Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

miercuri, 16 septembrie 2020

Din nou in SuperBlog 2020!

 Intotdeauna mi-a placut sa scriu, sa gasesc provocari care sa-mi puna la treaba imaginatia. Si de cand am descoperit https://super-blog.eu/ pot spune ca mi-am gasit bucuria de a-mi antrena toate simturile gandirii.

Ma bucur ca in aceasta toamna ma voi numara printre tinerii scolari ai competitiei lansate de SuperBlog! Editia de toamna a SuperBlog 2020 e dovada ca anul acesta va lasa in urma si multe amintiri frumoase!

Sa avem inspiratie, sa ne bucuram de provocarile lansate si de ce nu, sa castigam cat mai multe premii. :)

marți, 15 septembrie 2020

Mi-e dor de mine, atat de tare!

 Trec printr-o perioada in care imi vine sa fug de tot. Sunt tensionata, nedormita, obosita psihic. Ma trezesc noaptea de parca imi sare inima din piept de frica, simt ca nu pot respira, imi ia mult sa readorm.

Nu, nu e de mirare, dar parca as vrea sa se termine. Am incercat mai multe variante si de azi am zis stop. Stiu cauza si am ales sa merg din nou la bowen.

E ciudat...nimeni nu ma intreaba cum ma simt cu adevarat, ce simt, ce traiesc. Toti trag doar pentru ei. Si e frustrant si aiurea sa vezi ca nimic nu s-a schimbat de-a lungul timpului. Sunt obosita, foarte obosita psihic. "Ati iesit afara? Pe unde mergeti?", dar nimeni nu ma intreaba:" nu vrei sa vin sa ies eu cu Nico afara ca tu sa ai o jumatate de ora pentru tine?"Toti isi vad de viata lor, de cursul firesc si din cand in cand cand considera ei se interesecteaza cu viata mea. Nu simt respect din partea lor. De multe ori cand pun anumite intrebari o fac cu rautate. Care efectiv nu stiu de unde.

De exemplu, vorbim de micul nostru bussiness unde l-am adus si pe tata acum 4 ani, cand nu mai avusese serviciu. Mi-am zis ca trebuie sa-mi ajut familia. Evident ca mai era un membru in familie care il putea ajuta inaintea mea, dar ca de obicei el are alte prioritati si avea. Si la acest capitol simt doar nemultumiri din partea unora. Nu, nu tata. Ei nu vad ca a fost un ajutor Ceresc si ca daca eu dau totul pentru ei si ar trebui sa ofere ceva? Nu, ei considera ca totul li se cuvine.

Mereu am dat totul pentru cei din jur si de fiecare data am fost dezamagita sa constat ca nu am primit nimic inapoi si totusi am zis ca asa trebuie sa fac si sa nu am asteptari, insa uneori e atat de frustrant acest aspect incat chiar imi vine sa spun "nu" de azi inainte.

Am ajuns sa-mi fie dor de mine, cea care zambea, gasea mereu ceva bun in orice rau si care nu se speria de nimic. Tocmai de aceea am ales sa merg la bowen, ca sa gasesc din nou ce lipseste, sa ma regasesc.




luni, 10 august 2020

7 ani peste 2 zile!

 Peste 2 zile e ziua piticei mele! Pitica, care implineste deja 7 ani! 😀Nu-mi vine sa cred ce repede a trecut timpul. E prima zi de nastere a ei la casa noua. :)

Ne vom strange ca in fiecare an cu totii din familie ca sa ne bucuram impreuna de un moment atat de frumos! Anul acesta a fost unul foarte ciudat! Pe tata l-am aniversat pe what's up, iar ziua sotului meu am serbat-o in 3 din cauza situatiei cu pandemia. A fost si este cel mai ciudat an!
Traversez perioade de panica si de frica. Anul acesta m-a facut extrem de vulnerabila psihic. Am acumulat multa teama, frica, anxietate, stari de panica. Pe mine tot ce s-a intamplat in jur si in lume m-a influentat negativ. Am zile cand nu-mi gasesc locul, cand imi vine sa o iau la fuga, cand ma cuprinde cate o stare de teama dintr-odata. Multe ganduri de ordin interior, financiar. Imi zic zilnic ca totul va fi bine si sunt convinsa ca asa va fi, insa imi va lua ceva timp cred sa redevin "neinfricata". 
Stiu ca nu am motive sa ma ingrijorez financiar, dar e ciudat cum cineva s-a gandit sa ne puna pe toti pe "hold" in acest hal. Nu stiu, parca e ireal.
Si acum revenind la lucrurile frumoase, imi aduc si acum aminte ca acum 7 ani am fost la control si ca a doua zi deja au inceput contractiile. Imi aduc aminte fiecare moment de parca ar fi fost ieri. Imi aduc aminte cand mi-am vazut minunea si am tinut-o in brate pentru prima data.
Imi aduc aminte ca eram super obosita pentru ca nu dormisem in noaptea dinainte sa vina Nicoleta pe lume. Eram epuizata, imi era teama, vroiam ca totul sa se termine cu bine cat mai repede. Tin minte ca mi-am sunat medicul si la 9 eram deja internata, insa am nascut abia la 15:05
Cand am ajuns acasa, dupa 5 zile, pentru ca facuse pitica icter si trebuia sa stea la lampa, am dormit seara dusa, de nici nu am auzit-o cand a plans. Evident,sotul meu o tinea in brate, insa la un moment dat m-a trezit pt ca pitica nu se linistea si asa ca am pus-o la san si a fost cea mai linistita. 
Traiesc aceste momente de atunci in fiecare an. Mi le aduc aminte de parca le-am trait ieri si simt si acum acea bucurie imensa. Imi aduc aminte cat de dor imi era de ea cand dormeam noaptea cateva ore, insa de abia astept sa o tin in brate.
Acum e ditamai domnisoara, dar e la fel de iubareata, de zambareata si energica ca intotdeauna!
Si sunt cea mai norocoasa mamica din lume pentru ca o am! 
La multi ani, iubirea lui mama! Te iubesc enorm!💕 



marți, 7 iulie 2020

Sunt norocoasa!

Zilele trecute m-am uitat peste umarul meu, in timp ce stateam pe balcon si am ajuns la aceeasi concluzie, daca mai era nevoie: am un om minunat langa mine! Il am de vreo 17 ani. Nimeni nu zice ca mereu a fost viata in doi doar dulce,dar fara condimente nu ar fi plictisitoare? 
Fiecare are perioade si perioade. Eu am perioade cand nici macar pe mine nu ma iubesc, ma resping. Si nu cred ca sunt singura. Poate sunt printre putinii care recunosc. 
Un lucru e sigur: el e singurul care mereu m-a sustinut in orice proiect, in orice nebunie a mea. Mereu a fost langa mine. Si stii ce e cel mai important? A fost langa mine in momentele cheie ale vietii mele.
Mi-a respectat dorintele, m-a sprijinit si mereu a zis:"da". Chiar daca poate uneori nu credea cu adevarat in acel "da" al meu. Dar nu m-a lasat balta niciodata. 
Ma sustine si acum, ma intelege, ma lasa in pace cand vede ca am momentele mele mai proaste, imi intelege nebuniile, ma respecta si ma iubeste chiar mult. Poate mai mult decat il iubesc eu pe el.
Nu e usor sa accepti fiecare salt de la zambet la plans. Nu am zis ca nu e placut. E ciudat, e altfel. Si chiar daca nu mai poarta verigheta pe mana de mult timp, stiu ca el e al meu si ca mereu va fi.
Stiu ca mereu m-a iubit, ca ma respecta si ca in primul rand, isi iubeste fata cel mai mult. Si face orice sa-i fie bine. Avem si momente cand avem nevoie de distanta, pana la urma cu totii avem nevoie. Mergem pe acelasi drum si vom merge. Avem un copil pe care niciodata nu-l vom dezamagi.
Cand e vorba de un copil, nu mai e vorba de noi doi ca adulti. E vorba de ceva mai mult. Ne-am dorit-o. Eu cu toata fiinta mea si m-am oprit la ea si asa va fi. Stiu ca am mai scris, dar asa simt si acum: nu pot imparti iubirea cu altcineva. Pentru ea am alocat toata doza. Ea imi ofera zambetul acela de care am nevoie in fiecare dimineata, ea ma provoaca, ma contrazice, ma face sa rad, sa plang, sa ma enervez, dar cu siguranta sa simt ca imi iubesc viata.
Uneori sau poate de cele mai multe ori e liniara si poate parea plictisitoare, dar e viata mea de vis! E viata mea cu multa bucurie in ea. Avem casele noastre, ne-am mutat anul trecut in casa noua, avem masina mult viata, afacerea noastra si avem cel mai de pret pe lume: un copil! Care deja e ditamai domnisoara. 
Si da, ma bucur si ma voi bucura din plin si voi mereu recunoscatoare pentru tot ce am!


luni, 25 mai 2020

Provocari cu Thundercats Ragetul!

