Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

miercuri, 13 februarie 2019

O fi luna plina??

Eu la ora asta pe laptop fara companie...e deja de domeniul fantasticului sau trecutului sau de vis, cum ii zic eu :D
Nu cred ca am trait asta de atata vreme, incat am uitat cati ani am :)) Si asta e pe bune. La ora asta citesc povesti, conving copilul sa doarma, de fapt il duc la spalat pe dinti :)) Stiu, e de ras pentru unii, dar pentru mine e ceva de vis. O fi luna plina? Nu, nu este, deci fara dorinte! :))
Nu de alta, dar dorintele se indeplinesc cand pui osul sa devina realitate. A fost o sesiune de dans inainte, apoi suparare ca chestii...ca ma vede bunica pe tango, pe care am rugat-o sa nu zica nimic, ca sa nu suparam copilul...de parca ai cu cine. Copilul rapid in cort, mama entuziasmata, gata seara :)) Gata de somn :)) Ca bunicii astia zici ca nici nu vad, nici nu aud. Adica nici una, nici alta....copilul o ia la fuga ca nu vreau sa ma vada cineva, cand eu vroiam sa fac o bucurie la toti...dar degeaba...
Pe principiul "nu ai cu cine"!
Apai mama vrea ceva ( a mea ), copilul si el si eu...din nou nu conteaza. E ceva normal. Sigur nu e! Si sincer vreau si altceva.
Alo, ma aude cineva?? Sigur, nu, si daca m-ar auzi nu m-ar baga in seama sau sigur ar zice ca e ceva normal. Apai eu de normalul asta zici ca m-am saturat. Ca vreau si eu sa ma uit la un serial seara. Si, ioi, si vai, ce a fi cand fac asta :))
Si imi voi asuma cu de toate. Ca zici ca mi-a ajuns si mie. Apai nu sunt decat un om. Cu bucuria inca de a trai fara nimic special. Da, sunt mama, dar nu doar atat...
Stiu, greu pentru toti. Unde e semnul de mirare pe aici sau ochi peste cap? Noah bine, e sigur ascuns ca nu vada cica normalul meu. Dar ce mai conteaza? Degeaba strigi cand uneori esti pe mute sau silent...bine ca ma mai aud eu, din cand in cand...si atunci cica am o problema...
Asa e cand te faci auzit! :)




sâmbătă, 19 ianuarie 2019

E bine sa iesi din rutina!

Pitica mea s-a gandit sa-mi dea liber weekendul acesta, ceea ce inseamna ca in sfarsit am weekendul meu! Nu am mai avut parte de asa ceva de...am si uitat. Spre deosebire de alte zile cand ramaneam singura cateva ore si nu stiam ce sa fac, acum stiam ca vreau sa opresc timpul sa ma relaxez mult: sa ma uit la televizor, sa ma plimb cu muzica in urechi. Ieri am zis sa merg cu autobuzul cu care mergeam spre facultate, insa nu am ajuns in acea zona, pentru ca nu aceea era destinatia. Insa, chiar daca la fel faceam si cand eram in facultate, sentimentul nu a fost la fel. A fost mai frumos!
Mi-am dat seama ca la fel e cu toate lucrurile trecute care imi placeau, nu le mai pot aduce inapoi, nici nu le mai pot retrai cu aceleasi emotii. Cert este ca plimbarea si muzica au ramas relaxarile mele de baza si mereu vor fi.
Si cred ca nu as avea cum sa mai fac radio la nivelul trecutului, pentru ca acum nu as face radio cu aceeasi placere si sigur nu as mai face pentru bani putini. E si normal sa fie diferit, responsabilitatile sunt categoric altele si mai e vorba si de colectiv, categoric. Pitica e cea mai fericita cand ascultam emisiunile cu mine. "Auzi mami, tu esti!" ( cu o mare bucurie si cu un zambet larg si sincer si cu acea licarire in ochi, pe care o aveam si eu candva)
E bine sa iesi din rutina si sa-ti acorzi timp! 



miercuri, 9 ianuarie 2019

Si acum imi place sa ma ascult! Pe bune!

