Roiesc in jurul meu inca intrebari de genul: dar de ce nu mai faci inca un copil? Vazandu-o pe Nico cat de atasata e de bebelusi, de copiii mici, m-am intrebat cum ar fi viata mea cu doi copii. Am fost in cercuri cu copii mici, am avut grija de mai multi deodata si un lucru e clar: eu nu sunt capabila sa iubesc doi copii cu aceeasi intensitate. De avut grija am, proabil ca pe unul sigur l-as ignora din cauza ca celalat m-ar solicita, din cauza oboselii din cauza faptului ca sunt om si am si eu limitele mele.
M-am analizat pe mine, am analizat toate cazurile de frati, surori din jur si nu am gasit nici macar un exemplu care sa zic, sa ma determine sa ma gandesc ca ar fi minunat sa am doi copii sau mai bine zis, sa ma gandesc ca ar fi bine pentru Nico sa mai aiba un fratior/surioara.
Toate mamele pe care eu le-am intalnit, despre care am citit ca au doi copii au recunoscut ca cel putin pe unul din cei doi copii l-a ignorat, fara sa vrea. La al doilea nu a mai existat aceeasi bucurie ca la primul. Si crede-ma, am vazut pe chipul tuturor copiilor cu inca un frate tristete, lipsa de atentie, nevoia de a se agata de ceva care sa-i bage in seama.
Nu exista ca daca sunt doi se joaca si nu ai treaba! Asta e o tampenie! Si eu am un frate, intre noi diferenta e doar de un an, insa nu avem relatia pe care eu mi-am dorit-o. Am renuntat sa sper ca o vom mai avea. Parca exista competitie intre copii, poate din cauza parintilor, exista un copil mai rasfatat din toate povestile cu doi copii.Exista copii care ii vad ca si-ar dori o strangere in brate, care ar face orice sa fie pe primul loc.
Eu nu vreau sa fiu cea care sa zic " ce minunat e cu doi copii", constientizand faptul ca nu e decat o vorba, ca de fapt unul din copiii mei sufera. Nimic nu ma convinge sa am doi copii. Eu nu sunt capabila sa iubesc cu aceeasi intensitate doi copii. Nu sunt singura, dar sunt singura care recunoaste acest lucru, pentru ca evident niciodata nici o mama in lumea aceasta nu va recunoaste acest adevar dureros.
Cu primul copil ai trecut prin toate noutatile. Cu primul le-ai incercat pe toate: cu primul ai fost mama. Cu al doilea e ca si cum ai trece peste o lectie invatata.
Eu nu vreau sa fiu cea care isi ignora unul din copii, constienta fiind. Nu sunt capabila sa iubesc doi copii deodata si nu voi face inca un copil. E ca si cum ai spune ca iubesti doua femeie deodata sau doi barbati cu aceeasi intensitate, la fel. Nici parintii nu ti-i iubesti la fel. Daca nici acest aspect nu-l recunosti, e clar ca te minti in continuare.
Nu-mi doresc decat sa am rabdarea, energia si bunatatea necesara ca sa-mi fac in continuare copilul fericit si sa nu repet greselile parintilor mei.
