NU" scutecelor. :) Si da, avem doar 1an si 9 luni!Nici macar noaptea la somn nu le mai folosim, nici cand mergem afara. Scutecele sunt o amintire pentru Nico. Singura a decis de mai bine de 2 saptamani sa se ceara la olita chiar si atunci cand o trece "pipi", iar eu am hotarat ca nu mai e cazul sa folosim scutece nici la culcare, noaptea, nici afara. E atat de minunat! E minunata sa o vad cum se cere la olita:" mama, pipi!!! hai!!" :)) Daca ai vedea bucuria ei cand se cere la olita si mai mare bucuria cand vede ca a facut. E mare distractie! Aplauze, laude, zambete. :)
Si nu, nu am citit articole pe net despre cum sa-mi conving copilul sa renunte la scutece. Totul a venit treptat! A fost o munca in echipa pe care am inceput de la 6 luni. Pe 14 februarie anul trecut Nico a facut cunostiinta cu olita, a fost si prima victorie, chiar in prima zi. A fost cel mai frumos cadou pentru "tati". :)
De ce e nevoie ca totul sa fie o reusita? De rabdare, rabdare si multa rabdare. Copilul va constientiza ca e incredibil de bine fara scutec. Si o va face. Poate ca multa lume se va supara pe mine, dar eu am cel mai bun exemplu: copilul meu! Daca iti inveti copilul cu olita si nu renunti, nici un copil nu va tine de pampers cu dintii stransi. Copilului tau nu-i place sa fuga gol prin casa? Sigur da. Si al meu adora sa alerge in picioarele si in fundicul gol prin casa.
Stiu, am avut curaj sa renunt la scutec si noaptea. Am avut incredere in copilul meu! O voi face de fiecare data. Imi voi asculta instinctele si niciodata nu voi spune: " apai e copil, ce stie el". Stie sa spuna cand ii e foame, cand ii somn, cand ceva nu e in regula cu el. A facut acest lucru de cand s-a nascut. :)