Gandidu-ma la mine zilele acestea, la ce ma facea cea mai fericita si ce-mi facea inima sa sara de bucurie, mi-am adus aminte de vremea cand faceam radio. Asa ca am cautat in arhiva personala emisiunile mele si mi-am pus pe telefon topurile realizate de mine. Mama, ce fain aud evolutia de-a lungul timpului si ce fain suna! Chiar ca se simte pe voce cat de mult imi placea. Parca si acum ma aud cu cat bucurie faceam totul. Apoi a urmat o perioada cand radioul nu mai era cea mai mare bucurie a mea, ca atare am renuntat la el. Daca ma intrebi daca as mai face radio, raspunsul meu ar fi: nu prea cred. Nu stiu daca m-ar face la fel de fericita ca acum 10 ani. Poate as face insa doar un top muzical o data pe saptamana sau as da voce pentru diferite linere de emisiuni. Ceva de genul! Cam atat! 
Poate ca pusa in fata microfonului as resimti emotia si mi-ar ingheta mainile si mi-ar transpira palmele si mi-ar tremura vocea la inceput.  Insa nu sunt convinsa ca acum radioul ar reusi sa mai aduca in viata mea ce a adus acum 10 ani! Poate varsta, poate faptul ca faceam cu atata placere, echipa,totul. Au fost alte timpuri, alte trairi, emotii.Pe atunci nu era totul legat de bani, acum ar fi. Probabil. Pentru ca nah, te gandesti ca faci ceva si vrei sa fii recompensat cumva.
Ma ascult acum si chiar ca ma relaxeaza, imi face placere sa ma aud si imi da o stare de bine!
Poate ca varsta, bucuria, nebunia, iubirea fata de radio ma facea atunci sa uit uneori de partea financiara si sa ma gandesc doar la bucuria acea interioara. De fapt, doar atunci poti sa faci radio cu adevarat: cand nu te plangi ca te-ai trezit prea de dimineata, cand nu te plangi de frig, cand nu te plangi ca cei din jur nu tin pasul cu tine, mai bine zis, cand nu-ti pasa ce e in jur atata timp cat esti in fata microfonului. Avea si idei, imi placea sa ii ajut pe ceilalti, sa fiu peste tot cu vocea si o faceam cu cel mai mare drag! 
Ca sa fiu si mai sincera, mi-am adus aminte de radio cand ascultam la radio trupa Dj Project. Mereu a fost trupa mea de suflet si cand am auzit o piesa de-a lor mi-am adus aminte de top, pentru ca erau mereu in topul realizat de mine.
Ce sa zic, era pasiune, era fain!


