Un om mare cu suflet de copil!

Am avut o zi f frumoasa..am petrecut timp cu o prietena buna de-a mea si am vb mult la telefon, cu tatal meu, care zicea, de altfel ca nu a mai ras asa de bine de la "12 ani"...chiar am ras mult mai telefon, am vb mai bine de o ora..ma bucur ca am reusit sa-i binedispun pe cei din jur, sa fiu eu..pentru ca eu asta sunt, un om vesel, haios, care e langa cei dragi, mai ales atunci cand au nevoie de mine..am vb cu mama mea, care este plecata pentru cateva luni si alauri de care am ras, pret de un minut..asta sunt eu..nu m-am mai simtit asa de linistita de asa de multa vreme, incat imi era teama sa ma privesc in oglinda...nu ma recunosteam eu..era chiar iesit din comun sa ma recunoasca cei care nu ma cunosc, cei dragi isi faceau griji pt mine...ma simteam prost, ca pe langa problemele lor, trebuiau sa-si faca ganduri si pentru mine...eu mereu am fost un stalp de sustinere, de sustinere emotionala si am ajuns la un moment dat sa ma inclin singura si sa ma prabusesc...vb cu ai mei si imi dau seama cat de dor le este unul de altul ..extrem de dor..aceasta distanta i-a si apropiat si sunt convinsa ca-i va apropia si mai mult si in plus, le-a inchegat si mai mult relatia..pentru ca vorbesc de o relatie de principii, nu una trecatoare...vorbesc de o casnicie de chiar 32 ani...pe 12 decembrie anul acesta..32 de ani....acum realizez parca cati ani am eu..pentru ca sufletul meu este al unui copil...care mereu parca are nevoie de protectie...protectie sufleteasca...de ce? pentru ca eu niciodata nu sunt implinita si fericita daca cei din jur nu sunt la fel, daca nu pot sa le "zmulg"un zambet, sa fiu eu cea, care le da aripi..chiar despre acest lucru vb cu prietena mea...e greu sa intelegi acest aspect, daca nu esti pe aceeasi unda..o sa crezi ca e doar pur si simplu un capriciu de copil, imaturitate..sa fim realisti..in sinea noastra toti suntem niste copii...ne bucuram de lucrurile marunte si cu totii ne-am dori, sa ne reintoarce la copilarie...e drept ca putini si recunoaste si ne asumam acest aspect...de ce sa-l ascundem, cand de fapt acest lucru da culoare vietii?