Ce e bine? Ce e corect? Si pt cine?

 Ieri fiica mea a implinit 99 de luni, ieri sunt 10 luni de cand am asistat la cel mai ingrozitor eveniment din viata unui copil, cand  mama e tot mai departe...si desi am inceput ziua incredibil de bine, tot ieri m-am simtit cum nu m-am simtit de foarte multi ani..si nu de bine...

Revenind la cele 99 de luni, mai pun inca cele 9 de sarcina si se fac 108 luni in care m-am dedicat 100%. De la vitaminele pe care le-am luat, la 2 ani de alaptat exclusiv. De cand s-a nascut a fost doar cu mine. Si cand spun asta asa e! Noaptea tot eu eram de serviciu, pe langa partea frumoasa de alaptat. Schimb scutece, ziua cu mine tot timpul: afara, la plimbare, cumparaturi cu ea. Ea este jumatatea mea, cu siguranta. E parte din mine si va fi mereu. A fost o perioada grea pentru mine, pe langa frumusetea ei. De la putine ore de somn, la tot ce implica casa, calcat haine, cam tot. Plus ca in timpul sarcinii am si acumulat kg care m-au facut sa nu ma simt bine cu mine. Nu am mancat mai mult, insa vitaminele luate s-au asezat pe unde nu trebuia. Poate ca nu faceam nici combinatiile bune. In afara de faptul "ca lasa ca alaptezi o sa le dai jos" sau "o sa le dai jos dupa ce nu mai alaptezi", nu prea am auzit. Era absolut clar ca nu ma simteam bine cu mine si cam nimeni nu s-a straduit sa ma ajute sa ma simt iar bine cu mine. Au trecut anii, am incercat tot felul de solutii, pana am ajuns la programul de care am mai vorbit si asa m-am redescoperit pe mine! Sunt ambitioasa si nu renunt, si totusi in jur nu auzeam decat ca e cam greu, ca poate nu e cazul sa insist: toti, de la mama la tata, la sotul meu. Eu nu ma simteam bine cu mine, ma uitam in oglinda si nu ma simteam bine deloc. Si acum ma uit si mai sunt chestii care nu-mi plac, gen pielea mai lasata pe burtica, dar acum ma simt bine cu mine!

Si revenind, am fost implicata 100% in viata de familie. M-am straduit si am reusit, ba chiar am reusit sa nu-mi las copilul la gradinita pana dupa-amiaza, sa nu o las la scoala la semi. Si acum o iau la amiaza acasa. 

In curand implinesc 38 de ani si am decis ca e momentul sa fac ceva si pentru mine! Am invatat din pacate din experienta cu mama ca nu exista ziua de maine, clipa urmatoare, exista doar acum si azi! Si cum am doar azi si acum, o sa fac ce imi doresc si ce simt. De cand ma stiu am facut doar ce e bine pentru toti ceilalti din jur,  si totusi, o data nu am auzit: "poate esti obosita, totusi nu e usor sa fii 24 din 24 cu un copil mic, poate ai nevoie de o pauza, de un moment de respiro". Nu am auzit asta de la nimeni. Eu trebuia sa-i inteleg pe toti, cu nevoile si problemele lor, sa ma mulez dupa programul lor, dupa tot.

Rezultatul? Cumul de stres, incarcatura emotionala, furie, frustrare. Am ajuns sa-mi fie frica anul trecut cu pandemia, ma trezeam noaptea si nu puteam sa respir. Mama mereu imi repeta ca nu cumva sa-i aduc "ceva virusi" copilului de acasa. Am ajuns sa creez scenarii, filme in capul. Simteam ca o iau razna! Nici atunci nu am auzit incurajare, sau nu a incercat nimeni sa ma scoata din stare sau sa ma ajute. Tot eu a trebuit sa caut raspunsul, sa-mi caut echilibrul. A trecut mult timp pana am reusit! Bowenul m-a ajutat enorm. Plimbarea ma ajuta sa ma decontez. Plimbarea, muzica si nu doar atat!

Singura care a avut incredere in mine am fost tot eu! Acum simt ca pot sa zbor, simt ca e timpul sa ma gandesc la mine. Nu sa fac ce ii este pe plac mamei, ce e bine sau ce e corect. 

Ce e bine? Ce e corect? Si pt cine?

Cred ca oamenii care vin si pleaca din viata noastra o fac cu un scop. Nu cred ca e intamplator cand cineva apare in viata ta, poate fix atunci cand nu gaseai traiectoria sau aveai nevoie de ceva care sa te duca mai departe. Poate ca intamplatorul nu e intamplator, dar si daca facem ca acele persoane sa dispara, vom descoperi vreodata care a fost scopul pentru care au aparut? Ca sa iti dai seama daca acea floare trebuie inlocuita, mai intai trebuie sa o lasi sa infloreasca, poate te va suprinde. Poate ca nu arata atat de bine, dar miroase frumos! Poate mirosul ei te va face sa zambesti, te va face ca pentru o clipa sa fii fericit! Viata e formata din clipe, care se ivesc, care trec. Totalul lor e suma amintirilor tale. Asa cred eu. Hai sa nu mai facem doar ce e rational, corect, hai sa fim nebuni si sa ne ascultam interiorul. Poate ca nu ne minte. Dar daca nu-l ascultam si nu descoperim cum putem sa aflam? De ce daca o data nu a iesit bine, nici acum nu va iesi? Poate acum chiar va fi bine! Trebuie sa fie bine! Ce zici, incercam?