vineri, 4 ianuarie 2019

Vocea mea interioara

Ieri am cunoscut o persoana care parca a fost toata viata mea, umbra mea. Parca as fi fost o carte deschisa pentru acea persoana, atat de multe a stiut despre mine. Lucruri care poate doar eu le stiu, pentru ca stateau in mine de teama sa nu iasa la suprafata.
Mi-a spus foarte clar ca sunt o persoana rationala si ca nu tot timpul m-am gandit la cei din jur, sa fac in asa fel incat sa fiu cea mai buna fiica, cea mai mama si cea mai buna sotie si mama si ca am uitat sa-mi acord mie libertatea de a decide, de a spune ce gandesc, sa iau decizii care poate pentru cei din jur nu ar fi fost pe plac. Si mi-am dat seama ca a avut perfecta dreptate! Si acest lucru m-a obosit, continuu, zi de zi. Cel mai putin contam eu. Si a zis ca nu de teama ca sa nu supar pe cineva, ci pentru ca sa-i fac pe cei din jur fericiti si linistiti. Chiar asa a fost tot timpul. Niciodata nu am vrut ca cineva sa-si faca vreodata griji pentru mine, niciodata nu am spus cand ma doare cu adevarat ceva. Orice era faceam sa para neinsemnat. Orice aveam de spus mereu gandeam inainte de a spune, ca sa nu supar pe nimeni. Au fost situatii cand am rabfunat, ca pana si la mine se termina sacul rabdarii si atunci normal ca cei din jur au considera ca am o problema. Nu aveam decat faptul ca prin protejarea lor, ma faceam pe mine neinsemnata in trairi. Asa fost tot timpul. Numai ca timpul pune presiune pe starea emtionala, pe trairi, pe tot.
Si asa ca m-am decis sa nu mai las dupa toti, sa nu mai fac doar ce trebuie pentru cei din jur, sa fac pentru mine. Degeaba urlau trairile mele, daca nimeni nu le auzea in afara de mine. Nu de alta, dar deagaba am spus o data, de doua ori, daca lumea nu m-a luat in seama. Niciodata nu am contat cu adevarat, au contat actiunile mele, modul meu de a fi acolo unde trebuie, cand trebuie, fara intrebari, fara a cere ceva in schimb. Mereu am zis ca asta e menirea mea sa fiu generoasa, sa fiu omul in fata carora se deschid ceilalti. Cand insa am inceput eu sa spun ce ma doare, ce nu-mi place, ce gandesc, ceilalti au gasit tot felul de explicatii pentru explozia mea interioara sau pentru sinceritatea mea. 
Nu, nu sunt nebuna! Nu, nu sunt schimbata, nu s-a intamplat nimic cu mine, asa am fost tot timpul, doar ca m-am stins acumuland in interiorul meu toate rezidurile emotionale. 
E clar ca atunci cand obosesti, rabfunesti. Povestind cu persoana de care mentionam, mi-am dat seama ca am uitat sa traiesc, sa rad, sa fac ce-mi place, sa--mi cumpar ce-mi doresc fara sa dau explicatii, fara sa ma justific mereu pentru fiecare alegere a mea. Asta m-a obosit cel mai mult. De ce si iar de ce?
De ce nu poate sa fie: "ok, daca asta iti doresti, e perfect." Atatea explicatii, atatea justificari. Am uitat sa ma iubesc, sa ma pun pe primul loc, sa fac ce-mi place ca sa ma relaxez. Cand faci cam zilnic aceleasi lucruri, fara sa-ti dai ragaz sa respiri, e clar ca obosesti. Dar cine sa te inteleaga ca tuturor li se pare normal ce fac, fara sa gafai?
Asa ca de azi mi-am propus sa ma fac auzita, indiferent pe cine deranjeaza. Sper sa-mi reuseasca de data aceasta.


luni, 31 decembrie 2018

2019 e chiar aici!

Iata ca anul 2019 e deja la cateva ore distanta. Dar am avut un an 2018 frumos de tot! Si daca suntem sanatosi, totul e perfect! Pana nu ai copii, zici ca nu apreciezi sanatatea, asa cum ar trebui.
Am terminat pregatirile pentru intrarea in anul 2019. A fost primul an cand am gatit un curcan intreg acasa, aici. Anul viiitor il vom gati la casa noua. :)
Ce-mi doresc pentru 2019? Sanatate, liniste, somn odihnitor si zambete sincere. :)
Cam atat si e destul pentru mine. Ah da, sa-i am pe toti langa mine ca in fiecare an si sa aprecieze lucrurile simple, asa cum le apreciez eu.
Am atatea noutati legate de Nico. Zilele trecute a fost mama la noi si Nico adora sa manance ou dimineata. Ia oul din frigider, il tine in mana si ii spune la mama:
" Hai Vica, ca daca mai tin oul in mana eclozeaza!"
Mama a ramas muta de uimire! Nu i-a venit sa creada ce aude.
Nico catre mine: "Mami, ti-ai gasit un prieten iubaret!" Ii povesteam lui Adi, sotul meu, ca m-am intalnit cu tata si ca m-a strans in brate si m-a iubit tare!
Am zis ca o sa mi le notez si uite ca acum am atatea in minte si parca sunt prea multe ca sa mi le amintesc.
E o adevarata iubareata minune pitica mea! Imi doresc sa fie asa o viata intreaga! <3 p="">




miercuri, 5 decembrie 2018

Maine de spre noi doua!

Maine e despre noi, despre mine si despre ea: despre noi doua. Un 2 in 1 timp de noua luni, o similitudine de bucurie, un tot unitar. Maine e ziua mea de nastere si maine e si onomastica piticei mele.
Acum 7 ani pe 6 decembrie aflam ca urma sa o am pe Nicoleta a mea. Si acum tin minte ca am venit de acasa de la ai mei, am mers la farmacie, mi-am luat un test de sarcina si am aflat ca urma sa devin mama celei mai lipicioase, adorabile si sincere fiinte din lume!
Deseara vom face impreuna un tort, maine avem invitati de seama: familia! Cea mai de pret pentru mine! Vom fi toti impreuna asa cum imi place intotdeauna! Si asa va fi pentru totdeauna!
Si da, sa nu uit sa-mi curat deseara ghetutele sau mai bine zis sa-mi scot toate incaltarile de iarna ca vom primi maine o multime de cadouri! 
Who's the lucky one?







luni, 19 noiembrie 2018

Schimbarea e ce aveam nevoie!

Musai trebuie sa scriu pentru ca simt ca explodez de bine ce ma simt! Nu m-am mai simtit asa de bine cu mine de mai bine de 5 ani! Simt o bucurie in inima, in stomac, in tot corpul. E una inexplicabila! Mi-am dat seama de ce aveam nevoie sa ma simt asa cum ma simteam acum multi ani si am facut schimbarea! Am gasit cauza si am actionat! Asta imi lipsea sa simt ca dau pe afara de bucurie, de furnicaturi de bucurie, de explozie de energie pozitiva! Am stat si am vorbit cu mine noptile, am analizat situatia si am gasit solutia, de fapt am gasit cauza si am actionat si Doamne ce bine ma simt! Si Doamne, chiar iti multumesc ca in discutia cu tine chiar mi-ai oferit forta de care aveam nevoie, ca mi-ai aratat calea, mai ales ca te-am rugat sa faci acest lucru!
Simteam nevoie sa fac ceva pentru mine, sa ma simt din nou bine cu mine, sa-mi vina sa zambesc din tot sufletul, sa ma bucur maxim de ce am, sa nu mai caut tot felul de scuze sau mai bine zis sa ma ascund. Sunt mai hotarata ca niciodata si sunt mandra de mine in acelasi timp ca am actionat, ca am avut curaj, ca mi-am dat seama care e cauza si care e solutia si am de gand sa ma sprijin maxim. Tocmai de aceea stiu doar eu si inca o persoana, pentru ca sa nu aduc tot felul de incurajuri sau nu, de discutii si de alte bla bla-uri. Ca nu degeaba se spune: " cu cat stiu mai putini, cu atat e mai bine".
Si chiar daca e frig afara si ninge, imi vine sa ma trantesc in zapada ca un copil nebun, sa ma bulgaresc si sa simt ca traiesc. A sosit momentul sa ma gandesc la mine, sa fac ceva sa ma iubesc din nou. Sa ma admir, sa ma respect. Si am facut deja pasii in acest sens! Si Doamne cat de bine ma simt!
Simt o bucurie cum demult nu am mai simtit-o! Stiu, am mai scris-o, dar e asa de bine!
Si nu, nu astept inca un copil. :) Am mai zis-o, unu e cifra magica si asa ramane.:)