Sunt mama, asa ca imi doresc mai multa rabdare in relatia cu pitica mea, imi doresc sa am energie cel putin pe jumatate cat are ea, imi doresc sa incerc sa-i satisfac dorintele macar la jumatate din capacitatea ei. Uneori se intampla sa pun capul pe perna, sa ma uit la ea cum doarme si sa plang. Sa plang ca un copil. Sa oo admir, sa-mi reprosez ca i-am gresit poate azi, sa-mi reprosez ca poate rabdarea mea nu a fost la cote maxime.
Recunosc, imi doresc zile in care sa stau in pat, doar sa stau, fara sa fiu bolnava. Sa butonez televizorul/telefonul si sa uit ca am altceva de facut. Mi-e dor de momentele cand faceam ce vroiam, pur si simplu fara alte explicatii, cand leneveam in pat cat vroiam, sau pana imi era sete. Iubesc in acelasi timp momentele cu cea mica. Le iubesc in aceeasi masura in care simt oboseala acumulata. Simt ca uneori as vrea sa fug de tot. Sa fiu doar ea. Sa ma bucur de nimic si de totul.
Daca esti mama sigur ma intelegi. Mama, zic. Nu mama de ocazie. Mama, zi de zi, oricand, indiferent cate ore ai dormit, ca esti bolnava, ca nu ai chef de nimic.Ca trebuie sa faci puzzle, ca asa trebuie , ca trebuie sa inventezi personaje, ca trebuie sa dansezi, ca trebuie sa pictezi, ca trebuie si ca iar trebuie...stii ce zic? Oboseala intervina. In acelasi timp vrei sa doarma si sa te bucuri de o baie fierbinte, de un film si totusi zici ca ai dormi si tu, zici ca a dormit prea putin, ca noah, un film tine mai mult de o ora. Te bucuri de orice serial de nimic, de oricare 5 minute singura sau ti le doresti. Si cate si mai cate.
Si pe cand te gandesti la aceste lucruri, te trezesti ca le ai si ti-e dor de alaptat, de trezit noaptea, de momentele cand nici nu puteai respira. Si cum e mai bine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu