Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

sâmbătă, 19 ianuarie 2019

E bine sa iesi din rutina!

Pitica mea s-a gandit sa-mi dea liber weekendul acesta, ceea ce inseamna ca in sfarsit am weekendul meu! Nu am mai avut parte de asa ceva de...am si uitat. Spre deosebire de alte zile cand ramaneam singura cateva ore si nu stiam ce sa fac, acum stiam ca vreau sa opresc timpul sa ma relaxez mult: sa ma uit la televizor, sa ma plimb cu muzica in urechi. Ieri am zis sa merg cu autobuzul cu care mergeam spre facultate, insa nu am ajuns in acea zona, pentru ca nu aceea era destinatia. Insa, chiar daca la fel faceam si cand eram in facultate, sentimentul nu a fost la fel. A fost mai frumos!
Mi-am dat seama ca la fel e cu toate lucrurile trecute care imi placeau, nu le mai pot aduce inapoi, nici nu le mai pot retrai cu aceleasi emotii. Cert este ca plimbarea si muzica au ramas relaxarile mele de baza si mereu vor fi.
Si cred ca nu as avea cum sa mai fac radio la nivelul trecutului, pentru ca acum nu as face radio cu aceeasi placere si sigur nu as mai face pentru bani putini. E si normal sa fie diferit, responsabilitatile sunt categoric altele si mai e vorba si de colectiv, categoric. Pitica e cea mai fericita cand ascultam emisiunile cu mine. "Auzi mami, tu esti!" ( cu o mare bucurie si cu un zambet larg si sincer si cu acea licarire in ochi, pe care o aveam si eu candva)
E bine sa iesi din rutina si sa-ti acorzi timp! 



miercuri, 9 ianuarie 2019

Si acum imi place sa ma ascult! Pe bune!

Gandidu-ma la mine zilele acestea, la ce ma facea cea mai fericita si ce-mi facea inima sa sara de bucurie, mi-am adus aminte de vremea cand faceam radio. Asa ca am cautat in arhiva personala emisiunile mele si mi-am pus pe telefon topurile realizate de mine. Mama, ce fain aud evolutia de-a lungul timpului si ce fain suna! Chiar ca se simte pe voce cat de mult imi placea. Parca si acum ma aud cu cat bucurie faceam totul. Apoi a urmat o perioada cand radioul nu mai era cea mai mare bucurie a mea, ca atare am renuntat la el. Daca ma intrebi daca as mai face radio, raspunsul meu ar fi: nu prea cred. Nu stiu daca m-ar face la fel de fericita ca acum 10 ani. Poate as face insa doar un top muzical o data pe saptamana sau as da voce pentru diferite linere de emisiuni. Ceva de genul! Cam atat! 
Poate ca pusa in fata microfonului as resimti emotia si mi-ar ingheta mainile si mi-ar transpira palmele si mi-ar tremura vocea la inceput.  Insa nu sunt convinsa ca acum radioul ar reusi sa mai aduca in viata mea ce a adus acum 10 ani! Poate varsta, poate faptul ca faceam cu atata placere, echipa,totul. Au fost alte timpuri, alte trairi, emotii.Pe atunci nu era totul legat de bani, acum ar fi. Probabil. Pentru ca nah, te gandesti ca faci ceva si vrei sa fii recompensat cumva.
Ma ascult acum si chiar ca ma relaxeaza, imi face placere sa ma aud si imi da o stare de bine!
Poate ca varsta, bucuria, nebunia, iubirea fata de radio ma facea atunci sa uit uneori de partea financiara si sa ma gandesc doar la bucuria acea interioara. De fapt, doar atunci poti sa faci radio cu adevarat: cand nu te plangi ca te-ai trezit prea de dimineata, cand nu te plangi de frig, cand nu te plangi ca cei din jur nu tin pasul cu tine, mai bine zis, cand nu-ti pasa ce e in jur atata timp cat esti in fata microfonului. Avea si idei, imi placea sa ii ajut pe ceilalti, sa fiu peste tot cu vocea si o faceam cu cel mai mare drag! 
Ca sa fiu si mai sincera, mi-am adus aminte de radio cand ascultam la radio trupa Dj Project. Mereu a fost trupa mea de suflet si cand am auzit o piesa de-a lor mi-am adus aminte de top, pentru ca erau mereu in topul realizat de mine.
Ce sa zic, era pasiune, era fain!