    Nu stiu cum e la voi, dar la noi desenele animate sunt zilnice in lista noastra. De fapt, vorba mamei, cate desene ai vazut in acestia ani, nu cred ca ai vazut cand ai fost mica. Ce e drept, de aproape 7 ani tot la desene animate ma uit. :) Noroc ca acum sunt filme de animatie frumoase si ca pana si eu de abia astept sa vad episoadele noi din filmele preferate ale fiicei mele.
Cred ca uneori eu sunt mai nerabdatoare decat ea,la drept vorbind. Si eu sunt extrem de entuziasmata cand apar noutati in domeniul animatiei. 
Si sincer, cand am citit ca cei de la Cartoon Network vin cu noutati pentru noi,am inceput sa numaram zilele ramase pana la lansarea de pe 18 mai. Si eram sigura ca ne asteapta provocari frumoase pentru mine si pentru cea mica.
Asa se face ca atunci cand am auzit ca se lanseaza "Thundercats Ragetul", am inceput sa caut asa in mare ce provocari ne asteapta.Si rapid am accesat https://youtu.be/Bzn2TrxUvyw. 
M-am bucurat sa aflu ca serialul Thundercats Ragetul se difuzeaza din 18 mai numai pe Cartoon Network de luni pana vineri de la 16:50. Adica fiecare zi vine cu multe provocari!


Am descoperit ca sunt multe personaje de la care avem ce invata: despre prietenie, incredere, despre cum sa creezi lucruri interesante, despre posibilitatea de a explora. Si la capitolul explorare, eu si fiica mea suntem primele.
Ne-am pus noi pe descoperit ce provocari sa acceptam de la Thundercats Ragetul. Si rapid am gasit prima pe lista:provocarea Cheetara.



Si asa ca ne-am apucat de treaba. Ne-am confectionat o sabie in hartie, am creat o harta si un puzzle si l-am provocat pe sotul meu/tatal piticei sa gaseasca ascunzatoare sabiei. Pare ca ne-am descurcat foarte bine, pentru ca i-a luat o jumatate de zi sa o gaseasca. Asa ca am descoperit ca ne pricepem foarte bine sa exploram si ca suntem iscusite in a ascunde foarte bine lucrurile importante. A fost tare haios sa-l vedem pe sotul meu cum se invarte in jurul Sabiei Destinului si ca nu avea habar ca e chiar sub nasul lui. 

Dupa ce l-am pus la incercare pe ocrotiroul suprem al familiei, era momentul sa o provoc pe cea mica la ceva cu adevarat demn de ea. Mai ales ca ea e experta in a crea. II place sa deseneze, sa coloreze, sa gateasca.  Asa ca am acceptat provocarea WillyKat din Thundercats Ragetul.


In weekend am descoperit un loc spectaculos: Valea Draganului. O zona minunata de drumutie, cu un lac imens. Fiicei mele i-a placut atat de mult incat l-a transpus pe foaie. Cu o apa verzuie, curata ca lacrima, cu o liniste de-ti venea sa te asezi pe iarba si sa dormi cu ochii deschisi. 
A fost foarte tare ca era o spartura in drum si cand aruncai piatra in acea gaura ajungea direct in lac. A fost chiar wow! Asa ca pitica mea a asternut pe foaie toata aceasta minunatie a naturii si astfel a acceptat si rezolvat provocarea lui Wilikat. 
Si mai stii ceva? Ne-am propus ca in fiecare zi sa rezolvam toate provocarile celor de la Thundercats Ragetul, ca doar ne bucuram deja din 18 mai de acest serial de luni pana vineri de la 16:50 numai la Cartoon Network.\
Tu esti gata de noi provocari?




luni, 18 mai 2020

Am multe de zis azi :)

Timp de 6 saptamani nu am iesit din casa, decat pe balcon, insa nu am parasit casa. Pe 15 mai am iesit si a fost wow! Ultima data cand am iesit pe usa, din casa, era frig afara si aveam cizmele in picioare. M-am simtit vineri ca un nou nascut. Sau ca atunci cand am nascut si nu stiam sa umblu fara Nico in burtica. Efectiv mi-au dat lacrimile! Copacii infloriti, chiar cu fructe, vita de vie aproape sa-si revarsa mireasma florilor, frunze din belsug, iarba mare. Pana pe 15 mai am admirat natura inverzita, natura in pasi de evolutie, de pe balcon.
Nu exista ceva mai frumos decat sa poti sa iesi pe strada si sa te bucuri de peisajul din jur. Sa simti adierea vantului cald, sa auzi zumzaitul insectelor, sa admiri papadiile.Sa simti mirosul lacramioarelor, mirosul liliacului.
Evident ca m-am bucurat din plin de faptul ca am putut sta pe balconul nostru. Am avut si zile cand ma simteam sufocata de aceeasi rutina. Oricat de mult am incercat sa gasesc modalitati de deconectare, uneori nu am reusit. Ma trezeam noaptea abia respirand de teama, de frica, de nici nu stiu. Imi luam puiul in brate si ma linisteam. Ma bucuram ca puteam sa-i mangai parul, sa-i aud respiratie si sincer ma rugam si ma rog zilnic lui Dumnezeu sa ma pot bucura de acest privilegiu.
De aproape 7 ani sunt zi de zi cu Nico,uneori de la 12 incolo, alteori toata ziua. Asta pentru ca mereu am considerat ca trebuie sa fac ce e mai bine pentru ea. Mergeam noaptea la munca si voi mai merge, insa asteptam startul. Da, muncim pentru noi. Avem o mica afacere si ne bucuram de ea si ne straduim sa mergem inainte cu cel mai mare entuziasm.
Dar eu nu inteleg cand aud ca dupa 2 ani de convietuit cu cel mic, si evident ca nu toata ziua, ca deh, de aceeas sunt crese, tu te plangi ca pfuai. Noah da-i si pace. Sincer. Cum sa te plangi de asa ceva? Nu e usor deloc. Eu imi permit sa afirm acest lucru. Mi-am luat copilul si la Untold cand a mai crescut sau am plecat de la Untold in miez de noapte ca ea s-a trezit si nu mai vroia sa ramana la bunici si am adus-o acasa. Nu sunt o mama eroina sau poate sunt. Sunt doar eu, asa cum mi-am dorit sa fiu in relatia cu copilul meu. Pot sa afirm cu mana pe suflet ca in ceea ce o priveste am facut ce am simtit si nu m-am lasat influentata de sfaturi. Da, nu a fost usor. A fost si frumos si greu, dar per total, e magnific!
Si revenind la iesitul afara din 15 mai...sambata am fost sa ne vizitam parintii/bunicii. Nu exista sentiment mai minunat decat sa-ti strangi in brate mama. Am plans ca un copil. Am adormit plangand de bucuria revederii. Am mai simtit acelasi lucru atunci cand a plecat in Italia prima data, apoi cand eram insarcinata cu Nico si a plecat din nou si apoi cand eram la mare si s-a hotarat de azi pe maine sa plece. Am suferit mult. Stiu, da, sunt mare si a avut un scop, am auzit acest lucru de atatea ori, dar poti dicta sentimentelor? Le poti spune lacrimilor cand sa atinga obrazul sau cand sa se opreasca? Eu sigur nu pot. Asa sunt eu, asa am fost si asa voi fi intotdeauna. Si da, sa ne bucuram de tot ce avem din toata inima si sa fim sanatosi! O piesa pentru mama mea din suflet in incheiere :)





joi, 23 aprilie 2020

Activitati, seriale, citit, sport...

Nu e usor sa te regasesti in aceasta perioada, sa-ti gasesti din nou calea spre linistea mentala si sufleteasca. In aceasta perioada iti vin in minte o multime de lucruri,pana si eu am avut multe zile cand ma simteam sufocata de ideea aceasta, pana cand am inteles ca de fapt e momentul meu sa ma odihnesc, cat se poate, sa fac lucrurile pe care nu le puteam face in rest, sa fiu atenta la detaliile din casa. Cautam tot felul de activitati care sa ne mentina ocupati.
Stam pe balcon, e balcon deschis, e foarte bine. Stam la soare, desenam cu creta pe jos, stam pe salteaua gonflabila, facem baloane de sapun, ascultam muzica, desenam in caiet, pe foaie, coloram.
De o luna de zile nu am mai iesit pe strada. Si nici Nico. Eu zic ca daca ea a inteles, orice trebuie sa inteleaga. Niciodata nu s-a cerut in parc, afara, desi noi, doua zilnic ieseam afara. Ba cu trotineta, ba cu kartul, ba cu bicicleta. Faceam kilometrii, ne jucam in parc. 
Ma intreb cum va fi cand vom iesi din nou afara. Va fi ciudat pentru mine. Cred ca Nicoleta se va adapta mult mai bine ca mine. 
Nu m-am gandit niciodata ca se va intampla asa ceva. Nu credeam ca vreodata voi asista la astfel de scenariu. Pare desprins din filmele cele mai sf., la care eu nu m-am uitat niciodata, ci doar am dat peste traillerele acestor filme.
Recunosc ca si eu m-am panicat la inceput. Si e normal. Cine e pregatit mental pentru asa ceva? Cred ca nimeni. Cred ca cel mai important e ca fiecare dintre noi sa-si gaseasca linistea, sa-si tina mintea ocupata cu lucruri frumoase. Sa-si duca gandurile intr-o parte care sa-i confere o stare pozitiva. 
Pe mine cititul, scrisul, muzica, sportul si bineinteles joaca cu pitica, ma tin mereu ocupata. 
Zilele trecute l-am trecut pe sotul meu la somnul de dupa-amiaza cu cea mica, asa ca eu am recuperat episoadele din unicul serial pe care il mai urmaream: Grey's Anatomy. Pfuai, ce mi-a placut! Recunosc ca am plans de multe ori. Ce intorsatura! Abia astept sezonul nou. :)
Ma bucur ca mi-am regasit linistea interioara din nou, ca ma redescopar zilnic. :)

Eu acum multi ani :)