Am sigur cea mai dulce pitica din lume! De cateva zile nu are chef sa mearga la gradinita. Nu stiu cauza, sper sa o aflu. Poate pentru ca o saptamana a stat acasa, pentru ca a fost racita, poate pentru ca sunt prea multe rigori acolo si ca majoritatea timpului si-l petrece facand ceva pe scaun. Ceea ce mie mi se pare o prostie, mai ales la varsta asta. Daca nu se joaca acum, atunci cand?
De cateva zile se desprinde tot mai greu de mine la plecare. Azi-dimineata a fost mult mai greu. Ne-am imbratisat mai mult, si-a dorit sa mergem la Auchan, iar la final a scapat si cateva lacrimi, fara alte sunete. Am iesit pe usa si mi-au scapat si mie lacrimile in deriva pe obraz, evident fara sa ma vada ea.
Am simtit-o, am simtit ca isi dorea cu tot dinadinsul sa fie cu mine. E dulce cum zice:" mami vreau sa discutam ceva amandoua. Avem o problema. Eu vreau sa fim amandoua, sa ne distram!" Cam asa mi-a zis ieri la despartirea la gradinita. E mai mare durerea pentru mine cu cat stiu ca asa simte si ca asta isi doreste.
Azi-dimineata la trezire mi-a zis asa:" mami nu vreau sa merg azi la gradinita, vreau cu tine, plus ca am burtica plina pentru ca am mancat ieri bine la gradinita!''
Cam asta a facut-o sistemul sa inteleaga:" ca ea va fi luata acasa doar daca mananca!" Cam trist. Trist e ca sunt aceleasi concepte, idei aplicate si acelasi norme ca pe vremea mea. Si vorbesc de o gradinita bine cotata. Nimic nu s-a schimbat in gandire:" copilul trebuie sa manance mancare, ca sa primeasca dulce", de parca organismul nu are voie sa aiba nevoi, sa decida. Pe bune ca nu inteleg aceste prostii!
Noi ca adultii deschidem dulapul si ne luam doza de dulce, ei trebuie sa depinda de adulti si de ce sa punem piedici in capacitatea lor, care e una de nevoie? Mi-e greu sa inteleg.
Nu e de mirare de ce copiii dupa ce sunt integrati in sistem, uita uneori sa zambeasca, sa fie copii, uita ca pot sa faca prostii fara sa-i certe cineva, uita sa fie sinceri, uita de toate lucrurile frumoase. La Nico inca nu e cazul, tocmai pentru ca eu o incurajez si ii explic ca eu oricum merg dupa ea chiar daca nu mananca, ca poate nu-i place. Cred ca au voie si ei sa decida ce le place, mai ales la varsta aceasta.
Tocmai pentru ca nu pot sa-i refuz nimic, pentru ca stiu ca imi spune tot ce gandeste si ce simte, am decis sa-i dau o pauza. Ca si cei mici au nevoie.
Pacat ca oamenii mari uita ca au fost copii si uita ca nu e nevoie de toate rigorile ca un copil sa inteleaga, sa mannce sau sa faca anumite activitati. Trist ca inca nu am inteles ca tocana si sarmalele nu se pot da la orice varsta si sa nu e nevoie sa le infundam stomacul cu ceai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu