Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

vineri, 13 decembrie 2013

Dor de cei dragi. :)

Mi se intampla de multe ori, sa simt ca mi-e atat de dor de parintii mei, incat imi vine sa fug repede la masina si sa plec la ei. E ciudata senzatia. E atat de puternica, incat uneori lacrimile nu reusesc sa-si mentina echilibrul si cad pe obraji. Simt atunci o cadere libera cu o viteza atat de mare, incat parca ar fi cazut de pe...Marte. Acelasi dor nebunesc il simt si cand sotul meu e plecat la distante mari de casa. De fiecare data cand pleaca, sufletul meu ar vrea sa ocupe locul copilotului in masina, ca sa fie tot timpul cu el.
In acele momente, ma simt asa de mica si asa de fragila, incat orice m-ar putea determina sa...plang. Simt ca parca nu-i protejez, ca au nevoie de mine si atunci pun repede mana pe telefon si sun...si sun...cat mai des. Nu stiu, niciodata nu am putut sa-mi ascund sentimentele, intotdeauna totul a fost la vedere. Intotdeauna emotiile si sentimentele mele sunt atat de puternice incat nu incap in...interiorul meu si atunci ies la exterior. Niciodata nu am stiut sa le gestionez, sa le obturez sau sa le scad din intensitate.
Sincera sa fiu, nici nu am vrut niciodata. E ceea ce ma defineste pe mine. Asta sunt, asta am fost si cam greu acum, la 30 de ani sa ma mai schimb. Nici nu mi-am propus. 
Intotdeauna imi aduc aminte de bunica mea, de vorbele adresate mamei mele. Povestea e cam asa: bunica mea, de dragul nostru venea de cateva ori pe la noi. Mama mereu ii spunea: " Mama, nu mai veni asa de des, ca obosesti, ca nu vreau sa nu-ti faci treaba, din cauza noastra." Iar bunica mea avea mereu aceeasi vorba: " draga mamii, la un moment ti-ai dori sa vin, si nu am sa mai pot." 
Nu am sa uit niciodata aceste cuvinte. Mi-au ramas atat de intiparite in suflet, incat parca ieri le-am auzit spuse. Mare dreptate are bunica mea. Asa ca eu mi-am propus sa spun ce simt, sa arat, indiferent ce varsta am si indiferent daca dau sau nu dovada de maturitate. 
De cand a avut mama accidentul de masina, imi zic in fiecare zi:" Daca acum trebuie sa spui te iubesc, spune, nu conteaza cat e ora sau care e contextul." Traiesc mereu cu sentimentul ca parca totusi nu am spus suficient de des. Se intampla uneori sa pun telefonul pe masa si sa-l iau din nou in mana, sa resun si sa spun ceea ce am uitat: " te iubesc mult de tot". Cui ii sunt adresate aceste cuvinte din suflet? Mamei mele si sotului meu, cand nu sunt langa mine.
Nu am devenit nostalgica, sunt cat se poate de vesela, bucuroasa ca pot sa le spun celor dragi cat de mult ii apreciez si ii iubesc si voi profita de fiecare clipa, ca sa fac acest lucru, din tot sufletul meu.
Si acum pe final, o piesa care mi-a "anesteziat" sufletul. E minunata. O ascult de cateva zile pe repeat si tot nu m-am saturat de ea. Si Nicoleta o adora. Zambeste de fiecare data cand o aude. Si o aude des.:)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu