Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri".
Nu se plateste taxa nici de stationare, nici de oprire.

marți, 28 noiembrie 2017

Over and over again!

Over and over again!

   Cred ca mai postat candva ce urmeaza sa scriu acum. Am observat ca viata se invarte ca intr-un cerc: la un moment te lovesti de aceeasi situatie,timpul e diferit. E vorba chiar de aceeasi persoane. Sunt cele care credeai ca te-au apreciat intotdeauna, pentru ca iti sunt cele mai apropiate, cand de fapt iti dai seama ca nu e chiar asa. Sau ca de fapt nu acesta e adevarul.
Iar m-am lovit de o situatie penibila, de care mie mi-e rusine. Sa ai si sa nu oferi, mi se pare cel mai egoist lucru care se poate intampla.  Sa-i spui cuiva cat de mult il iubesti, dar de fapt sa nu-i oferi nimic in plus, ca sa-i arati acest lucru, si da, ma refer la lucruri materiale. Si sa nu oferi mai ales cand tu poti sa faci acest lucru si spui ca urmeaza sa-ti implinesti un moft scump, mi se pare cea mai egoista situatie. Asa ca ma vad in situatia in care ar trebui sa nu mai aplec capul si sa le spun in fata de fapt ce inseamna gesturile lor. Si totusi cred ca nu o voi face, pentru ca mi se pare de bun simt, ca tu, ca om sa-ti dai seama singur, mai ales cand e vorba de o sora, de un copil.
Spunem ca lucrurile materiale nu ne intereseaza, dar de fapt ele ne insenineaza uneori ziua. Ne bucuram cand primim ceva, cand cineva ne ia prin suprindere cu orice material, indiferent cat de putin a costat. Sa ma tot justific pentru niste gesturi egoiste, care nu-mi apartin, parca m-am cam plictisit sa o fac. O fac de prea multi ani.
Am deschis usa unui om care nu merita sa o mai fac. Care ani de zile a trait intr-o lume paralela, care s-a dovedit a fi falsa si acum cand e singur, s-a gandit ca totusi si eu sunt importanta si eu ce am facut? Am zis "hai ca omul are nevoie sa fii langa el, acum cand trece printr-o perioada grea, uita ca te-a chemat la ziua lui intr-o alta zi ca fix in ziua aceea trebuiau sa vina divele, oamenii falsi si eu nu aveam loc acolo? Poate ca am uitat o perioada, dar sigur nu am iertat.
Si multe nu le voi ierta si nu le voi uita. De ce? Pentru ca m-au suparat foarte tare, m-au ranit foarte tare, atat de tare incat nici nu ma interesa nimci legat de viata sa si nici nu ma afecta cu nimic eventualele sale tristeti.
Multi ani m-am luptat cu morile de vant, incercand sa explic ca de fapt oamenii adevarati simt, traiesc real si nu ii intereseaza falsurile, zambetele.
 Si cand vezi ca lucrurile stau la fel si dupa ani buni si ca oamenii cred ca lor li se cuvine totul si ca ei nu trebuie sa faca nimic pentru tine, dar tu trebuie sa dai totul, ca deh, esti ruda cu ei, iti cam vina sa-i taxezi dur, asa cum merita.



duminică, 26 noiembrie 2017

Traieste pentru tine!

Traieste pentru tine!

Ma gandeam in ultimul timp ca totusi ce fain ar fi sa nu-mi mai zic in gand:"ti-am zis eu!"
Sau macar sa o zic fara sa fie cineva apropiat mie. E trist sa vad ca am avut dreptate, mai ales cand e la mijloc cineva drag. E trist ca oamenii nu mai apreciaza nimic, e trist sa vezi ca valorile se masoara doar in imaginea publica, care implic aspect, telefoane, gadgeturi, locurile unde ti-ai dat check-in, persoanele cu care te afisezi. E trist ca persoanele care conteaza cu adevarat sunt indepartate, pentru ca ai impresia ca te impiedica sa arati cat de bine o duci. Cand de fapt in viata, sufletul si casa ta totul e gol. Pai doar atat conteaza mai oameni?
Am zis de atatea ori ca aceste lucruri sunt false, incat am ragusit, mi-am amarat sufletul si am ramas fara lacrimi. Pentru ca eu stiu ca familia conteaza intotdeauna! E cea care iti este mereu langa si ca nu conteaza daca acestia au etichetele de la haine cu semnatura unor designeri de care a auzit toata lumea. Conteaza alte lucruri. Acelea care tin o viata si incat pe atat. Acelea care nu se sifoneaza, care nu se deteriorizeaza, care raman vizibile si "traibile". Acelea fac ca viata ta sa fie completa, frumoasa si sa fii cel mai fericit om de pe pamant!
Doar oamenii nefericiti isi posteaza zi de zi viata personala pe retelele de socializare, evident viata lor cosmetizata, pentru ca fac postari prin care toti trebuie sa-i aprecieze, sa le ofere like-uri, inimioare si doar cuvinte de lauda. Dar de ce sa nu traiesti acestea si starile tale de furie, acasa la tine, tu cu cei din jurul tau, care merita? De ce mereu sa tanjesti dupa atentie? Ai impresia ca cineva da doi banuti pe postarile tale? Ai impresia ca cineva nu se intreaba daca povestea ta este falsa, cosmetizata sau e doar ceva ce ti-ai dori de fapt sa existe in viata ta goala?
Uitam sa ne traim intimitatea, sa ne bucuram de momentele personale. Viata intima a devenit un fel de viata publica, doar ca sa dai impresia ca " o duci bine". O duci pe naiba! Nu stii cum de fapt sa te impaci cu gandul iti lipsesc multe, acelea care merita sa fie traite, nu postate.
Amintirile raman in suflet, pozele se sterg, culoarea nu mai e la fel de intensa, insa emotia, trairea acelor momente ramane mereu vie si colorata!
Traieste pentru tine, nu pentru cei din jur!



miercuri, 22 noiembrie 2017

E pacat ca lucrurile nu s-au schimbat in timp...

Am sigur cea mai dulce pitica din lume! De cateva zile nu are chef sa mearga la gradinita. Nu stiu cauza, sper sa o aflu. Poate pentru ca o saptamana a stat acasa, pentru ca a fost racita, poate pentru ca sunt prea multe rigori acolo si ca majoritatea timpului si-l petrece facand ceva pe scaun. Ceea ce mie mi se pare o prostie, mai ales la varsta asta. Daca nu se joaca acum, atunci cand?
De cateva zile se desprinde tot mai greu de mine la plecare. Azi-dimineata  a fost mult mai greu. Ne-am imbratisat mai mult, si-a dorit sa mergem la Auchan, iar la final a scapat si cateva lacrimi, fara alte sunete. Am iesit pe usa si mi-au scapat si mie lacrimile in deriva pe obraz, evident fara sa ma vada ea.
Am simtit-o, am simtit ca isi dorea cu tot dinadinsul sa fie cu mine. E dulce cum zice:" mami vreau sa discutam ceva amandoua. Avem o problema. Eu vreau sa fim amandoua, sa ne distram!" Cam asa mi-a zis ieri la despartirea la gradinita.  E mai mare durerea pentru mine cu cat stiu ca asa simte si ca asta isi doreste.
Azi-dimineata la trezire mi-a zis asa:" mami nu vreau sa merg azi la gradinita, vreau cu tine, plus ca am burtica plina pentru ca am mancat ieri bine la gradinita!''
Cam asta a facut-o sistemul sa inteleaga:" ca ea va fi luata acasa doar daca mananca!" Cam trist. Trist e ca sunt aceleasi concepte, idei aplicate si acelasi norme ca pe vremea mea. Si vorbesc de o gradinita bine cotata. Nimic nu s-a schimbat in gandire:" copilul trebuie sa manance mancare, ca sa primeasca dulce", de parca organismul nu are voie sa aiba nevoi, sa decida. Pe bune ca nu inteleg aceste prostii!
Noi ca adultii deschidem dulapul si ne luam doza de dulce, ei trebuie sa depinda de adulti si de ce sa punem piedici in capacitatea lor, care e una de nevoie? Mi-e greu sa inteleg.
Nu e de mirare de ce copiii dupa ce sunt integrati in sistem, uita uneori sa zambeasca, sa fie copii, uita ca pot sa faca prostii fara sa-i certe cineva, uita sa fie sinceri, uita de toate lucrurile frumoase. La Nico inca nu e cazul, tocmai pentru ca eu o incurajez si ii explic ca eu oricum merg dupa ea chiar daca nu mananca, ca poate nu-i place. Cred ca au voie si ei sa decida ce le place, mai ales la varsta aceasta. 
Tocmai pentru ca nu pot sa-i refuz nimic, pentru ca stiu ca imi spune tot ce gandeste si ce simte, am decis sa-i dau o pauza. Ca si cei mici au nevoie. 
Pacat ca oamenii mari uita ca au fost copii si uita ca nu e nevoie de toate rigorile ca un copil sa inteleaga, sa mannce sau sa faca anumite activitati. Trist ca inca nu am inteles ca tocana si sarmalele nu se pot da la orice varsta si sa nu e nevoie sa le infundam stomacul cu ceai.

duminică, 5 noiembrie 2017

Lista e tot mai scurta...

Stii cum e? Cand le permiti nu se limiteaza. Au impresia ca totul li se cuvine. Greu sa inteleaga multi care le sunt limitele sau de ce nu i-ai pus la zid cand au meritat. Nu i-am pus, ca sa nu supar pentru cei dragi. Am ajuns la concluzia, tocmai azi, cand am avut parte de inca un episod ca sunt cel mai permisiv om din lume. Ca nu stiu sa spun lucrurilor pe nume, de dragul sa nu supar pe cineva, ca incerc sa gasesc calea de mijloc, chiar si atunci cand ea nu exista. Ca multi ma iau drept "naiva", ca multi nu inteleg de fapt ca sunt doar un om caruia nu-i place cearta, care de altfel crede prea mult in oameni. Vad lucruri care cred ca de fapt ar trebui sa existe: bunul simt. Si care de fapt nu a existat niciodata. Sunt prea sincera cu cei din jur si uneori prea putin cu mine. De ce? Pentru ca eu mereu am fost omul de legatura, omul care a impacat si nu dezbinat. Azi am avut parte de inca un episod in care unii au impresia ca ei au voie sa aiba pareri, cand de fapt nu ar avea voie nici sa deschida gura.
Sunt multi oameni care trebuiau exclusi din lista mea si nu am facut-o. Si sigur trebuia sa o fac. Dar timpul inca nu e pierdut si vorba unor doi oameni importanti din viata mea: " ce ai de pierdut? niste nimicuri, care oricum trebuia exclusi demult?"
Si asa e! Lista scurta incepe sa devina de azi tot mai scurta!