Traim intr-o lume de speriat,sincer. Numai eu m-am saturat de postarile de pe retelele de socializare cu hashtagul :" coffe with a view". Oricine merge la munte/mare rapid pune o cana de cafea pe balcon si pac poza si pac comentariul, acelasi si acelasi tip de poza. Toti au ajuns sa posteze pe retelele de socializare despre viata lor personala, ca si-au dus copiii la strand, ca si-au scos copiii in parc, ca si ca. Si cei mai multi doar atat petrec timpul cu copiii lor: cat pentru poza. Am atatea cazuri in jurul meu, incat ma pufneste rasul si ma intriga in acelasi timp postarile lor.
Pe de alta parte mai exista si cei care posteaza doar agatati unul de altul, mereu prezentabile, mereu de nedespartit si pac aflu peste o luna ca ei de fapt sunt demult separati.
Apropo de aparenta aseara la blocul de vis-a-vis era plin de politie, ambulante, oameni, criminalistica. La cateva minute am citit pe net ca era un tip care se aruncase de la balcon dupa o cearta cu nevasta. Si puteam sa jur ca se inteleg bine si ca acel om nu ar fi capabil de asemenea gest! M-a cutremurat stirea, jur! Nu-mi venea sa cred, mai ales ca poate se nimerea sa ne uitam cu Nico pe geam dupa avioane, mai facem acest lucru seara. Noroc ca nu s-a intamplat si aseara! Cum sa-ti iei viata atat de usor sau mai bine zis ce traume ascunde acel om? Ce stres psihic sau ce a acumulat incat a recurs la un asemenea gest?
De cele mai multe ori un zambet ascunde de fapt alte multe, care te fac sa te cutremuri de frica, de teama. Cat de slab e omul! Adica nu-si iau viata oamenii care traiesc in ghenele de gunoi, in adaposturi si iata isi curma viata oameni pe care ii vedeai normali.
Normalitatea nu e ce a mai fost. Suntem atat de erodati psihic, incat probabil ca uneori clacam. Si totusi oricat de suparat sa fii, mai bine iesi la aer si te linistesti sau iti desfaci un vin, chiar fumezi o tigara. Adica gasesti ceva solutii care sa-ti calmeze starea psihica. Pana la urma lasi in urma niste parinti care vor suferi enorm. Noroc ca omul de care ziceam mai sus nu avea copii.
Tragedii la tot pasul. Am ajuns niste oameni care ne ascundem sub diferite identitati, ne gandim doar sa aratam ca suntem bine cu totul, cand de fapt suntem un morman de tristete,de suferinta, de neimpliniri.
Eu cand am aflat ca fratele meu divorteaza am ramas cam socata. Si el facea parte din categoria acelor cupluri care afisau mereu o imagine impecabila. Bine, mie nasul mi-a dat de inteles ca ceva se intampla, mai ales ca el era mereu singur. Dar in acelasi timp il apreciez ca a fost in stare sa mearga inainte, a suferit, sufera probabil si acum, dar nu se da batut si face ce simte!
Asta spune multe despre el ca si caracter! Sunt putini care isi asuma cu totul. Si e normal, mai ales cand poate viata se complica sau cand poate te gandesti ca nu mai ai de trecut decat un pod si apoi ai ajuns la mal. Important e ca toti sa ne asumam si sa avem curajul sa mergem mai departe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu