Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri".
Nu se plateste taxa nici de stationare, nici de oprire.

marți, 30 martie 2021

Distractia prin ochii copilului meu!

  Mereu simplitatea a făcut ca totul sa fie mai distractiv! E de ajuns să privim copiii și să vede cum se bucură de o simplă agrafă de birou; fiica mea se distra când era mai micuță cu...sticlele de apă! Da, inventa tot felul de jocuri cu ele. De parcă erau cele mai performante și distractive jucării din lume! Până și acum se joacă și se distrează de minune cu sticlele de apă, cu baloane de cauciuc în care pune apă, cu borcane în care pune apă cu săpun și pe care o colorează cu hârtie creponată. Și deja e într-o lume magică de poveste!

Ne place sa stăm mult pe afara! Perioada pandemiei ne-a învățat să ne găsim rutele si alternativele proprii, în așa fel încât să nu stăm în aglomerație. A venit cumva de la sine. Și pentru ca ieșitul afară să nu fie plictisor și să fie cât mai atractiv, luam și luăm cu noi tot ce ne pune în mișcare: de la role, la skateboard, la trotineta. Evident, când vremea ne permitea. Când a fost frig și a nins, am făcut pe renul Rudolph și m-am înhămat la sanie. Recunosc că până și eu m-am distrat!

În zilele ploioase, am luat aparatul de fotografiat, binoclul, umbrela și am pornit în expediție, să căutăm melci, să fotografiem tot ce mișcă prin bălți. Ba chiar am făcut și un recensământ al melcilor și al râmelor. Nu ai ce face: trebuie să inventezi tot felul de activități care să-i scoată pe cei mici din casă cu bucurie!

Știi cum e? Când vine vorba de copii, pe lângă distracție e musai nevoie și de siguranță! Distracția trebuie să se facă în siguranță, așa că am luat de fiecare dată  cu noi protecțiile pentru mâini, picioare, cap, evident atunci când am luat cu noi jucăriile de exterior, la mișcare. E mai bine să previi și să te asiguri că distracția curge lin, fără incidente. 

A fost super distractiv să urmărim cu binoclul activitatea pe pământul umed. Recunosc că până și pe mine m-a cam înspăimântat dimensiunea râmelor sau a melcilor văzuți prin binoclu. 

Ca să nu ne accidentăm la ochi și să nu fie prea greu binoclul, am luat cu noi binoclul pe care îl aveam eu copil. Parcă retrăiam prin el o parte din bucuria copilăriei mele. Adevărul e că dacă vrei sa faci o bucurie și nu știi ce cadouri pentru copii sa cumperi, un binoclu de copii e la fix! Totul va părea cu adevărat fascinant prin ochii copiilor. Și garantat plimbările pe afară: oraș, munte sau mare vor fi de ținut minte și de trecut în caietul amintirilor frumoase! 

Și știi ce e foarte interesant? Cei mici vor inventa tot felul de povești legate de binoclu, își vor crea propriul joc, propria aventura, propria poveste. Când zic cei mici, mă refer la copii peste 3 ani, pentru că binoclul intră în categoria: jucării copii 3+.

De exemplu, fiica mea a urmărit zborul păsărilor și și-a închipuit că e într-o pădure fermecată și că acele păsări erau de fapt zâne. În poveste au intrat apoi și fluturii. Și uite așa, zici că eram într-o lume magică și că totul era cu adevărat fantastic de frumos și de liniștit. Asta ador eu la fiica mea și la copii, ei văd frumosul în toată simplitatea din jurul lor!

Apropo, imediat vin Sărbătorile Pascale, am un pont pentru tine, dacă încă nu ai găsit cadoul perfect pentru piciul sau pitica ta: un binoclu! Am și un pont pentru tine: https://www.binoclu-copii.ro/ și https://www.binoclu-copii.ro/magazin/ !




Ca să știi, pe site-ul https://www.binoclu-copii.ro/ poți găsi cele mai interesante și calitative binocluri pentru copii care previn rănirea accidentală a ochilor și care oferă totodată cel mai bun zoom și asta  la cea mai înaltă calitate vizuală. Și încă ceva, fiecare pachet conține mai multe obiecte utile îngrijirii și utilizării binoclului.


luni, 29 martie 2021

Inca e foarte greu...

 Ma trezesc,ma ridic din pat...pana si somnul e ciudat...am multe nopti cand nu e continuu, cand e impartit pe vise ciudate...astept sa o visez pe mama...macar in vis sa o reintalnesc...nu credeam vreodata ca voi avea atat de multe ganduri, atat de mult imi va lua sa ma vindec, sa ma speriu, sa-mi fie teama...

Am momente din zile cand simt o frica incredibila,cand ma intreb ce sa fac sa-l ajut pe tata sa mearga mai departe...sa il incurajez, sa-i usurez situatia... ma gandesc ca va trebui sa merg acasa sa-l ajut sa stergem geamurile, sa spalam pahare...isi face curatenie, isi spala vasele, insa cred ca are zile cand nu simte de ce ar trebui sa mai faca asta...atunci ii spun despre primavara care ne asteapta, despre aventurile frumoase care ne vor umple zilele... evident ca mama e mereu in discutii, totul l-am facut cu ea...si in orice va fi ea...insa e greu sa fie doar la figurat, nu si fizic...

E atat de greu uneori...simt ca cineva m-a pus pe mute, simt ca cineva a vrut sa ma reduca la tacere...am zile cand efectiv nu vad sensul telefonului, cand nu vreau sa vorbesc cu nimeni, cand imi vine sa fug in lume, cand ma intreb daca maine cand ma trezesc ma va suna mama...inca astept sa ma sune...probabil ca voi nutri acest sentiment o viata intreaga...poate ca in timp voi reusi sa gasesc un echilibru...ca nu-mi va mai fi frica...evident ca ea va fi mereu in gandurile mele si in sufletul meu...

Inca sunt prinsa in tot felup de ganduri care nu ma lase sa fiu eu cu adevarat....totusi de cand merg la Bowen sunt mai bine. E o evolutie,insa ca in orice e nevoie de timp...

Cel mai dificul e ca cea mica imi intinde nerviu la maxim de multe ori...parca o face dinadins...e ceva ce ma enerveazq foarte tare....am incercat sa citesc,nu s-au legat foarte multe pagini,desi cartea e captivanta..

Am zile cand imi vine sa fug de tot...cand as vrea sa inteleg ce s-a intamplat si de ce de 1 an incoace....

Cel mai tare ma doare ca cateva luni,putine,de cand nu mai e fizic printre noi fratele meu s-a gandit el ca ar fi interesant sa faca cununia civila. Nu am inteles de ce acum,de ce atata graba...care e scopul? In post? Acum cand eu inca nu pot nici macar zambi sa ma prezint sa-l felicit pt ce? Pt o alta prostie pe care o face? De data aceasta am inchis usa....din partea mea nu mai este nici o portita pentru a-l salva...de fapt bu ar fi prima data cand nu-l intereseaza. Si prima data cand s-a casatorit a ales o data pentru cununia civila cand nu era sigur ca mama poate veni acasa din Italia. Si desi stia nu a incercat sa aleaga alta data....

Acum poate duce flori,poate sa suspine cat vrea...acum e degeaba...

Sunt suparata pe el pt ce a facut si pentru comportamentul avut si nu cred ca vreodata o sa-l iert! Pt mine relatia cu el a disparut de tot! Pt mine e ca un oricare vecin....e trist,dar din pacate m-am saturat sa trag de o relatie care mergea din inertie,si nu din bucurie...uneori trebuie sa acceptam ca relatiile fortate nu vor tine o vesnicie si mereu se vor termina urat!



marți, 16 martie 2021

Relatii, oameni si relatii, viata.


 Cat e de ciudata viata, cat de putin timp avem uneori... cum ne traim viata? Dupa care reguli? Unii suntem concentrati pe nevoile tuturor, altii nu stiu ce inseamna acest lucru...care e cheia ca sa prinzi o varsta inaintata si sa te simti bine cu tine?

    Ma uit in jur, am exemple de oameni care nu au copii si au ajuns la varste inaintate si desi se plang ca sunt bolnavi, ca e ceva moda si asta, in loc sa te bucuri ca esti sanatos, merg inainte si isi vad de ale lor...

Nu degeaba se zice ca familia nu o alegi...nu, dar cum reusesti sa o tii unita, cum reusesti sa te identifici cu unitatea aceea curata? Atat de mult m-am saturat de oamenii falsi... e nevoie de timp sa pot trece peste multe intamplari...au venit ca o buturuga pentru mine, gata sa sa ma striveasca... uneori poate e nevoie sa fii strivit ca sa-ti dai seama cat esti de puternic si ce conteaza cu adevarat, care sunt oamenii care tin cu adevarat la tine...

Ne cream relatii, trasee, idei de viata...parca urmarim un  fir ce e atat de subtire de multe ori...cunoastem oameni, altii vin, altii pleaca, probabil ca raman cei care merita cu adevarat... viata e despre oameni, despre trairi...cu ce ramanem pe parcurs? Cu amintirea timpului...e ceva ce nimeni nu ne va putea lua, nici macar daca ne-am pierde cunostiinta, tot ar reveni franturi si tot s-ar lega ceva...

Oamenii isi urmaresc scopurile...unii sunt in stare sa dea cu tine de pamant doar sa obtina ceva material in plus...ce ne facem cu ceea ce simtim? Ce ne facem cu sentimentele? Pentru ce ne uram unii pe altii? Pentru ce tradam, pentru ce am face orice ca ceilalti sa sufere? Sa fie doar razbunarea? Chiar ne face sa ne simtim cu adevarat mai bine pe termen lung?

De ce unii simtim sa ne mustram copiii cand gresesc, pe principiul:" lasa sa stie de frica"?! Asa sa fie, sunt soldati? Daca sunt mici atunci trebuie sa se supuna? Nu o sa inteleg niciodata asa ceva...de ce atunci cand oamenii sunt la pamant datorita a ceea ce au trait, trebuie sa dam in ei la figurat? Nu arata de fapt cat suntem de slabi cu adevarat... de ce nu facem asta cand sunt in picioare? Pentru ca suntem convinsi ca nu avem sansi sa-i infruntam... ce denota asta? Ca suntem slabi si penibili...

Povesteam cu tata si ii spuneam ca am deja 2 persoane care mi-au demonstrat, ca urmare a evenimentelor din ultimelor luni ca nu merita sa fie in viata si atunci mi-a pus o intrebare:" vrei sa fii aproape singura?" Si i-am raspuns:"da!" Oamenii care nu merita sa fie langa mine, nu au ce sa mai caute in viata mea...si da, prefer oameni putini si de calitate, decat multi si atat...ne-am invatat sa traim la numar, sa conteze catu bani avem, cati prieteni pe retelele de socializare, cate parfumuri, cate rochii...daca tragem linie cu ce ramanem cu adevarat? Care e numarul real? Il aflam de foarte multe ori in situatii grele ale vietii...poate atunci vedem cu adevarat care este realitatea...





sâmbătă, 13 martie 2021

Nu, nu mai e timp...

   Stii, eu mereu ziceam: "avem timp! Iti promit ca o sa avem timp"... si intr--o zi am constatat ca de fapt timpul e atat de scurt...ca e chiar relativ...ca nu exista timp, nu exista maine sau nu exista peste 2 zile, exista doar azi...mereu am simtit in ultimul an ca trebuie sa fac totul, pentru ca nu o sa mai am a doua sansa...ca azi trebuie sa ofer fara motiv, ca azi trebuie sa sun, de 10 ori pe azi...ca maine poate voi suna degeaba...a fost asa un sentiment atat de ciudat, de speriat...
Dupa vizita la gradina mamei, cum ii spun eu, am mutit...chiar nu am mai avut cuvinte sa scriu...parca cineva le--ai inchis iar in mine....nu veneau, nu erau acolo, nu reuseam sa scriu cuvant langa cuvant...nici macar doua, ce sa mai vorbim de o propozitie...am fost pusa la tacere...am simtit foarte multe multa furie, suparare si maxima tristete din nou...nu au disparut, dar am ajuns ca apoi sa nu ma mai vad nici macar in oglinda, sa ma supar pe omul meu mic, cu care impartasesc fiecare zi de 7 ani si 7 luni ( ieri ). Si doar cu ea, zi de zi, orice...si in fiecare amintire din acesti ani, suntem doar noi doua...
Am inteles ceva: ea a fost mereu pasul inainte, indiferent de situatie. Inca sunt foarte trista, suparata si furioasa, e o combinatie intre toate aceste trei...am gandurile si sufletul aici, la munca, la tata...incerc sa fac sa-i fie bine la tata cat de cat bine...il aduc la mine, ma vad cu el des, vorbim la telefon mult, vorbim asa cum nu am vorbit niciodata...ne exprimam...pt el e ceva nou, pt ca eu pana acum nu am auzit ce simte tata cu adevarat, si am deja 37 de ani...
E greu fara mama si inca ma mai intreb de ce a renuntat, ce a fost de fapt in sufletul ei, daca de fapt am stiut ce simte cu adevarat si daca vreodat voi putea sa vorbesc cu ea ca si cum e mereu cu mine...