Cred ca mai postat candva ce urmeaza sa scriu acum. Am observat ca viata se invarte ca intr-un cerc: la un moment te lovesti de aceeasi situatie,timpul e diferit. E vorba chiar de aceeasi persoane. Sunt cele care credeai ca te-au apreciat intotdeauna, pentru ca iti sunt cele mai apropiate, cand de fapt iti dai seama ca nu e chiar asa. Sau ca de fapt nu acesta e adevarul.
Iar m-am lovit de o situatie penibila, de care mie mi-e rusine. Sa ai si sa nu oferi, mi se pare cel mai egoist lucru care se poate intampla. Sa-i spui cuiva cat de mult il iubesti, dar de fapt sa nu-i oferi nimic in plus, ca sa-i arati acest lucru, si da, ma refer la lucruri materiale. Si sa nu oferi mai ales cand tu poti sa faci acest lucru si spui ca urmeaza sa-ti implinesti un moft scump, mi se pare cea mai egoista situatie. Asa ca ma vad in situatia in care ar trebui sa nu mai aplec capul si sa le spun in fata de fapt ce inseamna gesturile lor. Si totusi cred ca nu o voi face, pentru ca mi se pare de bun simt, ca tu, ca om sa-ti dai seama singur, mai ales cand e vorba de o sora, de un copil.
Spunem ca lucrurile materiale nu ne intereseaza, dar de fapt ele ne insenineaza uneori ziua. Ne bucuram cand primim ceva, cand cineva ne ia prin suprindere cu orice material, indiferent cat de putin a costat. Sa ma tot justific pentru niste gesturi egoiste, care nu-mi apartin, parca m-am cam plictisit sa o fac. O fac de prea multi ani.
Am deschis usa unui om care nu merita sa o mai fac. Care ani de zile a trait intr-o lume paralela, care s-a dovedit a fi falsa si acum cand e singur, s-a gandit ca totusi si eu sunt importanta si eu ce am facut? Am zis "hai ca omul are nevoie sa fii langa el, acum cand trece printr-o perioada grea, uita ca te-a chemat la ziua lui intr-o alta zi ca fix in ziua aceea trebuiau sa vina divele, oamenii falsi si eu nu aveam loc acolo? Poate ca am uitat o perioada, dar sigur nu am iertat.
Si multe nu le voi ierta si nu le voi uita. De ce? Pentru ca m-au suparat foarte tare, m-au ranit foarte tare, atat de tare incat nici nu ma interesa nimci legat de viata sa si nici nu ma afecta cu nimic eventualele sale tristeti.
Multi ani m-am luptat cu morile de vant, incercand sa explic ca de fapt oamenii adevarati simt, traiesc real si nu ii intereseaza falsurile, zambetele.
Si cand vezi ca lucrurile stau la fel si dupa ani buni si ca oamenii cred ca lor li se cuvine totul si ca ei nu trebuie sa faca nimic pentru tine, dar tu trebuie sa dai totul, ca deh, esti ruda cu ei, iti cam vina sa-i taxezi dur, asa cum merita.
Se cerne sita cu prieteni dupa un timp.
RăspundețiȘtergereAsa e, insa e mai trist cand e vorba de membrii din familie...
RăspundețiȘtergere