Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri".
Nu se plateste taxa nici de stationare, nici de oprire.

luni, 21 decembrie 2015

Primul zambet, primii pasi, primul Craciun in 3!

Sunt momente in viata cand as vrea sa pastrez in suflet fiecare detaliu. Sa tin minte exact tonalitatea primelor gangureli ale fiicei mele. Peste acele gangureli au venit primele cuvinte rostite si cel care mi-au determinat lacrimile sa o ia la gale pe obraji :" prima data cand a spus cuvantul "mama" si cand a si avut adresa, nefiind doar un cuvant rostit pentru ca l-a auzit de prea multe ori in jurul ei. Primul zambet al copilului tau, primele clipe cu el sunt momente pe care nu le uiti niciodata,dar sunt cu atat de minunate momentele cand le si poti vedea, auzi.Parca le retraiesti inca o data, cu aceeasi incarcatura emotionala. Iti aduci aminte ca a facut cativa pasi in jurul anumitei varste, insa nu-ti aduci aminte exact cu care picior a pasit, erai atat de entuziasmata inca nici nu a mai contat ce ora era, daca a pasit cu piciorul drept sau cel stang. Acum te contrazici tu cu amintirile tale ca a fost piciorul drept. Sau sa fi fost cel stang? E mai simplu cand imi deschid laptopul, cand iau folderul unde am surprins acele momente pozand sau filmand. Asa se face ca uneori stau cu sotul meu si ne uitam la filmulete si de fiecare data ne auzim spunand :" iti mai aduci aminte cand..."
E asa de frumos sa urmaresti evolutia copilului punand fotografiile facute zilnic, una langa alta.  Acum dupa ce te uiti la ele, observi ce schimbari majore s-au petrecut de la o zi la alta. Ii suprinzi chiar cele mai mici miscari ale fetei. 
Vine Craciunul si o vad cum se bucura acum de prezenta brazilor impodobiti, de Mosul Craciun real sau animat de diferite personaje prin mall-uri, magazine si-mi aduc aminte de primul Craciun. Imi aduc aminte detaliile uitandu-ma la poze, la video-uri. Asa vad cum se mira cand vedea beculetele acelea multe asezate pe brad. Ii vedeam fata intrebatoare si suprinzatoare. Vad cat de mult a crescut si cum fiecare varsta are bucuria ei. Cu siguranta ca era prea mica sa inteleaga ce se intampla cu adevarat in jurul ei. Mai mult noi, ca parinti ne bucuram de acele momente cu puiul nostru de om. Si chiar daca era mica, avea doar 6 luni, a fost extrem de minunat.  Si pentru ca nu mi-am adus aminte chiar toate detaliile, acum ca am rasfoit albumul amintirilor primului Craciun petrecut in 3 pot sa reproduc fiecare detaliu, ca si cum s-ar fi intamplat chiar ieri.

Am scris acest articol la provocarea Joker Event Club, agenție de servicii filmare, fotografie, sonorizare și lumini, pentru evenimentul tău.

luni, 14 decembrie 2015

As vrea sa fug de mine...cu mine...

Stii sentimentul acela cand iti vine sa fugi de tine, asa cum esti acum? Daca nu l-ai incercat pana acum, sper sa nu fi nevoit sa-l simti. Eu am momente in care vreau sa fug de mine, cu mine, doar eu, departe. Parca uneori simt ca trebuie sa multumesc atat de multa lume incat ma simt extrem de epuizata. E ca si cum nu pot sa nu raspund la telefon daca nu vreau, e ca si cum trebuie sa rostesc cuvintele corect, ca sa nu se supere mama ca nu am zis pe tonul pe care si-l dorea. Prea multe voci, prea multe presiuni, prea mult "doar eu" peste tot. Si tot eu trebuie sa fie cea care aduce zambetul, bunadispozitia, care iarta, uita, care primeste cu bratele deschise totul, indiferent despre ce e vorba si cand. 
De cand ma stiu tot asa am fost. Acum parca mi-am consumat resursele. Acum cu atat mai mult cu cat e si Nicoleta in viata mea. Are momente cand imi pun rabdarea la incercare, nu pentru ca vrea, ci pentru ca asa e viata de copil: distractiva. Eu insa nu consider ca e distractiv ce face ea tot timpul. 
De cand s-a nascut doar eu m-am trezit sa o schimb, sa o linistesc. De hranit tot eu, ca cine, doar eu eram responsabila cu producerea laptelui matern. Cateodata mi-as fi dorit sa mai dorit inca 5 minute. Cateodata si acum imi doresc sa mai dorm inca 5 minute, sa ma intind pentru 5 minute, sa nu fac nimic pentru 5 minute. Pot sa fac acest lucru cand sunt cu ea si ea doarme, in rest sunt mereu in miscare.
Si nu e placut deloc. Uneori si eu o iau razna, ca doar sunt om, pana la urma. Si parca atunci imi vine sa las totul si sa plec departe de tot ce am. Si stii care e culmea? Nimeni nu ma intelege. Toti spun ca doar si eu au avut copii, altii ca ma inteleg, dar ca totusi tabieturile lor sunt mai importante si uite asa  trebuie sa recurg la metode proprii prin care sa ma sustin emotional. 
Devine tot mai dificil, mai ales cand tot eu trebuie sa zambesc, sa uit ca nevoile mele nu sunt prioritare niciodata. Sunt momente cand ma intreb daca cineva m-a inchis intr-o bula si ma testeaza. cateodata cred ca ma voi trezi  a doua zi si totul va fi diferit. A doua zi nu se schimba decat ziua, ora mea de trezire e la fel. Eu uneori am o bucurie interioara pe care pur si simplu o traiesc singura. Nu de alta, insa in acel moment toti le au pe ale lor si parca sunt gata sa-mi calce pe traire, asa ca prefer sa le am doar pentru mine, ca sa nu le pierd.
Uneori simt ca am nevoie de spatiu. Insa nu acel spatiu inteles gresit, de genul: "sa-mi las fata la parinti" si sa plec departe cu sotul meu. AM nevoie de spatiu prin care eu sa fiu completata, eventual uneori sa nu fiu nevoita sa spun de 15000 de ori acelasi lucru, sa mi se spuna ca s-a inteles, insa in urmatoarea secunda sa aflu ca am vorbit chiar degeaba sau ca nu m-am auzit decat eu, de parca am vorbit pentru mine.
Uneori am impresia ca am facut acest copil doar pentru mine sau ca e doar datoria mea sa am grija de el in fiecare minut, indiferent ca sunt intr-o incapere cu alti 8 oameni care pot sa arunce o privire asupra Nicoletei. Mi-am asumat normal responsabilitatea, dar uneori nu as vrea sa ma simt tot singura chiar si cu alti oameni langa mine, de parca ar fi niste statuete. Exact acesta e "feelingul". Si crede-ma ca nu e deloc placut. Multe am strans si cred ca nu ma voi opri aici, insa incerc sa-mi gasesc calmul, sensul.
Stii ce am constatat? Atunci cand sunt cu Nico, doar noi doua, unde am fi si cu altii in alte situatii lucrurile merg brici. Ea e linistita, eu calma. Cand deja suntem mai multi incepe agitatia. Si acum intreb: e ceva iesit din comun ca Nico vrea sa fie mereu cu mine? Ca atunci cand vrea sa doarma ma cauta? Pai cine a schimbat-o, culcat-o, plimbat-o toata ziua? Si atunci de ce sa mira cei din jur de aceasta dependenta? Sa fim realisti. Eu nu-mi fac probleme. Imi fac probleme pentru cei din jur care insista ca e prea mare depedenta.
 

joi, 10 decembrie 2015

Fara zgomot, just music!

Eu sunt genul de persoana, care atunci cand paraseste usa casei, nu uita niciodata sa se conecteze la muzica.  Am incercat intr-o zi un exercitiu: sa stau doar cu castile in urechi, fara sa pornesc muzica. Nu ca m-am amuzat de discutiile celor de pe mijloacele din transport in comun, dar m-am speriat cand mi-am dat seama cat zgomot e in jurul meu. Bine, auzeam si eu zgomotele, la nivel insa mai redus. Cand mi-am dat seama cati decibeli se propaga de fapt in jurul meu, m-am speriat. M-am simtit ca un copil care aude pentru prima data: "extrem de speriat". Ma uitam in jurul meu cu teama. Ce sa mai zic ca dupa vreo 40 de minute prin trafic, am ajuns la job deja epuizata. De atunci, mi-am zis ca nu voi mai lasa muzica pe "mute" in casti. E drept ca mai aud zgomote exterioare, pentru ca muzica din urechile mele nu reuseste sa acopere cu totul zgomotul de fond, insa totusi e ceva mai bine.
Da, stiu, exista casti care chiar ca ar reduce de tot acel zgomot. Am cautat si am dat rapid peste ele. Acestea sunt!

http://www.bose-romania.ro/casti-cu-anularea-zgomotului/quiet-comfort-25-compatibil-apple
Le-am gasit pe http://www.bose-romania.ro/ ! Sunt exact ceea ce am nevoie pentru ca sa uit complet de zgomotul din jurul meu, sa ma relaxez si sa ma bucur de playlistul meu muzical. Mai ales ca imi si place sa citesc cate o carte in timp ce stau confortabil pe scaunul din mijlocul de transport in comun. As auzi doar muzica ce ruleaza pe ipodul meu, nu si zgomotele de fond, discutiile din jurul meu, la decibeli inalti. Chiar nu am crezut ca zgomotul te poate obosi atat de tare. Stii cum se zice? Pana nu auzi, nu crezi. Crede-ma pe cuvant: parca cineva te-ar pune sa stai jumatate de noapte cu ochii deschisi, cam asta e senzatia. Te simti atat de obosit! In plus, de ce sa te incarci cu problemele celor din jur? Le ai tu pe ale tale, si ai nevoie doar de muzica preferata ca sa le gasesti solutii. Ai nevoie sa stai tu, cu gandurile si muzica ta sa gasiti cele mai bune solutii.
Eu recunosc, nu as putea sta nici macar o zi fara muzica. Pe mine muzica ma relaxeaza, ma ajuta sa creez, ma ajuta sa ma binedispun, ma provoaca sa fac miscare. Cand simt ca nu ma pot concentra la locul de munca, imi pun rapid castile si gata: sunt gata sa reiau drumul bun, catre finalizarea proiectelor.
As incerca castile de la Bose si nu doar atat, as vrea sa le si am pe viata. Pentru ca asa ceva e "pe viata". Sunet clar, muzica la calitatea la care a fost inregistrata de artisti in studio, fara ca vreun sunet exterior sa interfereze pe frecventa urechii mele. :) Pai ce sa-mi doresc mai mult?
Mi le doresc, atat de tare, incat chiar ca ar fi singurul lucru pe care i l-as cere Mosului pentru...urmatorii ani. :)

luni, 7 decembrie 2015

La multi ani, noua!

Acum 3 ani pe 6 decembrie, fix de ziua mea am aflat ca sunt insarcinata. :) Acum 2 ani fix pe 6 decembrie o tineam in brate deja pe fiica mea, pe care o cheama, Nicoleta. Am mai zis povestea, insa imi place sa o tot zic: o cheama asa pentru ca eu nu am prenumele dedicat zilei in care m-am nascut si pentru ca si imi place prenumele acesta.
Anul acesta cand m-am trezit dimineata, pe 6 decembrie, fiica mea mi-a cantat la multi ani. I-am zis cu o zi inainte ca maine e ziua mea si a ei, de nume. Ieri a tot cantat: "la multi ani, mami". A fost asa de emotionat pentru mine. Fiecare cuvant spus de ea si fiecare cantec cantat de ea e incarcat de emotie si de sinceritate. Pe bune ca e ceva cu adevarat unic. Nu se compara cu nimic trait si simtit pana atunci. Parca acum nu am la indemana cuvintele potrivite pentru a spune cam tot ce a insemnat ziua de ieri. Vin cu cateva poze. :)

La multi ani, noua!







joi, 3 decembrie 2015

Tu, de cand nu ai trimis o carte postala?

In dimineata aceasta am fost atat de adormita, incat am crezut ca o sa adorm in picioare asteptand autobuzul. Am dormit putin azi-noapte. Am tot incercat sa adorrm la orele diminetii, insa doar pentru cateva minute cand a sunat ceasul si mi-a zis ca trebuie sa respect un program pentru ca e abia joi. Vai, si ce mi-as fi dorit sa fi fost macar sambata! Am avut zile cu putine ore de somn si totusi, inca rezist. E drept ca arat ca un zombi si mi-e teama sa nu adorm cu mancarea in gura, dar are grija de asta fiica mea, care e energica toata ziua, ca doar asa ii sta bine unui copil sanatos.
Revenind la drumul meu de azi-dimineata. Am dat peste asa ceva in statia de la Sora, din Cluj-Napoca.



Eu de regula, nu ma uit prea mult in jur, insa azi-dimineata m-am uitat in spatele meu. Nu stiu cui apartine ideea, dar mi-a placut si mie asa de mult inca am invartit de robinete. Nici o carte postala pentru mine. :)) Stiu, Mos Craciun stie deja ce-mi doresc si nu mai are nevoie de scrisoarea mea, dar totusi cateva randuri poate-l facea sa mai adauge ceva in cadoul meu. 
Ce mult face o idee geniala, dar simpla. Ce mult inseamna sa te gandesti la oamenii din jurul tau. Sa-i ajuti sa faca ceva ce nu au mai facut demult, dar ceva ce isi doresc.
Felicitari pentru initativa!