Timp de 6 saptamani nu am iesit din casa, decat pe balcon, insa nu am parasit casa. Pe 15 mai am iesit si a fost wow! Ultima data cand am iesit pe usa, din casa, era frig afara si aveam cizmele in picioare. M-am simtit vineri ca un nou nascut. Sau ca atunci cand am nascut si nu stiam sa umblu fara Nico in burtica. Efectiv mi-au dat lacrimile! Copacii infloriti, chiar cu fructe, vita de vie aproape sa-si revarsa mireasma florilor, frunze din belsug, iarba mare. Pana pe 15 mai am admirat natura inverzita, natura in pasi de evolutie, de pe balcon.
Nu exista ceva mai frumos decat sa poti sa iesi pe strada si sa te bucuri de peisajul din jur. Sa simti adierea vantului cald, sa auzi zumzaitul insectelor, sa admiri papadiile.Sa simti mirosul lacramioarelor, mirosul liliacului.
Nu exista ceva mai frumos decat sa poti sa iesi pe strada si sa te bucuri de peisajul din jur. Sa simti adierea vantului cald, sa auzi zumzaitul insectelor, sa admiri papadiile.Sa simti mirosul lacramioarelor, mirosul liliacului.
Evident ca m-am bucurat din plin de faptul ca am putut sta pe balconul nostru. Am avut si zile cand ma simteam sufocata de aceeasi rutina. Oricat de mult am incercat sa gasesc modalitati de deconectare, uneori nu am reusit. Ma trezeam noaptea abia respirand de teama, de frica, de nici nu stiu. Imi luam puiul in brate si ma linisteam. Ma bucuram ca puteam sa-i mangai parul, sa-i aud respiratie si sincer ma rugam si ma rog zilnic lui Dumnezeu sa ma pot bucura de acest privilegiu.
De aproape 7 ani sunt zi de zi cu Nico,uneori de la 12 incolo, alteori toata ziua. Asta pentru ca mereu am considerat ca trebuie sa fac ce e mai bine pentru ea. Mergeam noaptea la munca si voi mai merge, insa asteptam startul. Da, muncim pentru noi. Avem o mica afacere si ne bucuram de ea si ne straduim sa mergem inainte cu cel mai mare entuziasm.
Dar eu nu inteleg cand aud ca dupa 2 ani de convietuit cu cel mic, si evident ca nu toata ziua, ca deh, de aceeas sunt crese, tu te plangi ca pfuai. Noah da-i si pace. Sincer. Cum sa te plangi de asa ceva? Nu e usor deloc. Eu imi permit sa afirm acest lucru. Mi-am luat copilul si la Untold cand a mai crescut sau am plecat de la Untold in miez de noapte ca ea s-a trezit si nu mai vroia sa ramana la bunici si am adus-o acasa. Nu sunt o mama eroina sau poate sunt. Sunt doar eu, asa cum mi-am dorit sa fiu in relatia cu copilul meu. Pot sa afirm cu mana pe suflet ca in ceea ce o priveste am facut ce am simtit si nu m-am lasat influentata de sfaturi. Da, nu a fost usor. A fost si frumos si greu, dar per total, e magnific!
Si revenind la iesitul afara din 15 mai...sambata am fost sa ne vizitam parintii/bunicii. Nu exista sentiment mai minunat decat sa-ti strangi in brate mama. Am plans ca un copil. Am adormit plangand de bucuria revederii. Am mai simtit acelasi lucru atunci cand a plecat in Italia prima data, apoi cand eram insarcinata cu Nico si a plecat din nou si apoi cand eram la mare si s-a hotarat de azi pe maine sa plece. Am suferit mult. Stiu, da, sunt mare si a avut un scop, am auzit acest lucru de atatea ori, dar poti dicta sentimentelor? Le poti spune lacrimilor cand sa atinga obrazul sau cand sa se opreasca? Eu sigur nu pot. Asa sunt eu, asa am fost si asa voi fi intotdeauna. Si da, sa ne bucuram de tot ce avem din toata inima si sa fim sanatosi! O piesa pentru mama mea din suflet in incheiere :)
De aproape 7 ani sunt zi de zi cu Nico,uneori de la 12 incolo, alteori toata ziua. Asta pentru ca mereu am considerat ca trebuie sa fac ce e mai bine pentru ea. Mergeam noaptea la munca si voi mai merge, insa asteptam startul. Da, muncim pentru noi. Avem o mica afacere si ne bucuram de ea si ne straduim sa mergem inainte cu cel mai mare entuziasm.
Dar eu nu inteleg cand aud ca dupa 2 ani de convietuit cu cel mic, si evident ca nu toata ziua, ca deh, de aceeas sunt crese, tu te plangi ca pfuai. Noah da-i si pace. Sincer. Cum sa te plangi de asa ceva? Nu e usor deloc. Eu imi permit sa afirm acest lucru. Mi-am luat copilul si la Untold cand a mai crescut sau am plecat de la Untold in miez de noapte ca ea s-a trezit si nu mai vroia sa ramana la bunici si am adus-o acasa. Nu sunt o mama eroina sau poate sunt. Sunt doar eu, asa cum mi-am dorit sa fiu in relatia cu copilul meu. Pot sa afirm cu mana pe suflet ca in ceea ce o priveste am facut ce am simtit si nu m-am lasat influentata de sfaturi. Da, nu a fost usor. A fost si frumos si greu, dar per total, e magnific!
Si revenind la iesitul afara din 15 mai...sambata am fost sa ne vizitam parintii/bunicii. Nu exista sentiment mai minunat decat sa-ti strangi in brate mama. Am plans ca un copil. Am adormit plangand de bucuria revederii. Am mai simtit acelasi lucru atunci cand a plecat in Italia prima data, apoi cand eram insarcinata cu Nico si a plecat din nou si apoi cand eram la mare si s-a hotarat de azi pe maine sa plece. Am suferit mult. Stiu, da, sunt mare si a avut un scop, am auzit acest lucru de atatea ori, dar poti dicta sentimentelor? Le poti spune lacrimilor cand sa atinga obrazul sau cand sa se opreasca? Eu sigur nu pot. Asa sunt eu, asa am fost si asa voi fi intotdeauna. Si da, sa ne bucuram de tot ce avem din toata inima si sa fim sanatosi! O piesa pentru mama mea din suflet in incheiere :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu