Chiar trebuie?

Cateodata mijloacele tehnologice parca ma sufoca, cateodata parca nu ai chef sa raspunzi la telefon, la mailuri si totusi trebuie sa faci. A devenit un rau necesar. Ma gandeam ca as putea sa renuntz oricand la acest rau necesar. Cateodata imi vine sa inchid telefonul, laptopul..tot..sa fie asa o liniste de sa te sperie..dar o liniste, atat de placuta, incat sa-ti doresti sa fie conturbata nici macar de unduirea sunetelor pe valurile unei mari linistite...de multe ori cand suna telefonul il pun pe silent, am ajuns sa urasc telefonu..de multe ori nici nu raspund chemarii, pentru ca pur si simplu nu am sa vorbesc..vorbesc toata ziua la radio...e suficient de foarte multe ori...cateodata obosesc si doar sa ascult, dar sa mai si vorbesc..de multe ori nici nu trebuie sa zic nik..ma simt de multe ori ca un robot, care asculta, sau care trebuie doar sa raspunda..zici ca m-am transformat intr-un robot..un robot care isi cunoaste interlocutorii, care stie ce urmeaza sa auda, ce trebuie sa spuna sau care stie ca uneori trebuie sa renunte la tot si doar sa stea cu telefonul la ureche..e drept ca oamenii trebuie sa comunice, dar de multe ori, eu doar ascult..atat trebuie sa fac..si de multe ori, parca nu am rabdare sa fac nici macar acest lucru..am zile cand nici macar pe mine nu pot sa ma ascult,nici macar gandurile nu mi le pot auzi, dar sa mai ascult pe altii..doar cand vad ca "ringaie"telefonul imi vine sa scot cartela sim si sa o fac sa pluteasca ca o frunza intr-o toamna agitata..pe tine nu te enerveaza, deranjeaza uneori telefonul?

Povestea Scorpions continua....

Povestea Scorpions...a inceput cu cateva luni inainte..cand am aflat ca legendarii de la Scorpions vor concerta la inaugurarea Cluj Arena. Nu puteam sa ratez acest megaconcert, ultimul pe care cu sigurantza il sustine in Romania (avand in vedere ca legendarii rockului se afla in turneul de retragere). A venit si ziua de sambata, 8 octombrie, din pacate cu o vreme de nu-ti venea sa iesi din casa. Mi-am luat sotul de mana, m-am intalnit cu fratele meu si cu iubita acestuia si am plecat spre stadion. In apropierea stadionului ne-am dat intalnire si cu parintii mei. Nu puteam admite sa nu fie si ei prezenti la un asemenea eveniment de amploare. In jur de ora 16 ne-am asezat la rand pentru intrarea in stadion. Nu a fost imbulzeala, dar ca de fiecare data exista oameni care intra in fatza si chiar inaintea tuturor pe stadion, doar ca au cunostiinte printre cei care s-au ocupat de organizare. A venit si randul nostru sa ne prezentam biletul si sa ne asezam la tribuna a 2-a. Intrarea in stadion a fost urmat de un "wow", in momentul in care am privit stadionul din interior, o constructie ce te primeste cu mare caldura, indiferent ca ai 60 de ani sau 5 ani; pentru concertul celor de la Scorpions, nu a exista o anumita categorie de varsta si era probabil de asteptat. Ne-am asezat pe scaune, am privit in jur si am admirat frumusetea de stadion. Stadionul a inceput sa se umple, si in jur de la ora 18 si cateva minute au inceput concertele. Grigore Lese a deschis seara. Cand s-a apucat de cantat sau ce o fi fost, m-am speriat. Sonorizarea era atat de proasta, sunetul era infundat, nu auzeam decat niste "lalaituri"si cam atat. A urmat trupa Senzor, apoi Semnal M. Sonorizarea tot la fel de proasta, abia daca puteai sa intuiesti ce canta cei de pe scena, noroc ca macar versurile de la piesa "La fereastra ta"le stiam si eu. A urcat apoi pe scena trupa Pacifica, care au cantat piesele trupei Compact. Inainte ca trupa Scorpions sa urce pe scena au cantat si baietii de la Voltaj, care chiar au reusit sa ridice lumea de pe scaune. La un moment dat, soltistul trupei, Calin Goia, a cerut sa se inchida toate luminile si toata lumea sa-si aprinda telefoanele, atat de frumos se vedeau luminitzele telefoanelor in acea benza, parca era plin de licurici pe Cluj Arena. Apoi pauza de cateva piese. Bune piesele. Apoi in spatele scenei s-au vazut niste limuzine care au parcat si atunci toata lumea a inceput sa aplaude si sa urle. Era asa frumos cum rasuna stadionul. Apoi au urcat cei de la Scorpions pe scena, iar solistul a inceput asa :"Buna seara Cluj". Evident ca multimea l-a aplaudat incontinuu. Si a inceput show-ul. Un LCD imens, in spatele scenei rula filmuletze care toate aveau legatura cu show-ul greilor, cu luminile din fatza scenei care se schimbau de la o piesa la alta. Tata a fost foarte cuminte pana a inceput trupa Scorpions, atunci a inceput sa se dezlantuie. Era asa de fericit ca un copil. Stiam ca atat tatalui meu cat si mamei mele adora trupa Scorpions, asa ca nu aveau cum sa rateze concertul. Cele cateva grade cat se inregistrau la ora 22 si un pic, m-au facut sa nu-mi mai simt mainile si picioarele desi m-am imbracat gros, dar totul a meritat. In ziua concertului de dimineata am facut auditie Scorpions, ca sa intram in febra concertului. A fost un concert care mi-a placut enorm. Imi parea extrem de rau sa nu fiu prezenta. Ma bucur ca i-am avut alaturi de mine si pe cei dragi.
Inchei postarea mea prin a-l felicita pe fostul meu colegul de emisiune! Bravo tati! Sa cresteti mari si sanatosi si ma bucur enorm pentru voi!

"Lumea Buna"

De prea multe ori innotam intr-o lume care nu are maluri, intr-o lume plina de incertitudini, de rautati, o lume care se arunca in larg dupa fiecare buturuga dusa de valurile oceanelor. Ar fi in stare sa te innece, doar sa prinda ei "aparentza" de a pluti. Traim intr-o lume in care aparentele conteaza, in care superficialul este atat de comun, incat l-am acceptat, ba mai mult face parte din cv-ul fiecaruia dintre noi...e o aparentza care ne determina sa punem etichete, in functie de imaginea pe care o vedem si pe care fiecare individ in sine ar trebui sa si-o asume. De cate ori nu am auzit expresia.."pai daca sefului ii place de tine..mai bine zis de fata ta (cam asta este expresia), ai sanse sa faci parte din mediul pe care crezi ca ti-l doresti". E o deruta continua, nu mai stii ce conteaza pana la urma. Am ajuns sa ne catalogam semenii doar dupa modul de aranjare si culoarea parului, machiaj, dupa eticheta de la haina, dupa semnul de pe pantofii sport si dupa parfumul pe care-l foloseste. Unii insa nu reusesc sa combine foarte bine etichetele si nici marcile pe care le poarta si ti-e si frica sa te uiti la ei...ti-e frica sa nu te pufneasca rasul, ba chiar mai mult sa intrebi daca nu cumva i s-a spart oglinda acasa...am devenit niste obiecte imbracate in ambalaje, de multe ori ca niste pomi de craciun...ne mai lipsesc doar luminitele si suntem gata de pusi in suport in camera. Decentza? Oare cineva mai stie ce inseamna? Ehhh...multe si multi au impresia ca e suficient sa ai un tricou mulat, eventual o fusta scurta sau chiar o frizura ca si pseudovedetele de pe la noi, ca sa arati chiar bine. Si e obligatoriu sa ai articole vestimentare de la marile magazine de prin malluri, altfel..nu esti in voga..nu faci parte din elita. Nu conteaza ca nu te prinde bine pantalonul in sine sau chiar bluza, important e ca atunci cand bate vantul se vede eticheta si e clar faci parte din "lumea buna". Alege ce ti se potriveste..nu conteaza marca, trendul vestimentar sau chiar eticheta...conteaza cu ce ai in suflet si in cap..restul..se spala, se arunca, se transforma in carpe de sters...tu insa..ramai..tu decizi cum...si ce merita sa lasi in urma ta...

Oamenii

Zi de zi ma bat de sute de oameni. Prin trolee, autobuze, pe strada. Si atunci cand am chef sa-mi interesctez privirea cu cea a trecatorilor, descopar multe povestioare despre fiecare in parte. E suficient sa arunci o privire asupra vestimentatiei, asupra gesturilor, asupra modului in care isi "plimba"trupul pe strada, asupra modului in care se uita in jur. Fiecare om are povestea lui. De foarte multe ori, povestea este usor denaturata, sau mai bine zis nu este cea reala, este cea pe care o lasa sa o vada cei din jur. Gesturile insa ii tradeaza. Mimica fetei spune cam totul despre starea persoanei, despre gandurile sale, despre linistea sau din contra agitatia cu care priveste ziua in curs. Se citeste pe "fata"lor ce-i framanta. Si rar mai vezi fete, linistite. Fiecare se gandeste la ceva, la ceva ce-l framanta. La ziua de munca, la cum sa rezolve problemele pe care le are, la cum sa se faca poate neobservat. Unii insa vor sa iasa in evidenta. E usor sa-i remarci. E suficient sa te uiti la tinuta. Se imbraca extravagant chiar daca nu-i caracterizeaza, insa vor cu orice pret sa fie in mijlocul atentiei. De altfel cei care isi asuma tinute care atrag atentia, nu cred ca si constientizeaza ca vestimentatia spune multe despre ei, ca ascunde ceva, sau ca reflecta o parte din personalitatea lor. Multi iau 3 tinute care nu se potrivesc si pur si simplu le imbraca, parca contureaza 3 povesti diferite. Parca tinutele lor sunt din 3 filme diferite, dar ei cred ca au gasit reteta potrivita pentru a fi poate respectati. Tonul vocii e cel care vorbeste despre starea fiecaruia. Nu e greu sa-ti dai seama, daca totusi ai habar. Sunt insa si oameni care reusesc sa se controleze, sa mascheze starea lor interioara printr-un zambet. Nici nu-ti dai seama ce se ascunde in spatele vocii lor, nu-ti dai seama poate cate ganduri au sau cum le-a fost ziua. Dar asa reusesc de multe ori sa primeasca intrebari suplimentare. Mereu iti vor raspunde ca o duc bine, ca au o viata care urmeaza o panta ascedenta.

O saptamana in Delta Dunarii

O saptamana in delta, cam asa suna titlul ultimului concediu de vara. Am fost in Delta Dunarii, la Sulina. M-am plimbat cu barca, am vazut Padurea Letea, iar in drum spre Cluj am facut un popas la Busteni, pentru a vedea Sfinxul si Babele. Sincera sa fiu nu m-au prea impresionat cele din urma frumuseti ale naturii, poate sa fie de vina gunoioale din jur si molozul, care imi aminteau ca omul sau poate romanul nu stie sa protejeze natura. E frumos sa te dai cu telecabina, sa vezi lumea de sus, insa nu m-am uitat in continuu in jos, pt ca aveam impresia ca ma prabusesc. Sincera sa fiu am asteptat sa ajung acasa sa dorm in patul meu. Asa de dulce a fost somnul acasa in Cluj. Legat de Sulina, plaja de acolo e intr-adevar cea mai frumoasa din Romania."Avem o tara frumoasa, pacat ca e locuita" o replica pe care am auzit-o f des in acest concediu si ce descrie perfect ceea ce se intampla in Romania. Dunarea in schimb era curata, suprinzator pentru mine. Am vazut si multi nuferi, am vazut si pescari, si pesti, ne-am luptat si cu tantarii seara, noroc ca eram inmarmati cu solutii ce tin deoparte insectele, in special tantarii. Oricum tantarii aveau program doar seara, cam 2 ore erau la atac, in rest nu aveam treaba cu ei. In Romania sunt si drumuri f bune. Drumul pana la Tulcea a fost extrem de bun. Am ales ruta pe la Brasov, Urziceni. O sa pun si poze pe pagina mea de facebook ca sa vezi ca merita sa vizitezi si tu Sulina si Delta Dunarii. Inchei postarea cu un mesaj pe care l-am vazut in dimineata aceasta pe usa unui baruletz din Cluj: "La noi NU se fumeaza, dar se bea bine". Noroc ca romanii inca mai au simtul umorului.

Iubirea e neconditionata

Chiar ieri vorbeam cu fostul meu coleg de radio si de emisiune, coleg care s-a casatorit si el anul acesta si chiar imi spunea ca a citit blogul meu din sperantza ca va afla daca voi deveni mamica. Radeam cu el pe tema aceasta. Si are dreptate cu ce a spus, planifici si venirea copilului, dar de foarte multe ori se intampla lucruri ce nu depind de tine. Da, planifici, doar ca timpul trece, si daca e sa te gandesti de fiecare data, niciodata nu e momentul potrivit pentru ceva atat de mic, firav si care aduce atat de multe bucurie intr-o familie. Tot timpul vei gasi "n"motive sa spui ca trebuie sa mai astepti, de la partea financiara pana la cariera. Toate insumate sunt poate doar motive sa tot amani. Da, un copil e o responsabilitate si e normal sa-ti doresti sa-i oferi de toate. Dar cel mai important e sa-i oferi iubirea ta. Iubirea nu poate fi evaluata la burse, in functie de cotatiile valutelor, nu poate fi cumpara de absolut nimik. Iubirea e necondintionata. Si chiar imi aduceam aminte exemplul parintilor mei, doi oameni care se iubesc, care si-au dorit sa aiba copiii, desi nu aveau la acel moment casa lor, nu aveau experienta si nici pe cine sa se bazeze. Erau doar ei si s-au descurcat mai mult decat onorabil, formidabil. E incredibil cata tarie poate sa aiba un parinte, cat de mult poate sa lupte pentru copilul sau, mai ales cand acesta e venit pe lume pentru ca a fost dorit.Cu sigurantza ca nu le-a fost deloc usor, dar nu s-au lasat, si atunci noi, cei care ne casatorim si ne dorim un copil si deja avem si o varsta, o casa, un serviciu de ce sa tot planuim, calculam? Calculele nu stiu daca isi au rostul atunci cand iti doresti ceva atat de frumos si iti doresti din tot sufletul. E intr-adevar atat de reala si adevarata replica prietenului meu, de care mentionam mai sus:"Cand o vrea Dumnezeu!". Cand e sa vina acel mic sufletel, viata ta se transforma, te simti cu sigurantza implinit si practic, ai reusit sa transmiti o parte din tine, ai reusit sa fii pe deplin fericit si sa uiti de anumite planificari, calcule. Bine, asta nu inseamna ca nu exista si oameni inconstienti in ziua de azi, care au impresia ca sa devii parinte e usor. Le-a fost usor sa conceapa un copil si au uitat ca viata lor sufera o transformare, in centrul atentiei nu mai sta nici sotia, nici sotul, ci acel sufletel care ne face sa ne dorim mai mult zi de zi!

Am visat, am fost emotionata...am fost EU!

Ehhh..a trecut ceva vreme de la ultima postare a gandurilor si de atunci am acumulat multe amintiri memorabile. In primul rand am spus "DA" ( pe pagina mea de facebook vezi poze de la fericitul si ineditul eveniment), am fost in luna de miere in Cipru si ma gandesc cu mare drag la momentul in care voi deveni mama. E atat de emotionat doar gandul de a deveni parinte, incat de fiecare data ochii mi se umplu de lacrimi. Ce sa zic despre momentul fericit petrecut pe 21 mai? A fost exact asa cum l-am visat. Chiar ma intrebam daca am scapat ceva din vedere, si e absolut ciudat ca nu am ratat nimic, totul a fost asa cum eu si sotul meu am planuit. Cat despre luna de miere, totul a fost asa de frumos, incat nu ne mai venea sa ne reintoarcem acasa. Doar a fost luna de miere, nu? Nu m-am lasat de "citit", ba chiar am ajuns la finele unei noi carti, care se numeste "Schimband gandirea, iti schimbi viata". E o carte fantastica. Nu poti sa o lasi din mana, la fel ca si celelalte doua pe care le-am semnalat in postarile anterioare.
In mare cam acestea sunt momentele frumoase de care am avut parte de la ultima postare. E dificil sa transpui in cuvinte trairile emotionale; parca limba romana nu are suficiente expresii si cuvinte ca sa poti sublinia acele aspecte care te fac sa te pierzi cu firea, de fericire. Nu te poti controla, cam asa am patit eu la emotionantul eveniment, in care mi-am unit destinul cu persoana draga si alaturi de care fac o echipa de invidiat. Emotiile m-au coplesit si oricat incercam sa-mi inghit lacrimile nu reuseam. Dar si lacrimile de fericire fac parte din farmecul unei zile de poveste!