Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

joi, 21 iunie 2018

...

Zilele trecute, un prieten, care e plecat peste granita si care si-a deschis un radio online, mi-a propus sa fac parte si eu din proiectul sau. I-am zis ca ma gandesc. 
Acum ca sunt singura, pitica a ramas la mama, desi nu era programat, ma "reascult", de pe vremea cand realizam Top Airplay. Ce faina voce am :D Ce fain suna! :)
Acum la cativa ani de cand nu mai sunt la radio, desi toti cred ca inca mai sunt, pentru ca ma mai aud in spoturi publicitare, zici ca mi s-a facut dor sa ma "aud". Poate ca atunci eram satula sa ma aud, ca ma auzeam mult, acum imi e drag. Se simte ca faceam radio cu mare drag, din tot sufletul. 
Multi ani am facut radio din dragoste, pana cand s-au gasit destui oameni care sa omoare aceasta dragoste. In sufletul meu, ea sigur nu a murit e tot acolo, mocneste si e atat de vie, incat oricand ma pot aseza in fata microfonului si sa impart zambete si bucurie prin vocea mea. :)
Stii cum e, radioul il faci din pasiune, dar si pasiunea trebuie rasplatita. Si de aici pana a ucide pasiunea de catre cei care nu inteleg aceasta dragoste, e un pas mic, pentru ca nah...stii cum e, si in dragoste te saturi sa iubesti doar tu sau sa primesti mereu palme, evident, la figurat.
Am facut radio cu mare dragoste, fara bani, pe bani putini, pe promisiuni. Toti s-au bazat pe iubirea mea pentru radio, care era vizibila de la o posta. Dar cand deja, e nevoie de mai mult decat iubire, atunci te dai la o parte si cauti ceva sa-ti aduca satisfactie financiara. Pentru ca nah...nu e suficient sa te hranesti doar cu fluturii din stomac. Ca si aceia se pot transforma in molii. Si te trezesti devorat de propria pasiune.
O alta pasiune de-a mea, aceea de a scrie a ramas vie si va ramane, pentru ca nu cere decat sinceritate, cuvinte din suflet si "publicati". :)
Si iata-ma ascultandu-ma, pe vremea cand realizam topul, aducandu-mi aminte cat de indragostita eram de radio si cum simt si acum fiorii acelei iubiri. Si ori de cate ori o sa-mi fie dor de mine, "fata de la radio", am sa ma ascult. :)


marți, 15 mai 2018

Nu intreba!

     Stii cum e la bloc, auzi cand ragaie vecinul, auzi cand vorbeste la telefon...tot! Uneori auzi si ce nu trebuie, ca deh, asa e la bloc. Ei bine, unde stau, momentan, pentru ca urmeaza anul viitor mutarea la casa noua ( de abia astept!), apartamentele din jur au fost cumparate si reamenjate. Ei bine, de vreo 2 luni cei de sus tot modernizeaza. Frate, bubuie si gauresc de zici ca tin mortis sa ajunga la hartia igienica a mea din baie. Iti dai seama ca ii doare undeva de orele de liniste. Problema e ca atunci cand ai copil, trebuie si liniste. Si eu am nevoie de liniste ca unele nopti sunt scurte pentru mine, asa ca ma odihnesc ziua, cand se poate logic. Daca pana acum hotara doar fiica mea, acum hotarasc si vecinii. Ii rog o data sa respecte macar 2 ore de liniste, ore afisate la intrarea in bloc, merge sotul meu, alti vecini, nimic. Totul dureaza pana pleci de la ei. Am luat legatura si cu proprietarul, ca cei de sus sunt doar cica niste "meseriasi". Eu tind sa cred ca sunt doar niste frustrati cu gauritoare in mana. 
Enervata la culme de situatie, intreb si eu alte mamici pe grupurile de mamici din Cluj ce au facut in situatie similara. Doamne si Fereste pe unde a ajuns discutie, Doamne ce oameni exista in lumea aceasta! M-am crucit: nu cred ca am primit sfaturi mai proaste niciodata! Jur! Si tind sa cred ca in spatele raspunsurilor sunt sigur niste oameni cu multe probleme si frustari. Cred ca am multumit de vreo 3 ori, ca asa se face, insa discutia a tot continuat. Am sii dat "unfollow". Si cred ca e ultima data cand mai adresez vreo intrebare pe grupurile de mamici. Si asta apropo de postarea dinainte.
Astept sa merg undeva sa-mi cante pasarelele si sa uit de agitatie, nebunie si toate! Astept escapadele urmatoare, care nu vor intarzia sa apara. Pana la concediu mai am de asteptat. Evident, e o asteptare care merita in fiecare an.
Sper sa nu fiu ca un titanic care se prabuseste pana atunci :))) 


vineri, 11 mai 2018

Mamele, o alta specie aparte!

Nu stiu daca stii, dar si mamele sunt o specie aparte de oameni, alaturi de taximetristi, soferii de trolee si altii. Da, o spune o mama. Un lucru e clar: m-am saturat de mamele din parcuri. Sunt mamele care isi forteaza copiii sa faca ce fac alti copii, desi nu sunt pregatiti. Sunt mame care o data ajunse in parc isi elibereaza pruncii si ele puse pe banca sunt. Si acolo se strang in haita ba la o poveste, ba la "butonela". Mereu cand merg in parc sunt mama a mai multor copii, desi am doar unul al meu. Cel mai tare e sotul meu: " nu-mi fa cu mana, te recunosc rapid, esti singura in picioare pe langa copii". E o vorba, insa una adevarata. M-aam saturat de mamele care cred ca eu, de exemplu, trebuie sa fiu gata sa le salvez pruncii cocotati pe vreun tobogan. M-am saturat sa aud:" Haide, mami ca si tu poti!" O vorba zisa cumva pentru a marca o competitie. Dar oare mamele acestea nu s-au gandit ca poate nu degeaba fiecare varsta are etapele sale, ca nu degeaba se face scoala generala la o varsta si asa mai departe? Nu, nu, ele considera ca sunt intr-o competitie. Si iata cum pana la urma competitie intre copii porneste de la parinti. Tot de la parinti porneste moda fetelor, rautatea, lipsa de comunicare si asa mai departe. 
Mai sunt mame care au impresia ca daca copii lor s-au "inhaitat" in parc cu alti copii mai mari, sunt in siguranta si nu le pasa ca ai lor prunci sunt la distante in care ele nu mai au controlul sau ca nici nu-i mai vad. Oare toate mamele acestea nu citesc altceva in afara de can-can-urile de pe facebook? Ele chiar nu vad ce se intampla in jurul lor? De ce atata siguranta fata de o lume atat de nesigura? Mi se strange spatele cand vad astfel de atitudini.
Ca sa nu mai zic de copiii cu scutec si la 3 ani. "Copilul nu e pregatit." Hai, serios! Dar e pregatit sa bea o cola, nu-i asa? 
Am adunat multe frustari in ultima perioada, mai ales ca ne-o petrecem prin parcuri. 
Nu inteleg un lucru: se plang ca au program lung, ca nu au timp sa se bucure de alte "chestii", dar ele cand sunt cu copilul lor nu si-l petrec cu el. Si eu sunt obosita, si mie mi-e dor sa lenevesc, sa stau sa privesc norii, sa dau like-uri ascultand sunetul avionului decolat, sa fac o baie in liniste, dar asta nu inseamna ca cineva e de vina pentru toate acestea si nici nu inseamna ca daca merg cu copilul meu in parc e ca si cum am scapat de el. Pentru ca aceasta este atitudinea majoritatii: zici ca le dau drumul in tarcul de vite. Stiu, sunt urat, dar acesta e crudul adevar. 
Asa ca, draga mame, fiti mame!


joi, 19 aprilie 2018

Mama, cat bine!

Ieri seara aveam chef sa ma plimb. Pe cea mica nu am convins-o, asa ca dupa ce am venit sotul meu de la job, mi-am luat telefonul, castile si am plecat. De ceva timp ascult muzica pe Spotify. E super misto! Ma bate gandul sa platesc chiar varianta premium. Mama ce bine a fost: Daughtry, Nickelback, placut afara, eu. A fost cea mai buna relaxare din lume!
Imi venea sa ma urc pe troleu sa dau o tura prin tot orasul cu muzica din urechi. A fost cea mai buna metoda de relaxare, desfatare. De regula, merg sa alerg la Sportiva Gheorgheni, cum ii zice Nico, insa acum nu aveam chef sa-mi simt pulsul in urechi si sa simt cum galopeaza inima. Avea chef sa o las asa linistita, cum e de ceva timp. Crede-ma: nu e ceva mai minunat de atat! Stiu cum e, cand ai copii chestiile care ti se pareau normale,devin un lux :)) Dar asta te face sa apreciezi mai bine lucrurile simple: o plimbare, muzica in urechi, alergare, pur si simplu o plimbare cu troleul/masina.
Efectiv m-am incarcat cu multa energie pozitiva,am apreciat lucrurile atat de marunte, simple. Am suprins un cer de poveste, cu o luna care se vroia a fi discreta.
E cu adevarat senzational sa faci acest exercitiu. Eu de fapt cand ascult muzica in casti nu doar ca ma relaxez, dar chiar ma rup de tot ce e in jur. Nu ma deranjeaza nici traficul, nici aglomeratie, nimic. Pur si simplu simt ca sunt doar eu. E modul meu de a ignora tot ce dauneaza linistii interioare. 
Evident ca nici 10 minute m-a sunat fiica mea pe facetime :)) "Mami vreau si eu sa vin la tine, ca stiu drumul si pot sa vin singura." :)) 
De cand cu vremea aceasta, imi vine si mie sa zbor. Am o energie de as putea sa ii fac o toti sa zambeasca, sa fie binedispusi, as putea opri razboaie cu pozitivismul meu. :)
Si acum sa dau o cu piesa care am setata ca ringtone la telefon. :)


luni, 2 aprilie 2018

Fiecare isi vede de viata sa!

Azi am avut o cearta zdravana cu mama. Nu e prima data cand ajungem intr-o situatie de genul, insa e deja prea lung sirul ca sa ignor. Situatia de azi: ea ii spune piticei mele ca vor merge la sportiva Gheorgheni, vor lua cu ele si un sandwich si ca vor merge ca intr-o excursie. Nico nu e la varsta la care sa aprecieze timpul! Pentru ea ieri, azi, peste 3 luni sau in urma cu 3 luni nu are estimare, nu poate sa inteleaga ce inseamna de fapt. Nu are cum. Concluzia a fost ca Nico vroia sa mergem in excursie acum, ca asa a zis mama. Asta in contextul in care afara batea un vant de abia te puteai tine pe picioare. Si uite asa eu a trebuit sa-i explic la Nico de ce nu mergem acum cu bicicleta, de ce nu se intampla lucrurile asa cum le-a auzit ea, acum. 
Nu e prima data cand mama face chestii de genul. E enervant pentru mine, pentru ca eu trebuie sa duc munca de convingere cu cea mica de ce nu facem cum i s-a spus, acum! La fel e si cu statul ei la bunici. Am mai incercat si azi-vara varianta si m-am trezit sunata la 12 noaptea, cand eu asteptam concertul Martix Garrix la Untold. Asa ca si atunci am luat-o la goana spre masina si am plecat spre Turda. Si evident ca noi suntem genul de parinti care nu se pot bucura de intimitatea, in sensul ca nu ne-am permis sa bem o bere/ un pahar de vin in speranta sa putem pleca cand suntem chemati.
Acum mama ii alimenteaza de fiecare data la Nico dorinta de a incerca ceva nou, mereu ii spune ca o duce la Turda sa se joace etc. Creaza o poveste fascinanta, evident doar de moment. Nico e gata sa plece insa mereu spune: " o sa ma straduiesc sa nu plang dupa mama". Si uite asa o luam de la inceput si eu ii explic de ce ea nu merge atunci la Turda si de ce nu o idee buna inca. Mereu pe mama o ia gura pe dinainte. Ma enerveaza ca nu ma consulta, desi i-am spus de mai multe ori ca nu e atitudine sanatoasa, tocmai pentru ca Nico are de suferit. Parca mama e mai copil la Nico. O ia gura pe dinainte, nu intelege ca timpul la noi nu e asa cum bate vantul, ca noi avem un program cu masa/somnul. 
Si apropo de acest aspect am analizat comportamentul celor din jurul meu si am ajuns iar la aceeasi concluzie: toti isi fac timp pentru noi/mine doar ca ei nu au altceva de facut. Si nu, nu spun prostii. 
Fratele meu acum, la fel ca inainte isi alege sa se intalneasca cu noi atunci cand nu are planuit nimic in ziua aceea, de genul nu e zi de alergat, sala, vazut cu prietenii. Toti se intalnesc cu noi cand nu au planificat nimic. Eu in schimb ma intalnesc cu ei ca parte din ziua mea, fara sa analizez agenda. O fac pentru ca-mi doresc. Imi gasesc mereu timp pentru ei,ii includ din mers in programul meu. E o chestie naturala, nu e ca atunci cand iti faci programare la film, la hairstylist sau alte rutine cotidiene.
Si mi se pare asa de aiurea, pentru ca sunt ai mei. Sa-mi fac programare sa ma primeasca ai mei sau sa ma intalnesc cu fratele meu care e la cateva minute distanta de mine?
E total in dezacord cu bunul simt al vietii. Sau cel putin din punctul meu de vedere. Total deplasat.
Adica sa ma simt eu cumva asa stanjenita ca trebuie sa o chem pe mama sa stea cu Nico cateva ore si asta rar sau ca sa ma ajute fratele meu cu ceva? Zici ca apelez mai fara jena la anunturile de pe olx. Si stau si ma uit de-a lungul timpului. Toti si-au vazut de viata lor, de mersul lor, de planurile lor, de idealurile si visele lor, doar eu mi-am innecat dorintele, visele, gandurile, doar ca sa-si stiu pe ei in siguranta, sa stiu ca sunt langa ei, sa stiu ca nu se abat de bunul simt al vietii, sa ma asigur ca lipsurile nu se vad, nu se simt, ca absenta unor persoane nu ne da peste cap chiar toata viata.
Eu am plans, eu am strigat, eu mi-am inghitit lacrimile, suferinta, tradarea, dorintele, eu m-am gandit mereu la ceilalti si mai putin la mine. Pare ca a devenit intre timp un stil de viata.



luni, 26 martie 2018

Magia copiilor!

Raman zi de zi absolut impresionata de cate gandeste si spune pitica mea. Zilele trecute,inainte sa ne culcam imi spune:” mami,sa stii ca atunci cand eu amfost la Turda mi-ai lipsit!”
A fost prima data cand a folosit acest cuvant. Pana acum imi spunea cat de dor i-a fost de mine.
A fost asa de emotionant cand am auzit-o. Spune lucrurile cu multa emotie,cu multa daruire.
Cel mai mult apreciez la ea sinceritatea. Nu minte. Orice prostie face,mereu vine si-mi spune, chiar daca stie ca uneori poate ma supar sau ca nu-mi place ce a facut. Niciodata nu mi-a ascuns fapta ei,indiferrent cat de grava a fost. Nici acum nu ascunde.
Iubesc rasul ei! Iubesc bucuria ei! Rade si se bucura ca atunci cand era mica de tot!
Ma uit la filmuletele cu ea de cand mica de tot si regasesc aceeasi bucurie,aceeasi sinceritate,aceeasi pofta de a rade. E rar! Si spun acest lucru pentru ca am vazut multi copii, am vazut palitatea bucuriei lor. Am vazut cum nu mai stiu sa rada,sa zambeasca,sa fie copii. Si ma refer la copii de varsta ei.
Cu siguranta ca mediul: buncii si parintii au o mare influenta. Ii vad cum se prefac,cum vor sa dea bine cu raport cu noi,ceilalti parinti,cum o dau in guguleli,diminutive ai dulcegarii de tv. E scarbos,mai ales ca cei mici raman cumva blocati. Nu au reactie. E cu siguranta ceva cu care nu se intalnesc acasa,in intimitatea familiei,atunci camd nu-i vede nimeni,asa ca ei nu stiu sa reactioneze.
Intreb: de ce sa te prefaci? Ca pe mine chiar nu ma intereseaza zabelele tale ieftine. Eu consum chestii fara zahar,asa ca intoxicatiile acestea ieftine imi provoaca o stare de greata.
Hai sa fim naturali! Hai sa invatam noi ceva de la copiii nostri,pt ca avem ce!


joi, 22 martie 2018

Un restart!

In viata mea s-au intamplat multe in ultima perioada. Eu am inceput sa ma recunosc. Am inceput sa ma simt bine cu mine, sa ma indragesc, sa ma iubesc, sa ma admir, sa fiu calma, sa fiu linistita cu totul. Am avut nevoie de un refresh, de un restart. Si ma bucur ca sunt eu cea pe care o stiam acum multi ani. Sunt eu cea care zambeste, cea care danseaza singura prin casa, care iubeste lucrurile marunte si care se bucura chiar de o raza de soare. 
Toti avem nevoie de un restart, unii acceptam, altii ne luptam in continuare cu noi insine, altii ne innecam in multe alte detalii, lucruri.
Am observat ca ne place mult sa ne plangem! Si ce ne mai place! De foarte multe ori ne plangem de chestii care tin de noi: ne plangem ca avem salariul poate prea mic, ca suntem raciti, ca ceilalti colegi sunt nu stiu cum, ca a picurat, ca s-a innorat. Suntem agitati, nervosi. Vad zi de zi oameni la cozi la hypermarketuri mereu nemultumiti, mereu dau impresia ca sunt in contra-timp, cand de fapt nu se grabesc nicaieri. Acele 30 de secunde in plus la casa de marcat nu-i incurca cu nimic, acele 30 de secunde in care casiera nu are codul la produs ii face sa scoata fum pe nari. Parca de abia asteptau sa se iveasca ceva de genul ca sa explodeze.
Apropo de chestia asta am vazut un filmulet cu oameni in trafic, evident certandu-se, injurandu-se. Cel care era filmat in interiorul masinii zambea, ii facea cu mana la cel din afara masinii care arunca cu vorbe, expresii. Cel care era pe bancheta din spate era suprins de reactia acestuia. Si morala era una cat se poate de simpla: acel om din afara masinii avea nevoie de acel eveniment in trafic ca sa se descarce si ca de fapt nu merita sa iei nimic personal, nu are sens sa te marcheze nimic, ca de fapt oamenii nu tin cont ca s-au rastit la tine si ca de fapt tu nu esti decat un pion si ca e intamplator ca se descarca pe tine. Si asa e! Cautam evenimente, le inventam, ne consumam din nimicuri, uitam esentialul si ne macina lucrurile care nu conteaza deloc. Dam mereu impresia ca suntem contra cronometru, ca am ratat startul la emisiunea de la televizor, ca am intarziat la programarea de la dentist, ca lumea se termina daca asteptam inca o secunda. De abia asteptam ca cel de langa sa greseasca. Am devenit rai, autoritari si fara lipsa de esenta. 
Vedeam mamele la gradinita cum dau ordine la copii lor: : hai imbraca-te, incalta-te!" Bietul copil e obosit, nerabdator sa plece acasa sau inca adormit, depinde de timp: de plecare sau sosire si ele autoritare dau comenzi, ca asa au fost sfatuite de educatoare. Cica asta se numeste: "independenta".
Imi vine sa rad maxim, jur! Pai daca esti acolo, la ce naiba stai si dai ordine? Ca esti adult si ca ai impresia ca asa iti inveti pruncul sa execute? Fa exercitiu acasa cu el. Oricum cei mici cauta sa fie independenti. SI o fac ei cand simt ca sunt pregatiti. 
Nu, stau dansele asa in picioare si dau comenzi. De parca si-au cumparat roboti sau animale de companie si acum ii invata comenzile: "sezi, prinde mingea, inghite". 
Sunt absolut jenante! Ca imi vine sa le intreb ele cum se simt dimineata la trezire cand sunt la munca si poate stiu ca urmeaza sa se intalneasca cu X, care intamplator e seful si poate e insuportabil. Au chef sa-si aseze rapid geaca in dulap? Sau cum e la plecare? Nu asteapta sa plece spre casa, chiar si fara geaca pe ele?  Ele cred ca asta inseamna educatie. Au trecut anii, iar ideile au ramas la fel. Aceleasi chestii prostesti invatate de la buna care biata de ea se ocupa de educatie printre muncile agricole.
Cu un  restart ma bucur sa te salut si sa te rog sa te regasesti si cand nu reusesti, sa faci ceva in acest sens! Se poate!