Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

joi, 21 noiembrie 2019

Exista echilibru?

Nu comparam! Cine zice acest lucru? Comparatii facem tot timpul. Comparam produse,servicii,ne comparam fizic cu alte persoane. Ne comparam profiturile,mancarurile. Cand ne achizitionam un telefon/tablet/gadget comparam un model cu altul.
Si nu,nu facem asta cu alte persoane? Categoric ca o facem. Pai da,cu siguranta ca am comparat persoane care ne-au trecut pragul vietii. Am comparat iubiti/iubite si am ales. Cum e mai bine sa alegem: cu inima sau cu capul? Sa fim rationali sau doar sa ne lasam dusi de val? De cele mai multe ori capul zice ce e bine,in asa fel incat sa nu dam gres,inima o ia la goana si nu tine cont de nimic.Finalul? De multe ori inima alege sa o dea in bara si ne duce catre o lume a suferintei. Si atunci cum e bine sa alegem? Putem sa iubim rational? Cum ne simtim impliniti si fericiti: daca alegem cu ochii inchisi si doar simtim,sau cu ochii mintii? Care e cheia pentru echilibrul dintre emotie,traire si rational?
Poate da, e bine sa te lasi dus de val din cand in cand, dar si atunci sa nu depasesti limitele care ar putea sa-ti puna in pericol linistea, intregul, perfectul sau imperfectul zilnic.
E ca si cu mancarea: poti sa-ti faci o pofta din cand in cand, nu inseamna ca zilnic. E ca si cum din cand in cand mergi la un film la cinema, faci o iesire in club, iesi la o cafea cu prietenii, mergi sa-ti cumperi ceva ce ti-ai dorit de mult. Trebuie sa faci ceva care sa te scoata din cotidian, din mersul zilnic, din calculele zilnice, din aranjamentul vietii tale. E ceva gresit? Cred ca nu. Totul tine de tine cum reusesti sa echilibrezi trairile, rationalul si placerile proprii.
Iubim, uram, ne certam, incercam ceva nou. E normal, asta ne defineste ca oameni. Asta ne face sa mergem mai departe, sa cautam tot timpul ceva altceva. Cum ar fi sa mananci zilnic aceeasi mancare, sa porti fix aceleasi haine? Ar insemna ca fiecare zi e la fel, ca nu ti-ai mai dori ca ziua de maine sa apara, pentru ca aduce de fiecare data acelasi lucru.
E bine sa gasesti calea intre toate acestea de dragul tau, de dragul de a te uita in oglinda sufletului si a te iubi in fiecare zi la fel de mult.
Iti cumperi haine pentru tine, nu pentru altcineva, alegi o tunsoare pentru tine, nu pentru persoana de langa tine, alegi sa razi ca sa ascunzi poate lacrimile, alegi sa razi ca ceilalti sa rada si ei. Alegi sa traiesti cum te gandesti ca e mai bine pentru tine. Pentru tine, poate pentru altii nu e.
 Dar pana la urma cum ar fi viata daca toti am trai la fel?

marți, 19 noiembrie 2019

Parinti,copii, activitati, joaca, copilarie

Ma cuprinde teama, frica si frustrarea in acelasi timp. Zilele trecute la fiica mea la scoala s-au facut poze de Craciun. Pe what's d-na invatoare a creat un grup al clasei, acolo se expun problemele, se spun lucruri legate de activitatea scoala, de copii, si asta pentru ca nu avem voie sa intram in scoala.
Ei bine, apropo de sedinta foto, una dintre mama intreaba daca poate sa-si aduca fata doar la poze, pentru ca nu s-a simtit bine fetita toata noaptea, a vomat si i-a mers burtica. Dar cum tu ca mama sa intrebi asa ceva? In primul rand copilul tau nu e bine si clar ca nu are chef de poze si in al doilea rand chiar nu te gandesti ca ii pui si pe altii in pericol? Nu, nu le pasa. Noroc ca i-a scris d-na invatoare sa nu o aduca. Dar tu ca parinte nu stii acest lucru? Trebuie sa-ti spuna cineva acest lucru? Apropo de poze, unii parinti care au cate 2-3 copii au insistat ca fratii sa vada pozele impreuna. In viata mea nu am auzit asa ceva! PE bune! Si eu am frate, dar fiecare facea pozele in clasa, cu colegii lui.
SI apropo de acest aspect, statea si o asteptam pe Nico si in spatele meu era una dintre mamele din clasa lui fiica mea cu baiatul mai mare, care era nemultumit si suparat ca el de ce a trebuit sa mearga in clasa la fratele lui mai mic sa faca poze cu el? Ca el nu a vrut, ca el a vrut sa faca singur pozele in clasa lui. Cat se poate de normal!
Adica, serios, vrei sa faca sedinte foto impreuna, dar fa-le poze acasa. Chiar trebuie sa te dai in spectacol, sa ce? Sa creada lumea ca esti tu mare mama iubitoare de copii. Hai mai lasa-ma cu chestiile astea doar de ochii lumii. Si ei in rest isi plaseaza copiii pe la diferite activitati.
Nici acest lucru nu-l inteleg, in loc sa-l lasi sa se joace, sa doarma, sa faca ce face orice copil de 6 ani, ca inca sunt mici, tu te duci si-l inscrii la toate cursurile optionale posibile. Si cand ajunge bietul copil acasa la 7 e rupt, distrus si nici nu-i vine sa mai zambeasca. Pai normal? Tu cum ai fi? Bucuros ca ai facut si baschet ( desi nu-ti place) si innot si fotbal si dans? Toate poate in aceeasi zi.
De ce nu lasam copiii sa se joace, sa se bucure de copilarie? Cand vor creste vor avea timp sa le faca pe toate. Dar nu, daca tie iti place baschetul inseamna ca trebuie sa-l trimiti la baschet! Dar l-ai intrebat pe copil, lui ce-i place sa faca? Nu, ca doar tu esti parinte si tu le stii pe toate. Dar ai facut un pui de om sau doar un robot care trebuie sa reproduca tot sau sa fie condus?
Si apoi le aud pe mame cum se lauda cu activitatile extra. Ca sa vada lumea cat sunt ele de implicate.
Apropo de copii, ieri au iesit din scoala cei care mergeau acasa din clasa lui fiica mea, singuri. Si bietul un copil s-a trezit iesind si mergand singur, fara sa fie insosit de vreun parinte. E bine ca s-a agatat de ceva coleg de-al lui, care era cu mama lui si aceea si-a dat seama.
Nici asta nu inteleg. Pai daca stii ca mergi dupa copil sau i-ai spus ca-l iei acasa la amiaza, de ce nu esti cu 10 minute mai repede sa-l iei? CUm sa stea copilul in curte ingrijorat, trist si temator sa te astepte? Pe tine, parinte care ar trebui sa fii responsabil. Bai frate, dar du-te dupa el din timp. Ca doar stii ca trebuie sa-l iei. Il lasi acolo sa-si faca griji, am vazut multi cu lacrimi in ochi cum stateau lipiti de gard si isi cautau cu privirea parintii/bunicii. 
Oare tu ca adult vezi ce se intampla sau ai mereu o scuza? Traficul...dar prostia ta unde intra? 



miercuri, 13 noiembrie 2019

Fuga de noi!

Sa-ti gasesti linistea interioara cred ca e cea mai mare realizare a zilelor noastre! Sa iti doresti sa mergi acasa, sa inchizi usa, sa inchizi telefonul si sa te bucuri de mediul caminului, asta inseamna cu siguranta sa fii cu adevarat |"bine cu tine".
E la mare moda "alergatul" la competitii, pentru diferite cauze. Dar de ce nu ai alerga pentru tine, daca chiar iti face placere? De ce trebuie sa o faci ca sa vada lumea? Ei bine, am observat ca toti cei care fac acest lucru nu si-au mai gasit linistea: toti au divortat! Am atatea exemple, incat chiar pot generaliza. Sau mai exista categoria care inca nu e casatorita, e de o varsta cu mine si pare ca s-au gandit sa fuga de ei. Si eu mai alergam, insa uneori dimineata, dupa ce o lasam pe Nico la gradi si o faceam ca imi placea. Imi puneam castile si alergam cat puteam. Nu aveam targete, nu share-uim, nu astept like-uri, nu asteptam nimic la schimb. Era o chestie personala.
Oricine, orice ar zice,unul din parteneri din cuplu isi doreste un copil. Pentru mine e ceva normal sa fie asa. Stiu, normalul nu e pentru toata lumea, de aceea am scris "unul din parteneri". Am atatea exemple, incat as zice ca nu am nici un exemplu care sa fie exceptia de la regula. Stii cum e, distractia din cluburi, iesitul in oras la un moment dat devine obositor. Vrei ceva care sa-ti completeze cu totul existenta. Da, stiu un animal de companie, poate fi alternativa. Ma abtin sa zic ceva la acest capitol, pentru ca as isca cu siguranta ceva divergente. 
Hai sa facem lucrurile care ne fac placere, ne relaxeaza, fara sa asteptam incontinuu aplauzele si like-urile celor din jur. Pentru mine cei care fac acest lucru, au o mare problema cu ei si doresc atentia celor din jur. Din partea mea nu vor avea niciodata nici un like, pentru ca trairile false, viata de dragul imaginii e contrar a ceea ce cred eu ca inseamna esentialul!


miercuri, 18 septembrie 2019

E clar: oamenirea e pe duca!

Cred ca lumea nu mai are mult de dus traiul pe Pamant. Sincer. :) Saptamanile acestea m-am lovit tot mai mult de oameni frustrati, de rautati. Cum sa-ti zic, nu le-as baga in seama daca nu m-as fi lovit direct de ele. Multi se cred stapanii universului, cand e de fapt nu sunt in stare sa-si coordoneze propria viata. Merg cu pitica zilele trecute la un supermarket, un magazin situat la granita cartierului nostru cu un altul. Cumparam noi chestii si ajungem la casa. Ne zicea doamna totalul. ( Fiind vorba intre noi doamna ori avea probleme de vorbire, ori o fi lovit-o ceva aer de toamna alcoolizat). Scot eu banutii si trebuia sa marunti. Aveam destui, mai ales de 1 ban. Da, sunt in circulatie, asa ca e normal sa-i dau mai departe. La care doamna imi spune ca ea nu primeste de 1 ban, ca are destui si ca ii arunca la gunoi. Si imi spune ca nimeni nu-i mai primeste. :)) M-a apucat rasul. La care eu: " sincer, chiar e ciudat ca peste tot se dau rest banii acestia si se primesc inapoi." "Cand ati cumparat in alta parte, in afara de aici unde incasati?" I-am luat banii inapoi si am plecat.
Ieri dimineata dupa ce am lasat-o pe Nico la scoala am tulit-o rapid sa ma tund. Nu mi-am mai scurtat demult parul si trebuia un pic. Nu mult, ca sa nu vada Nico diferenta. Aveam si ceva drum prin Marasti si am zis ca la fix se nimereste cu programul meu. Ajung acolo mai devreme, usa inchisa, la usa astepta o d-ra. Am crezut ca e ceva angajata care si-a uitat cheile. Eu am ajuns cu o jumatate de ora mai devreme, asa m-am sincronizat cu atuobuzul. Am plecat din timp, pt ca nah, dimineata e nebunie mare prin trafic. Inca nu le-am scris nici un review pe facebook, dar le-am urat numai de "bine" in gandurile mele. E mult sa le dau 1 stea, pacat nu se poate da ceva cu "-" stele pe facebook la pagina de review-uri. :)
Bun, am zis ca intru la un magazin de cartier acolo, daca tot sunt in zona. Acolo alti plictisiti, cu ifose de grade inalte. Evident d-re cu unghiile cat China, tastau pe touch de zici ca era nevoie de ciocan sa functioneaza treaba. Era nevoie de pielea degetelor, nu de unghiile lor de agatat cozile de seminte. Sa-mi fie cu iertare. Bun, ies de acolo, intre timp apare cineva la salon, deschide usa, intra si fata, care de fapt era clienta si care astepta de atata timp, Scuze d-rei care venise:" traficul". Evident. Cum naiba sa-ti faci clientii sa astepte?? Pana la urma era vorba de o programare. Ce inseamna asta? Nepasare, nesimtire si aroganta, cu siguranta.
Bun, intru si eu. Evident ca d-ra care urma sa ma tunda era si ea, daaahhh, prinsa in trafic. Dupa cateva minute apare d-ra. Una atipica pt saloane, cu o voce groasa. Era clar deranjata ca trebuia sa munceasca. Si cand te duci la un hairstylist, ca nu se mai numesc frizeri, ca dehh, au facut cursuri si deja au viziune, e clar ca astepti o idee poate, ceva, sclipire. In afara de faptul ca mi-a venit sa ma ridic din a doua secunda de pe scaun, din cauza faptului ca :" eu as tunde tot, ca parul subtire, ca blond, ca chestii", " dar cu ce te-ai vopsit, dar ce oxidant, dar ce chestii". Tot ea:" si eu am fost blonda si stiu ca e greu si chestii". Bai frate zici ca eram la psiholog, scoasa la tabla, zici ca d-ra avea ciuda pe mine si pe parul meu. Apoi se apuca sa scrie pe facebook, pe mess. Dupa ce isi da seama ca a vorbit de toata jena mai si o baga cu aia ca " sa nu ma intelegi gresit, ca chestii". Apoi ca salonul se va inchide de la 1 noiembrie, ca ea a venit de fapt pe mine sa ma tunda. :))) Bai, cand aveti probleme interne rezolvati-va intre voi. Pe mine ma doare undeva de chestiile voastre interne. Ah da, si am si platit. Ah da, nu mi-a luat banii pt spalatul parului, ca i-am zis ca nu e necesar sa-l spele. GOD!!
Frate, mama asa bine tunde si asa hairstylist poate fi! Si e si faina, si glumeata, si o face si la domiciliu. :)
Nu e prima mea vizita de genul la saloanele vietii, am mai prins-o asta cu parul meu moale si subtire si altele. Dar ieri zici ca a fost maxim. La finalul momentului de ieri, in afara de bafta si zi faina, nu i-am urat nimic. D-ra nici nu are nevoie de mai mult, restul isi face singura.
Ce sa mai zic? Oamenii sunt tot mai rai, agasanti, nesimtiti, plini de ura, de frustrari si e pacat ca oameni de genul sunt platiti. :)


luni, 5 august 2019

Despre mine, Untold si altele :)

Da, a trecut un pic de cand nu am mai scris. :) Sincer mi-a fost dor sa tastez cu degetelele mele cu unghii mici, taiate. :))
De cand s-a nascut Nico ( peste 7 zile- 6 ani ) nu mi-a mai placut sa simt unghii lungi, mari. Simteam ca sunt incomode, ca ma deranjau. 
A fost Untold, am fost si eu. :) Deliciul meu a fost evident concertul lui Armin! :) Am fost si aseara la Robbie Williams. Om de show, categoric. Ce nu am inteles eu si poate ca varsta e o problema! De ce merg oamenii la evenimente de genul daca ei stau langa tonetele de cumparat bautura si doar socializeaza? Poate pentru ca inainte au dat like-uri destule si au comentat doar in mediul virtual? Eu nu inteleg cum sa cante Robbie si tu sa stai la o anumite zona sa asculti trupa Candy? :)) Adica nu am nimic nu ea, trupa, ca si mie imi placea, dar totusi ai dat niste bani. Sa bei si asculti muzica, poti face toata ziua. Sa-l asculti pe Robbie sau pe Armin live, nu cred ca poti face zilnic. 
Pana la urma la ce iti cumperi abonament sau bilet la festival de gen? Sa bei, sa socializezi sau sa ce? Eu cred ca trebuie sa-ti vezi artistul, sa-l asculti, sa-l aplauzi, sa te bucuri de muzica lui. Ca de muzica la boxe, de baut te poti bucura oricand. Nu stiu, sincer, dar eu nu ii inteleg pe cei care au ales sa traiasca festivalul Untold, altfel. 
Ca sa nu mai zic de echipamente :)) De buze, tatuaje, impletituri, implanturi si altele. Bine ca a plouat destul :)) Ca nimic nu a mai contat, poate doar rimelul care rezista. :))
Concluzia: e fain la Cluj, eu ma iubesc mult si ma respect, mi-am gasit locul, Untoldul e fain, artistii minunatii, oamenii din jur strica frumusetea. :) 
Eu oricum am mers imbracata cu o pereche de blugi, bluza, adidasi. Clasic si bine :) Am mers sa-mi vad artistii, nu sa ma fac de minune, cum zicem noi aici la Cluj. :)
In rest, organizare ca de obicei, nimic de reprosat, sincer. :)  
SI piesa de suflet, dinainte sa stiu ca e imnul festivalului. :)


marți, 21 mai 2019

Am gasit piesa lipsa!

E absolut minunat sa-ti gasesti pacea si linistea interioara, sa te iubesti tu pe tine, sa faci ceva ca sa te iubesti si mai mult, sa scapi de tot ceea ce te facea sa fii acid fara motiv, sa iti dai seama ce iti lipsea sau ce trebuia sa faci ca sa spui ca intr-adevar ti-e bine!
Eu dupa multe dispute interioare, dupa multe cautari am gasit in sfarsit ceea ce lipsea din puzzle-ul in care ma simteam bine cu mine cu adevarat! Si in acest sens am luat atitudine si sper ca in timp rezultatul sa fie exact cel la care ma gandesc zilnic si pe care il vizualizez. Este pentru prima data dupa foarte multe timp cand chiar sunt convinsa ca voi reusi. NU exista nici un "poate" in aceasta schema, exista doar "REUSESC"! O fac pentru mine si e de ajuns, pentru ca daca mie mi-e bine cu siguranta ca le va fi la toti cei din jur.  E un proces care dureaza cateva luni bune, dar finalul ma va regasi cu siguranta zambind si admirand din toate privirile si unghiurile. Nu ma mai inchid in carapace, nu mai caute motive care sa ma faca sa ma iubesc, evident de moment, am gasit solutia pe termen lung. Am exemple de oameni care au reusit, iar eu cu vointa mea si cu determinarea din dotare voi ajunge la rezultatul mult visat!  
Si da, de abia astept. :)
Si da, azi am 7 ani de casnicie! Si am tot ce imi doresc si realizez cu adevarat ca asa si este. Simt si e de ajuns! :)




marți, 9 aprilie 2019

Oameni frustrati la tot pasul

Zi de zi ma lovesc de oameni, ca de altfel noi, toti. Dar eu pe bune ca atatia oameni rai, argatosi, gata sa se certe, sa faca observatii, sa distruga, sa-si verse frustarile personale pe cei din jur nu cred ca am intalnit cand eram mai tanara. Oamenii isi vedeau de vietile lor, asa cum erau, nu gaseau motiv din orice sa se certe, sa se dea grozavi. Ai zice ca poate oamenii care is in stare sa-si cumpere un bilet de avion si sa plece din tara sunt ceva mai cizelati. Atatea ifose cate vezi la oamenii astia si deopotriva la cei care lucreaza in acest domeniu, ti-e greu sa vezi in alte domenii private. Atata prostie, rautate crede-ma ca se gaseste din belsug in aceasta zona de tranzit. Zici ca se molipsesc unii de altii. Nu au invatat nimic intrand in contact cu cei trecuti de granita, care mereu au zambetul la indemana, care mereu stiu sa te intrebe :" cum esti?", fara vreun interes, care mereu stiu sa-ti multumeasca, sa se bucure ca le-ai oferit un serviciu. 
Cel mai greu e sa ai intr-o zi doar cretini ca cei de mai sus. Stiu, nu toti suntem asa "gingasi" ca mine, dar uneori ignoranta nu functioneaza la mine, mai ales cand de fapt totul e ofensa adusa mie. Stiu si m-am gandit, oamenii astia sunt atat de frustrati, incat oricine le iese in cale e bun de atac. 
Apai sincer, e mai bine sa fii pastor de turme, ca macar acolo esti inconjurat de animale, pasarele, copaci, iarba, de tot ce e frumos. Evident ca si acolo lucrurile se inrautatesc cand intervin altii oameni. Ca da, am ajuns niste vietati frustrate, gata sa muscam, sa dam veninul afara, gratis, cand noi nu avem bani de o carte, dar dam banii pe un parfum. Pacat ca parfumul ala nu e veninos.
Traiesc in superficialitate, au impresia ca un telefon,un parfum si o postare pe retelele online face totul. Ca deh, sa vada altii ca ei se descurca. Cand de fapt sunt niste muritori de foame, despresivi, singuri, frustrati si ciudati.
Oamenii astia nu au invatat nimic de la bunicii lor, doar ca s-au bucurat ca le-au lasat un strat de ceapa, pe care sa-l vanda, ca sa-si cumpere o pereche de adidasi de la mall.
Si ma opresc aici, ca de ar fi sa vars tot ce am sa le transmit, ar trebui sa folosesc si cateva injurii.



vineri, 15 martie 2019

Aparentele si oamenii din jur

Traim intr-o lume de speriat,sincer. Numai eu m-am saturat de postarile de pe retelele de socializare cu hashtagul :" coffe with a view". Oricine merge la munte/mare rapid pune o cana de cafea pe balcon si pac poza si pac comentariul, acelasi si acelasi tip de poza. Toti au ajuns sa posteze pe retelele de socializare despre viata lor personala, ca si-au dus copiii la strand, ca si-au scos copiii in parc, ca si ca. Si cei mai multi doar atat petrec timpul cu copiii lor: cat pentru poza. Am atatea cazuri in jurul meu, incat ma pufneste rasul si ma intriga in acelasi timp postarile lor.
Pe de alta parte mai exista si cei care posteaza doar agatati unul de altul, mereu prezentabile, mereu de nedespartit si pac aflu peste o luna ca ei de fapt sunt demult separati. 
Apropo de aparenta aseara la blocul de vis-a-vis era plin de politie, ambulante, oameni, criminalistica. La cateva minute am citit pe net ca era un tip care se aruncase de la balcon dupa o cearta cu nevasta. Si puteam sa jur ca se inteleg bine si ca acel om nu ar fi capabil de asemenea gest! M-a cutremurat stirea, jur! Nu-mi venea sa cred, mai ales ca poate se nimerea sa ne uitam cu Nico pe geam dupa avioane, mai facem acest lucru seara. Noroc ca nu s-a intamplat si aseara! Cum sa-ti iei viata atat de usor sau mai bine zis ce traume ascunde acel om? Ce stres psihic sau ce a acumulat incat a recurs la un asemenea gest? 
De cele mai multe ori un zambet ascunde de fapt alte multe, care te fac sa te cutremuri de frica, de teama. Cat de slab e omul! Adica nu-si iau viata oamenii care traiesc in ghenele de gunoi, in adaposturi si iata isi curma viata oameni pe care ii vedeai normali.
Normalitatea nu e ce a mai fost. Suntem atat de erodati psihic, incat probabil ca uneori clacam. Si totusi oricat de suparat sa fii, mai bine iesi la aer si te linistesti sau iti desfaci un vin, chiar fumezi o tigara. Adica gasesti ceva solutii care sa-ti calmeze starea psihica. Pana la urma lasi in urma niste parinti care vor suferi enorm. Noroc ca omul de care ziceam mai sus nu avea copii. 
Tragedii la tot pasul. Am ajuns niste oameni care ne ascundem sub diferite identitati, ne gandim doar sa aratam ca suntem bine cu totul, cand de fapt suntem un morman de tristete,de suferinta, de neimpliniri.
Eu cand am aflat ca fratele meu divorteaza am ramas cam socata. Si el facea parte din categoria acelor cupluri care afisau mereu o imagine impecabila. Bine, mie nasul mi-a dat de inteles ca ceva se intampla, mai ales ca el era mereu singur.  Dar in acelasi timp il apreciez ca a fost in stare sa mearga inainte, a suferit, sufera probabil si acum, dar nu se da batut si face ce simte! 
Asta spune multe despre el ca si caracter! Sunt putini care isi asuma cu totul. Si e normal, mai ales cand poate viata se complica sau cand poate te gandesti ca nu mai ai de trecut decat un pod si apoi ai ajuns la mal. Important e ca toti sa ne asumam si sa avem curajul sa mergem mai departe!



miercuri, 13 martie 2019

Independenta copiiilor

Postarea de azi va fi despre de ... toate. In primul rand sa incep cu independenta copiilor, mai ales a celor mici. Cum sa crezi ca piticul tau isi va castiga indepedenta cand abia face primii pasii, daca tu il lasi sa dea cu capul de scari, il lasi sa se loveasca, sa-si rupa o mana. Acestia sunt pasii despre independenta? Zilele trecute am vazut pe troleu o mama cu o fetita,nu mai mare de 2 ani. Mama tinea in mana o trotineta, a ei si ii tot explica fetitei cu o voce tare: " tu ai vrut sa mergem cu trotineta, eu nu pot sa te tin de mana si pe tine". Asa ca fetita trebuia sa-si gaseasca singura echilibrul in troleu...in Cluj!! Unde stim cum e, soferii au impresia ca noi pasagerii suntem niste saci de cartofi. E drept ca la cum gandesc unii, sigur e prea mult spus! Evident ca fetita a cazut si era sa dea cu gura de bara. S-au oferit calatorii sa o ajute pe fetita, mama insa a insistat sa nu o ajute, ca fetita trebuie sa se invete. ( probabil sa invete cum sa-si numere dintii de pe jos)
Si asa inveti tu un copil? De nu eram cu Nico, sincer, isi auzea mama aceea chestii despre independenta si de cat de dobitoaca e ca adult. A fost prima fetita pe care am auzit-o ca plange cand pornise troleu. Masa' a asezat-o cu spatele la sofer si probabil ca s-a speriat. Incontinuu a intrebat fetita plangand cand coboara. Si nu, nu era vorba de o familie de rromi, daca la asta te gandesti, fiindca uneori aceia isi tin pruncii in brate si la 4 ani! Ah da, povestea nu se termina aici. La coborare,  mama ei a luat  trotineta la subrat si a pus-o pe fetita sa se tina de bara si sa coboare singura. O d-ra care era cu castile si a vazut ce se petrece, a luat-o pe fetita in brate si a coborat. Imediat, masa' in loc sa multumeasca i-a facut fete. Apai eu nu stiu, dar cu atata parenting, parintii au uitat sa simta si sa faca ce cred ei ca e mai bine pentru copiii lor. 
Apropo de acest lucru, am fost intr-un weekend la munte o gasca cu copii. Da, din nou eu am fost bona ca asa e mereu. Eu nu pot sa nu ma implic, mai ales cand Nico ma solicita. Am citit povesti copiilor, am colorat, ne-am jucat. Culmea e ca unele mame au zis ca e prima data cand copiii lor stau cuminti la povesti. Ei bine, era un baietel de 1 an si cateva luni. Aceeasi teorie: sa lasi copilul si sa nu-l ajuti. Bietul era tot pe jos, si mai ales ca avea de urcat si cateva scari. De cateva ori i-am intins mana si eu am devenit cea mai buna prietena a lui. Era tot langa mine si cand nu ma vedea striga tare: "aua". 
Eu cred ca de aceea suntem langa copiii nostri sa-i ajutam, sa le fim alaturi, sa-i tinem de mana, sa ii asiguram ca sunt in siguranta. Eu voi face acest lucru o viata intreaga pentru fiica mea. Oamenii nu constientizeaza ca va veni o vreme cand cei mici vor fi independenti pentru ca nu le mai fi frica sa cada, pentru ca isi vor gasi echilibrul, pentru ca vor fi puternici si pentru ca ne vor intinde ei o mana de ajutor. Vor stii ce sa faca cand vor cadea, vor cauta sa se perfectioneze, vor stii sa mearga mai departe, chiar si dupa o tranta zdravana. 
La fel cred ca e si cu intarcatul, la fel e si integrarea lor in societate, totul trebuie sa se faca lin, nu fortat. De ce sa traumatizezi copilul? Va avea grija societatea sa faca acest lucru, cu siguranta. Vor exista dezamagiri, important e sa stie ca nu e o tragedie si ca se poate intoarce in spate, va privi spre tine si va intelege din privirea ta ca totul e bine si poate sa mearga mai departe, ca lacrimile nu inseamna ca esti slab, inseamna ca renunti la ce ai acumulat in interior, reversi toata supararea, tristetea, te eliberezi. Ca mai apoi poate sa zambeasca, fara sa-i fie teama din nou sa planga, daca simte nevoia. 
E ca si cum parintii indeasa in gura copiilor suzeta aceea tampita, doar ca sa taca copiii. Si culmea ca cei mici nu tac! NU! Ei au ceva de spus, trebuie sa se exteriorizeze si nu vor tacea doar ca vrei tu. Sunt asa puternici, incat vor scuipa suzeta de fiecare data cand le-o indesi in gura ( e cea mai buna expresie la ce fac adultii). Cum sa cresti un copil mereu pe silentios? De ce? Ca sa nu se uite lumea la tine si sa te considere un parinte incapabil sa-i tii gura copilului? Si ce? Asta e important? Ce crede lumea? Dar lumea stie ceva despre copilul tau, despre ce traieste el?



miercuri, 13 februarie 2019

O fi luna plina??

Eu la ora asta pe laptop fara companie...e deja de domeniul fantasticului sau trecutului sau de vis, cum ii zic eu :D
Nu cred ca am trait asta de atata vreme, incat am uitat cati ani am :)) Si asta e pe bune. La ora asta citesc povesti, conving copilul sa doarma, de fapt il duc la spalat pe dinti :)) Stiu, e de ras pentru unii, dar pentru mine e ceva de vis. O fi luna plina? Nu, nu este, deci fara dorinte! :))
Nu de alta, dar dorintele se indeplinesc cand pui osul sa devina realitate. A fost o sesiune de dans inainte, apoi suparare ca chestii...ca ma vede bunica pe tango, pe care am rugat-o sa nu zica nimic, ca sa nu suparam copilul...de parca ai cu cine. Copilul rapid in cort, mama entuziasmata, gata seara :)) Gata de somn :)) Ca bunicii astia zici ca nici nu vad, nici nu aud. Adica nici una, nici alta....copilul o ia la fuga ca nu vreau sa ma vada cineva, cand eu vroiam sa fac o bucurie la toti...dar degeaba...
Pe principiul "nu ai cu cine"!
Apai mama vrea ceva ( a mea ), copilul si el si eu...din nou nu conteaza. E ceva normal. Sigur nu e! Si sincer vreau si altceva.
Alo, ma aude cineva?? Sigur, nu, si daca m-ar auzi nu m-ar baga in seama sau sigur ar zice ca e ceva normal. Apai eu de normalul asta zici ca m-am saturat. Ca vreau si eu sa ma uit la un serial seara. Si, ioi, si vai, ce a fi cand fac asta :))
Si imi voi asuma cu de toate. Ca zici ca mi-a ajuns si mie. Apai nu sunt decat un om. Cu bucuria inca de a trai fara nimic special. Da, sunt mama, dar nu doar atat...
Stiu, greu pentru toti. Unde e semnul de mirare pe aici sau ochi peste cap? Noah bine, e sigur ascuns ca nu vada cica normalul meu. Dar ce mai conteaza? Degeaba strigi cand uneori esti pe mute sau silent...bine ca ma mai aud eu, din cand in cand...si atunci cica am o problema...
Asa e cand te faci auzit! :)




sâmbătă, 19 ianuarie 2019

E bine sa iesi din rutina!

Pitica mea s-a gandit sa-mi dea liber weekendul acesta, ceea ce inseamna ca in sfarsit am weekendul meu! Nu am mai avut parte de asa ceva de...am si uitat. Spre deosebire de alte zile cand ramaneam singura cateva ore si nu stiam ce sa fac, acum stiam ca vreau sa opresc timpul sa ma relaxez mult: sa ma uit la televizor, sa ma plimb cu muzica in urechi. Ieri am zis sa merg cu autobuzul cu care mergeam spre facultate, insa nu am ajuns in acea zona, pentru ca nu aceea era destinatia. Insa, chiar daca la fel faceam si cand eram in facultate, sentimentul nu a fost la fel. A fost mai frumos!
Mi-am dat seama ca la fel e cu toate lucrurile trecute care imi placeau, nu le mai pot aduce inapoi, nici nu le mai pot retrai cu aceleasi emotii. Cert este ca plimbarea si muzica au ramas relaxarile mele de baza si mereu vor fi.
Si cred ca nu as avea cum sa mai fac radio la nivelul trecutului, pentru ca acum nu as face radio cu aceeasi placere si sigur nu as mai face pentru bani putini. E si normal sa fie diferit, responsabilitatile sunt categoric altele si mai e vorba si de colectiv, categoric. Pitica e cea mai fericita cand ascultam emisiunile cu mine. "Auzi mami, tu esti!" ( cu o mare bucurie si cu un zambet larg si sincer si cu acea licarire in ochi, pe care o aveam si eu candva)
E bine sa iesi din rutina si sa-ti acorzi timp! 



miercuri, 9 ianuarie 2019

Si acum imi place sa ma ascult! Pe bune!

Gandidu-ma la mine zilele acestea, la ce ma facea cea mai fericita si ce-mi facea inima sa sara de bucurie, mi-am adus aminte de vremea cand faceam radio. Asa ca am cautat in arhiva personala emisiunile mele si mi-am pus pe telefon topurile realizate de mine. Mama, ce fain aud evolutia de-a lungul timpului si ce fain suna! Chiar ca se simte pe voce cat de mult imi placea. Parca si acum ma aud cu cat bucurie faceam totul. Apoi a urmat o perioada cand radioul nu mai era cea mai mare bucurie a mea, ca atare am renuntat la el. Daca ma intrebi daca as mai face radio, raspunsul meu ar fi: nu prea cred. Nu stiu daca m-ar face la fel de fericita ca acum 10 ani. Poate as face insa doar un top muzical o data pe saptamana sau as da voce pentru diferite linere de emisiuni. Ceva de genul! Cam atat! 
Poate ca pusa in fata microfonului as resimti emotia si mi-ar ingheta mainile si mi-ar transpira palmele si mi-ar tremura vocea la inceput.  Insa nu sunt convinsa ca acum radioul ar reusi sa mai aduca in viata mea ce a adus acum 10 ani! Poate varsta, poate faptul ca faceam cu atata placere, echipa,totul. Au fost alte timpuri, alte trairi, emotii.Pe atunci nu era totul legat de bani, acum ar fi. Probabil. Pentru ca nah, te gandesti ca faci ceva si vrei sa fii recompensat cumva.
Ma ascult acum si chiar ca ma relaxeaza, imi face placere sa ma aud si imi da o stare de bine!
Poate ca varsta, bucuria, nebunia, iubirea fata de radio ma facea atunci sa uit uneori de partea financiara si sa ma gandesc doar la bucuria acea interioara. De fapt, doar atunci poti sa faci radio cu adevarat: cand nu te plangi ca te-ai trezit prea de dimineata, cand nu te plangi de frig, cand nu te plangi ca cei din jur nu tin pasul cu tine, mai bine zis, cand nu-ti pasa ce e in jur atata timp cat esti in fata microfonului. Avea si idei, imi placea sa ii ajut pe ceilalti, sa fiu peste tot cu vocea si o faceam cu cel mai mare drag! 
Ca sa fiu si mai sincera, mi-am adus aminte de radio cand ascultam la radio trupa Dj Project. Mereu a fost trupa mea de suflet si cand am auzit o piesa de-a lor mi-am adus aminte de top, pentru ca erau mereu in topul realizat de mine.
Ce sa zic, era pasiune, era fain!


vineri, 4 ianuarie 2019

Vocea mea interioara

Ieri am cunoscut o persoana care parca a fost toata viata mea, umbra mea. Parca as fi fost o carte deschisa pentru acea persoana, atat de multe a stiut despre mine. Lucruri care poate doar eu le stiu, pentru ca stateau in mine de teama sa nu iasa la suprafata.
Mi-a spus foarte clar ca sunt o persoana rationala si ca nu tot timpul m-am gandit la cei din jur, sa fac in asa fel incat sa fiu cea mai buna fiica, cea mai mama si cea mai buna sotie si mama si ca am uitat sa-mi acord mie libertatea de a decide, de a spune ce gandesc, sa iau decizii care poate pentru cei din jur nu ar fi fost pe plac. Si mi-am dat seama ca a avut perfecta dreptate! Si acest lucru m-a obosit, continuu, zi de zi. Cel mai putin contam eu. Si a zis ca nu de teama ca sa nu supar pe cineva, ci pentru ca sa-i fac pe cei din jur fericiti si linistiti. Chiar asa a fost tot timpul. Niciodata nu am vrut ca cineva sa-si faca vreodata griji pentru mine, niciodata nu am spus cand ma doare cu adevarat ceva. Orice era faceam sa para neinsemnat. Orice aveam de spus mereu gandeam inainte de a spune, ca sa nu supar pe nimeni. Au fost situatii cand am rabfunat, ca pana si la mine se termina sacul rabdarii si atunci normal ca cei din jur au considera ca am o problema. Nu aveam decat faptul ca prin protejarea lor, ma faceam pe mine neinsemnata in trairi. Asa fost tot timpul. Numai ca timpul pune presiune pe starea emtionala, pe trairi, pe tot.
Si asa ca m-am decis sa nu mai las dupa toti, sa nu mai fac doar ce trebuie pentru cei din jur, sa fac pentru mine. Degeaba urlau trairile mele, daca nimeni nu le auzea in afara de mine. Nu de alta, dar deagaba am spus o data, de doua ori, daca lumea nu m-a luat in seama. Niciodata nu am contat cu adevarat, au contat actiunile mele, modul meu de a fi acolo unde trebuie, cand trebuie, fara intrebari, fara a cere ceva in schimb. Mereu am zis ca asta e menirea mea sa fiu generoasa, sa fiu omul in fata carora se deschid ceilalti. Cand insa am inceput eu sa spun ce ma doare, ce nu-mi place, ce gandesc, ceilalti au gasit tot felul de explicatii pentru explozia mea interioara sau pentru sinceritatea mea. 
Nu, nu sunt nebuna! Nu, nu sunt schimbata, nu s-a intamplat nimic cu mine, asa am fost tot timpul, doar ca m-am stins acumuland in interiorul meu toate rezidurile emotionale. 
E clar ca atunci cand obosesti, rabfunesti. Povestind cu persoana de care mentionam, mi-am dat seama ca am uitat sa traiesc, sa rad, sa fac ce-mi place, sa--mi cumpar ce-mi doresc fara sa dau explicatii, fara sa ma justific mereu pentru fiecare alegere a mea. Asta m-a obosit cel mai mult. De ce si iar de ce?
De ce nu poate sa fie: "ok, daca asta iti doresti, e perfect." Atatea explicatii, atatea justificari. Am uitat sa ma iubesc, sa ma pun pe primul loc, sa fac ce-mi place ca sa ma relaxez. Cand faci cam zilnic aceleasi lucruri, fara sa-ti dai ragaz sa respiri, e clar ca obosesti. Dar cine sa te inteleaga ca tuturor li se pare normal ce fac, fara sa gafai?
Asa ca de azi mi-am propus sa ma fac auzita, indiferent pe cine deranjeaza. Sper sa-mi reuseasca de data aceasta.