vineri, 4 ianuarie 2019

Vocea mea interioara

Ieri am cunoscut o persoana care parca a fost toata viata mea, umbra mea. Parca as fi fost o carte deschisa pentru acea persoana, atat de multe a stiut despre mine. Lucruri care poate doar eu le stiu, pentru ca stateau in mine de teama sa nu iasa la suprafata.
Mi-a spus foarte clar ca sunt o persoana rationala si ca nu tot timpul m-am gandit la cei din jur, sa fac in asa fel incat sa fiu cea mai buna fiica, cea mai mama si cea mai buna sotie si mama si ca am uitat sa-mi acord mie libertatea de a decide, de a spune ce gandesc, sa iau decizii care poate pentru cei din jur nu ar fi fost pe plac. Si mi-am dat seama ca a avut perfecta dreptate! Si acest lucru m-a obosit, continuu, zi de zi. Cel mai putin contam eu. Si a zis ca nu de teama ca sa nu supar pe cineva, ci pentru ca sa-i fac pe cei din jur fericiti si linistiti. Chiar asa a fost tot timpul. Niciodata nu am vrut ca cineva sa-si faca vreodata griji pentru mine, niciodata nu am spus cand ma doare cu adevarat ceva. Orice era faceam sa para neinsemnat. Orice aveam de spus mereu gandeam inainte de a spune, ca sa nu supar pe nimeni. Au fost situatii cand am rabfunat, ca pana si la mine se termina sacul rabdarii si atunci normal ca cei din jur au considera ca am o problema. Nu aveam decat faptul ca prin protejarea lor, ma faceam pe mine neinsemnata in trairi. Asa fost tot timpul. Numai ca timpul pune presiune pe starea emtionala, pe trairi, pe tot.
Si asa ca m-am decis sa nu mai las dupa toti, sa nu mai fac doar ce trebuie pentru cei din jur, sa fac pentru mine. Degeaba urlau trairile mele, daca nimeni nu le auzea in afara de mine. Nu de alta, dar deagaba am spus o data, de doua ori, daca lumea nu m-a luat in seama. Niciodata nu am contat cu adevarat, au contat actiunile mele, modul meu de a fi acolo unde trebuie, cand trebuie, fara intrebari, fara a cere ceva in schimb. Mereu am zis ca asta e menirea mea sa fiu generoasa, sa fiu omul in fata carora se deschid ceilalti. Cand insa am inceput eu sa spun ce ma doare, ce nu-mi place, ce gandesc, ceilalti au gasit tot felul de explicatii pentru explozia mea interioara sau pentru sinceritatea mea. 
Nu, nu sunt nebuna! Nu, nu sunt schimbata, nu s-a intamplat nimic cu mine, asa am fost tot timpul, doar ca m-am stins acumuland in interiorul meu toate rezidurile emotionale. 
E clar ca atunci cand obosesti, rabfunesti. Povestind cu persoana de care mentionam, mi-am dat seama ca am uitat sa traiesc, sa rad, sa fac ce-mi place, sa--mi cumpar ce-mi doresc fara sa dau explicatii, fara sa ma justific mereu pentru fiecare alegere a mea. Asta m-a obosit cel mai mult. De ce si iar de ce?
De ce nu poate sa fie: "ok, daca asta iti doresti, e perfect." Atatea explicatii, atatea justificari. Am uitat sa ma iubesc, sa ma pun pe primul loc, sa fac ce-mi place ca sa ma relaxez. Cand faci cam zilnic aceleasi lucruri, fara sa-ti dai ragaz sa respiri, e clar ca obosesti. Dar cine sa te inteleaga ca tuturor li se pare normal ce fac, fara sa gafai?
Asa ca de azi mi-am propus sa ma fac auzita, indiferent pe cine deranjeaza. Sper sa-mi reuseasca de data aceasta.