Cat e de ciudata viata, cat de putin timp avem uneori... cum ne traim viata? Dupa care reguli? Unii suntem concentrati pe nevoile tuturor, altii nu stiu ce inseamna acest lucru...care e cheia ca sa prinzi o varsta inaintata si sa te simti bine cu tine?
Ma uit in jur, am exemple de oameni care nu au copii si au ajuns la varste inaintate si desi se plang ca sunt bolnavi, ca e ceva moda si asta, in loc sa te bucuri ca esti sanatos, merg inainte si isi vad de ale lor...
Nu degeaba se zice ca familia nu o alegi...nu, dar cum reusesti sa o tii unita, cum reusesti sa te identifici cu unitatea aceea curata? Atat de mult m-am saturat de oamenii falsi... e nevoie de timp sa pot trece peste multe intamplari...au venit ca o buturuga pentru mine, gata sa sa ma striveasca... uneori poate e nevoie sa fii strivit ca sa-ti dai seama cat esti de puternic si ce conteaza cu adevarat, care sunt oamenii care tin cu adevarat la tine...
Ne cream relatii, trasee, idei de viata...parca urmarim un fir ce e atat de subtire de multe ori...cunoastem oameni, altii vin, altii pleaca, probabil ca raman cei care merita cu adevarat... viata e despre oameni, despre trairi...cu ce ramanem pe parcurs? Cu amintirea timpului...e ceva ce nimeni nu ne va putea lua, nici macar daca ne-am pierde cunostiinta, tot ar reveni franturi si tot s-ar lega ceva...
Oamenii isi urmaresc scopurile...unii sunt in stare sa dea cu tine de pamant doar sa obtina ceva material in plus...ce ne facem cu ceea ce simtim? Ce ne facem cu sentimentele? Pentru ce ne uram unii pe altii? Pentru ce tradam, pentru ce am face orice ca ceilalti sa sufere? Sa fie doar razbunarea? Chiar ne face sa ne simtim cu adevarat mai bine pe termen lung?
De ce unii simtim sa ne mustram copiii cand gresesc, pe principiul:" lasa sa stie de frica"?! Asa sa fie, sunt soldati? Daca sunt mici atunci trebuie sa se supuna? Nu o sa inteleg niciodata asa ceva...de ce atunci cand oamenii sunt la pamant datorita a ceea ce au trait, trebuie sa dam in ei la figurat? Nu arata de fapt cat suntem de slabi cu adevarat... de ce nu facem asta cand sunt in picioare? Pentru ca suntem convinsi ca nu avem sansi sa-i infruntam... ce denota asta? Ca suntem slabi si penibili...
Povesteam cu tata si ii spuneam ca am deja 2 persoane care mi-au demonstrat, ca urmare a evenimentelor din ultimelor luni ca nu merita sa fie in viata si atunci mi-a pus o intrebare:" vrei sa fii aproape singura?" Si i-am raspuns:"da!" Oamenii care nu merita sa fie langa mine, nu au ce sa mai caute in viata mea...si da, prefer oameni putini si de calitate, decat multi si atat...ne-am invatat sa traim la numar, sa conteze catu bani avem, cati prieteni pe retelele de socializare, cate parfumuri, cate rochii...daca tragem linie cu ce ramanem cu adevarat? Care e numarul real? Il aflam de foarte multe ori in situatii grele ale vietii...poate atunci vedem cu adevarat care este realitatea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu