Nu cred ca exista ceva mai trist in lumea aceasta, decat sa realizezi ca tot ce ai trait pana acum a fost de fapt inertie. Ca de fapt sa realizezi ca pana acum de fapt nu ai trait! Ca pana acum te-ai gandit la ceilalti si ca de fapt te-ai afundat intr-o viata care nu-ti apartine, care nu e a ta. E de fapt ceea ce si-au dorit toti ceilalti. Singurul lucru cu adevarat palpabil este copilul, pe care mi l-am dorit 100%. De fapt cred ca e doar al meu, de fapt tind sa cred ca in afara de un statut toti ceilalti nu au vazut altceva. Ma mir ca am reusit sa ajung aici de una singura. Cu Nico am facut chiar tot ce am simtit! Am avut insa atat de multe momente si zile cand trageam de mine: obosita de tot, de viata, de faptul ca trebuia sa impart in toate partile, pe toti trebuia sa-i inteleg. Acum e usor: iti spune ce vrea sa manance, isi gaseste singura activitati, si-a creat o independenta. Dar cand toate acestea nu erau? Cand trebuia sa intuiesti cand trebuie sa o pui pe olita, sa fierbi 3 ore carnea de vita sau gaina, sa faci piureuri de legume si la final sa vezi ca nu vrea decat sa fie alaptata? Zi de zi, 24 din 24 de ore! Imi dau seama ca am fost o mama singura, cu atatia oameni langa mine, care nu au facut decat sa-mi consume energia. Unul cate unul...nu avea nici o importanta daca e cazul sa iau o pauza...toti, dar toti si--au vazut de viata, de nevoile sale...nu-mi vine sa cred cat de oarba am fost! Cat de mult am crezut in cei din jur, cat de mult m-am sacrificat! Cand puteam sa-mi cresc copilul fara atata stres, chin...Niciodata nu e prea tarziu sa realizezi ca viata trebuie luata de la capat, ca meriti mai mult, ca de fapt ceea ce-ti insuflau ceilalti si iti spuneau nu are nici o legatura cu cine esti tu si ce stii tu despre tine!
Cel mai usor e sa manipulezi, sa il bagi pe celalalt cu capul in nisip, sa-i arati ca depinde de tine 100%, ca de fapt e un nimeni fara tine, ca de fapt lumea se invarte in jurul tau. Ca esti prea egoist sa asculti ce tot spune si iti arata cel de langa tine.
Dupa mai bine de 10 ani am ales sa umblu in rochii, in fuste! Am adoram pe mine cand ma imbracam astfel. Daca tuu vii sa-mi spui ca ti-e dor sa ma vezi in pantaloni si adidasi, cand mai bine de 10 ani am umblat doar in pantaloni, m-am ascunse in haine, sandale cu talpa joasa si adidasi, nu crezi ca nu iti dai seama de bucuria mea? De ce sa ma tragi mereu in jos, in loc sa te bucuri pentru mine ca am reusit sa ma ridic, dupa ce anul trecut a inceput tragedia cu mama, dupa ce anul acesta l-am inceput cu mama plecat la Ceruri, dupa ce imi faceam probleme zi de zi pentru tata, pentru faptul ca nu reuseam sa mananc,nu reuseam sa gasesc un rost si sens? Pentru ca desi ti-am spus asta, nu ai stiut decat sa ma ignori si sa-ti vezi tu de viata?
Pentru ca desi iti spuneam zi de zi de tragedia mea, de ce se intampla cu mine, mi-ai spus ca "asta e viata, ca mama oricum se "ducea"? Pentru ca ma vedeai cum zi de zi ma consum si nu incercai sa ma intelegi, sa-mi faci sa-mi fie mai usor? Nu te gandesti ca pe mine inca ma doare, dar ca si tu urmezi? Tu nu ai fost langa mine sa ma intelegi, dar eu culmea, sunt tot aici, ca prietena. Pentru ca eu stiu ce am trait si pentru ca eu sunt eu si nu sunt indiferenta la ce se intampla in jur.
Problema e ca toti m-au secat de energie, ca niciodata nu am cerut nimic, si nu am primit multe in schimb.
Intre timp au aparut oameni in viata mea, care mi-au reamintit cum sunt eu de fapt, ca am toate motivele sa ma iubesc, ca ma pot intoarce la lucrurile care m-au facut sa fiu bine: radioul, sa scriu, sa nu trebuiasca sa fac nimic in plus ca sa merg inainte. Ca nu trebuie doar sa astept sa treaca ziua si noaptea, ca nu e cazul sa gasesc metode care sa imi inhibe trairile si sa ma faca sa uit. Ca am renuntat la fumat acum mai bine de 10 ani si ca e o mandrie ca nu m-am reapucat de fumat!
Si ca am un motan pe nume Jojo, care e cel mai iubaretz din lume, desi e rasa care nu e deloc asa. Nu tine de rasa, tie de caracter si de cum te faci placut si iubit!
