Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri".
Nu se plateste taxa nici de stationare, nici de oprire.

miercuri, 28 septembrie 2016

Gradinita, bat-o vina!

Capitolul nou din viata noastra, gradinita a luat o pauza saptamana trecuta cand cea mica a fost racita. Saptamana aceasta am revenit, insa cu o mai mare groaza, cu mult mai multe lacrimi si cu multa tristete in sufletul meu. Nu mi-e deloc usor sa-mi las copilul plangand, vazandu-l cum ma implora sa nu plec si uitandu-ma tot timpul la ceas, asteptand sa se faca ora in care pot sa o iau din nou acasa. Oricat ii povestesc de gradinita, de lucrurile frumoase care se intampla acolo, de copii, nimic nu o determina sa-si doreasca sa mearga acolo. Si tocmai ea, cel mai sociabil copil din lume! Probabil ca va veni si momentul cand nu va mai plange atat de tare, cand nu ma va mai implora atat de puternic. E inimaginabil de greu pentru mine. O las acolo plangand, ies si evident ca plang si eu. Si apoi ma tot uit la ora si astept sa merg dupa ea. Mi-e greu sa ma gandesc la altceva, sa ma relaxez cand stiu ca ea e incordata si trista.  Si mai ales un copil ca ea, care zambeste toata ziua, cel putin zambea. Cand ajunge la gradinita sa panicheaza, nu mai raspunde la nimic, nu vreau decat sa raman cu ea.
Stiu ca lumea ei nu mai e doar lumea mea sau ca lumea ei a adus alt teritoriu, alti oameni. Nici mie nu mi-ar fi deloc usor. Daca stam sa ne gandim cam asa ne simtim si noi la un job nou pe care poate ca nu-l agreem. Unii fumeaza, altii vorbesc la telefon, altii iau ceva calmante, altii isi rod unghiile. Copiii se exteriorizeaza plangand. Si plangand sigur elimini furia, frica.
Nimic nu pare sa conteze acolo. Si ea numara timpul ramas pana ne reintalnim. Stiu acest lucru de la educatoare.  Nu am de gand sa ignor trairile celei mici si nici sa le generalizez, ca doar "asa fac toti copiii". Eu am doar un copil, nu ma intereseaza cum fac altii, eu ii urmaresc trairile la cea mica si ea e cea mai importanta pentru mine.

Un comentariu: