Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

joi, 10 februarie 2011

Rochia m-a ales pe mine...

Un anisor a implinit blogul unde parchez eu gandurile. I-am urat la multi ani micului meu jurnal si i-am promis ca-i voi face cadou cateva schimbari anul acesta, poate mai multe postari. Bun. Hai sa-ti povestesc ceva emotionant. Am fost la salonul mireselor pe 30 ianuarie, impreuna cu mama si iubita fratelui meu. Am ajuns la locul cu pricina, am pasit si peste tot eram inconjurata de rochii de mireasa. Nu incercasem pana atunci nici o rochie de mireasa. Ma interesesem inainte la cateva saloane din Turda si din Cluj, si am primit niste oferte la rochiile care mi-au placut, cam piperate, peste bugetul alocat rochiei de mireasa. Sa revin la salonul mireselor. Am intrat, am facut cativa pasi, am aruncat multe priviri, eram intr-o lume de basm, asa am simtit-o eu. Desi era multa agitatie, eu nu auzeam ce se petrece. Simteam ca sunt intr-o lume a mea, in care mi-e permis sa incerc orice. Si asa am facut. Am vazut 2 rochii care mi-au placut la prima "privire". Am intrat in cabina de proba, si am incercat prima rochie. Am iesit afara din cabina, mama avea ochii in lacrimi, si eu. Simteam o emotie, greu de descris. M-am admirat in oglinda, m-am "cocotzat"pe un mic podium, sa privesc lumea de sus, m-am dat jos, si am probat a doua rochie. Nu era tocmai pe masura dimensiunilor mele, dar era frumoasa. Imi placea. Bun. Am zis ca mergem mai departe, avem multe de vazut. Ne-am oprit la un alt stand, am probat doua rochii, ma simteam prea ca o printesa, rochiile erau frumoase, dar simteam ca nu se muleaza pe mine, le respingeam, desi ele tineau bine de mine, incercau sa strige ""ia-ma pe mine, uite ce bine ma asez pe corpul tau suplu". Degeaba, urechile mele nu auzeau aceste cereri. Asa ca am mers mai departe si dintr-o data ochii mei au ramas blocati pe o anumita rochie: era ceva ce nu semana cu nimic. Vroiam sa o incerc. Zis si facut: am probat-o. Simteam ca nu vreau sa o dau jos de pe mine, nici rochia nu vroia sa plece. Totul era croit dupa mine: lungime, dimensiune. Era rochia perfecta. La cererea mamei mele am incercat inca o rochie, cea care i-a placut ei, de la acelasi stand. Bun. Am probat-o: foarte frumoasa rochia, dar ma simteam ca o contesa, parca urma sa devin regina Regatului Unit. E drept ca ma marit cu printul iubit, dar era prea "incarcata"rochia pentru mine. Am dat-o jos, am iesit afara sa respiram, dupa ce am mai aruncat cate o privire la cateva standuri. Am stat, m-am gandit si mi-am pus intrebarea cu voce tare: Care este rochia pe care ti-o amintesti? Am gasit imediat raspunsul: a 5-a era cea care mi-a ramas in minte si in suflet. Asa ca am revenit la standul cu pricina, am reincercat rochia, mi-am pus si o palarie pe cap, si ma uitam in oglinda. In spatele mele au aparut si spectatorii. S-au strans oamenii de parca eu eram ceva mare atractie a evenimentului. Am simtit ca rochia e a mea. Rochia m-a chemat, iar raspunsul meu a fost pozitiv de la prima incercare. Totul e perfect la rochie. O ador. Si acum ma uit la pozele facute de la probe. Printisorul meu nu a vazut rochia, si nu o va vedea pana la marele eveniment. Sper sa nu intrebe asa cum face el cateodata, cand ma pregatesc de cate un eveniment si sunt atenta la toate detaliile: "Unde e Aura? A vazut-o cineva pe Aura?". Cum arata Aura in rochie de mireasa? Poze dupa marele eveniment, pana atunci sunt doar pentru mine :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu