Gradinita, bat-o vina!

Capitolul nou din viata noastra, gradinita a luat o pauza saptamana trecuta cand cea mica a fost racita. Saptamana aceasta am revenit, insa cu o mai mare groaza, cu mult mai multe lacrimi si cu multa tristete in sufletul meu. Nu mi-e deloc usor sa-mi las copilul plangand, vazandu-l cum ma implora sa nu plec si uitandu-ma tot timpul la ceas, asteptand sa se faca ora in care pot sa o iau din nou acasa. Oricat ii povestesc de gradinita, de lucrurile frumoase care se intampla acolo, de copii, nimic nu o determina sa-si doreasca sa mearga acolo. Si tocmai ea, cel mai sociabil copil din lume! Probabil ca va veni si momentul cand nu va mai plange atat de tare, cand nu ma va mai implora atat de puternic. E inimaginabil de greu pentru mine. O las acolo plangand, ies si evident ca plang si eu. Si apoi ma tot uit la ora si astept sa merg dupa ea. Mi-e greu sa ma gandesc la altceva, sa ma relaxez cand stiu ca ea e incordata si trista.  Si mai ales un copil ca ea, care zambeste toata ziua, cel putin zambea. Cand ajunge la gradinita sa panicheaza, nu mai raspunde la nimic, nu vreau decat sa raman cu ea.
Stiu ca lumea ei nu mai e doar lumea mea sau ca lumea ei a adus alt teritoriu, alti oameni. Nici mie nu mi-ar fi deloc usor. Daca stam sa ne gandim cam asa ne simtim si noi la un job nou pe care poate ca nu-l agreem. Unii fumeaza, altii vorbesc la telefon, altii iau ceva calmante, altii isi rod unghiile. Copiii se exteriorizeaza plangand. Si plangand sigur elimini furia, frica.
Nimic nu pare sa conteze acolo. Si ea numara timpul ramas pana ne reintalnim. Stiu acest lucru de la educatoare.  Nu am de gand sa ignor trairile celei mici si nici sa le generalizez, ca doar "asa fac toti copiii". Eu am doar un copil, nu ma intereseaza cum fac altii, eu ii urmaresc trairile la cea mica si ea e cea mai importanta pentru mine.

Toamna vine intotdeaua cu Super Blog!

Niciodata nu am adorat toamna, insa de ceva timp am un motiv pentru care sa o astept cu mare drag: competitia Super Blog. Printre toate treburile de la job, de acasa, toata treaba de mamica, imi face placere sa ma relaxez punandu-mi la contributia imaginatia, invaluite in magia cuvintelor si toate sa le parchez pe blog. Asa ca iata-ma si anul acesta: imi anunt prezenta la startul SuperBlog 2016, evident cu drag, cu o curiozitate specifica copiilor si cu mult entuziasm.

E timpul sa ne duelam in cuvinte si imaginatie! 

O noua etapa: gradinita!

O nouta etapa din viata noastra a inceput de ieri. De ieri cea mica este la gradinita. I-am tot povestit despre gradinita, ca se va juca, va manca, va dormi. Am zis ca o voi luat incet, iar in prima luna o voi duce jumatate din zi. Ieri dimineata ne-am imbracat,am pregatit ghiozdanul cu hainute si am plecat spre locul de distractie. Totul parea sa fie perfect, noutatea nu o speria pe Nicoleta a mea. Cand insa am ajuns, iar cativa copii au inceput sa planga dupa mami si tati, si mie au inceput sa-mi curga lacrimile, iar Nico s-a speriat. Am stat cu ea pret de cateva minute cat sa o mai strang in brate, apoi am plecat. Am plecat cu o teama, speriata de noutatea din viata fiicei mele. Niciodata pana acum nu s-a intamplat sa stau ore departe de ea si sa nu stiu ce a mancat, care e starea ei generala. Ieri insa a trebuit practic sa-mi pun intrebari despre ea. Vroiam sa gasesc cele mai bune raspunsuri. Aveam stomacul cat un sambure de visina. La ora 13 ne-am reintors dupa ea. Muncau. Una dintre ingrijitoare a crezut ca daca ii spune ca am venit, va manca repede tot. Asa ceva nu tine lapitica mea. Ea oricum manca doar cat doreste. Problema a fost ca era la masa cu cei mici si nu reusea sa plece de la masa. A inceput sa planga. Ea vroia la mami. Mi-au dat si mie lacrimile. Eu vedea putin prin geamul de la usa. Ea nu va vedea. Cand insa a fost luata de la masa,a fugit spre usa. Educatoarea a intrebat-o: "Nicoleta ce faci?" La care cea mica  foarte hotatarata: " eu plec". A fost asa de dulce. :))

Azi cand am mers dupa ea am aflat ca a reusit sa plece de cateva ori. A adus-o directoarea inapoi, care avea biroul pe acelasi palier la cateva usi distanta. Mi-a si spus educatoarea: " doamna azi a plecat de cateva ori". Si eu cam ce trebuia sa fac? Ma gandeam eu in sinea mea. Mi-am gasit si azi copilul plangand. Ce sa zic ca e normal? Da, si eu am plans fara sa ma vada cineva. E ceva nou pentru noi. Niciodata nu am stat ore departe una de alta, fara ca macar sa ne auzim la telefon.

E greu pentru ea. E trista, e suparata. Azi-dimineata a vrut sa stea doar la mine in brate. II spuneam si azi dimineata ca va merge din nou sa se joace cu copiii, sa manance, apoi eu merg din nou dupa ea. M-a asigurat ca va merge la gradinita, dar eu nu trebuie sa plec. Eu trebuie sa raman cu ea sa ma joc in casuta. Cum nu as fi ramas? Am avut si azi inima stransa, strangulata. Da, stiu nu e primul copil care merge la gradinita. Asa si? Copilul meu e al meu si daca altii ignora semnele, eu, nu. Nu vreau sa mergem plangand la gradinita. Nu vreau ca zambetul magic al copilului meu sa dispara. Vreau sa zambeasca la fel ca pana acum: larg si fara piedici!

Fiecare fila din povestea de viata a fiicei mele!

E o adevarata aventura sa ai un copil la 3 ani! Intrebarile nu contesc sa apara:" dar de ce? dar unde merge tanti? Dar ce a spus? dar de ce, dar de ce?" Si atunci chiar trebuie sa te intreci in a oferi cele mai bune raspunsuri pentru un copil de 3 ani. Adica, "Nico nu mai lovi ca e din plastic, nu e din.." :)) tare, nu? Ce e ala plastic? Eu intotdeauna cand ma pregatesc sa-i ofer cate un raspuns analizez inainte ca sa vad daca si intelege ce ii spun. 

Ce sa mai zic de personalitate! E extrem de hotarata cea mica. Pana la urma am stabilit ca ea e sefa, inca de cand s-a nascut. Am avut si zile cand imi venea sa fug macar o ora de acasa. Dar nu, nu am putut. Recunosc ca mi-as fi dorit o gura de aer. Mersul afara inseamna fuga, joaca, topogan, copii si daca vreau sa facem un pic si din ce imi doresc eu, trebuie sa o obosesc bine inainte pe cea mica ca sa nu opuna rezistanta la propunerile mele. :)) Rezistenta in vorbire. Oh da, si ce categorica e! Si da, nu are decat 3 ani. E extrem de iubareata, stie sa-si ceara scuze cand greseste si o face pentru ca simte. La un copil de 3 ani nu exista compromis sau lucruri false. La ea e clar: daca nu-i place, nu-i place. Stiu ca daca vreau cu adevarat sa aflu daca imi sta bine cu un anumite obiect, pe ea trebuie sa o iau cu mine. Ea e cea mai sincera persoana din lume! Ea e si cea mai iubita persoana din lume!

O ador cu toate iesirile ei de oboseala, de neputinta datorita varstei, cu toate nebuniile ei. O ador si nu as putea sa mai iubesc vreodata vreun copil asa cum o iubesc pe ea. Acesta este si motivul pentru care ma opresc la doar un copil al meu. Nu sunt capabila sa iubesc cu aceeasi intensitate pe inca cineva. 

M-am tot intrebat de ce nu-mi mai doresc inca un copil, pe langa toata nebunia de a fi insarcinata, pe langa tot nesomnul si tot ce inseamna sa fii mama. Nu as vrea sa o ignor pe cea mica, care va fi cea mare. Inevitabil pe unul dintre copii il ignori. Mamele nu au cum sa recunoasca acest lucru. Nici nu o vor face, dar asa e. Uita-te in jur! O sa vezi ca cel mare sufera de lipsa de atentie, cel mic primeste maxima atentie si acolo se rupe ceva. Ei bine, eu nu vreau sa fac acest lucru cu buna stiinta. Pur si simplu nu e pentru mine. Eu iubesc cu daruire, nu pot sa impart si nici nu vreau.

Ma vad pe mine, sora mai mare, care mereu a trebuit sa ma gandesc ca am un frate mai mic, tot timpul a trebuit si trebuie si acum sa o impac pe mama la gandul ca am un frate. Si nu vreau ca pitica mea sa simta ce am simtit eu din acest punct de vedere si ce inca mai simt. 

Cand aud ca e "asa frumos ca sunt doi si se joaca" sau "vor creste mari si se vor avea unul pe altul" si cate si mai cate. Nimic nu e adevarat. Exista locuri de joaca si prieteni pentru....joaca, iar cand vor fi mari cei doi, trei vor fi fiecare cu viata lor, cine stie prin ce colturi de lume si cine stie daca isi vor vorbi vreodata. Asa ca tertipurile de genul nu sunt pentru mine. Asa ca traiesc o adevarata poveste de basm cu printese, cu lupi cu lacrimi, zambete, cu o multime de curiozitati, cu de toate. E cea mai frumoasa poveste de pana acum si imi place fiecare fila care se scrie zilnic din povestea de viata a fiicei mele!

Deja am 3 copii!

A trecut ceva vreme de la ultima mea postare legata de pitica mea. Iata ca intre timp s-au facut 3 ani de cand se trezeste zi de zi langa mine. A trecut si Untold-ul pe langa mine, pentru ca anul acesta l-am zarit doar de la distanta.
Pitica mea e tot mai constienta de lumea din jurul ei. Ma uimeste cu gandirea ei, cu raspunsurile pe care mi le ofera. Sunt cateva care imi stau in minte, una chiar de azi.
Statea noi in pat, ne pregateam de somnul de dupa-amiaza, doar ea, statea sa-i fac masaj pe spate si pe manute, povestea si la un moment dat:
- Mami, uite, tanti aceasta e tale supalata.
- Care tanti, tu, Nico?
- Uite tu mami, tanti aceasta. ( Se referea la ingerasul de pe imprimeul asternuturilor de pat)
- Tu, Nico de ce crezi ca tanti e suparata?
- Mami, cred ca sigul o dol picioarele, uita-te la ea cum sta si uita-te la privilea ei.

M-a socat cu raspunsurile ei. Pur si simplu nu-mi venea sa cred ca un copil de 3 ani poate sa faca astfel de remarci.
Inca o povestire draguta de tot. Zilele trecute, noi, doua prin casa, eu faceam curatenie, ea dupa mine, ca intotdeauan ma ajuta.
Eram pe holul dinspre baie.
- Uite mami, peletele ( peretele) are bubita.
- Of tu, Nico. Oare ce a patit?
- Cred ca s-a lovit. II face Nico draga, draga, il mangaie si ii trece.( Nu doar ca a zis, dar a si facut)

Acestea sunt doar doua evenimente recente de care imi aduc aminte. In ultima vreme au tot fost cateva.
Cea mai tare experienta a fost la pescuit. I-a placut la nebunie. A inteles foarte repede care e mecanismul. A avut extrem de multa rabdare si chiar a prins si pesti. De atunci tot vorbeste de cum a prins ea peste si a inceput sa repeta experienta in casa. Cum? A improvizat. Are un balon din acela mare cu Mikey Mouse umflat cu heliu. Prinde de coada balonul, arunca spre cobor si zice ca asteapta pestele sa ii bage pluta in apa :)) Pitica mea e deja experta. De abia astept sa repetam experienta in acest weekend.
De ziua ei, am completat cu fratele meu si asa ca pitica mea s-a trezit cu doua broaste testoase de acvariu acasa. Indragea broastele dupa ce se jucase la mama acasa cu alta pereche de broaste testoase.
In ziua cand le-a primit a fost mare agitatie in jur si nu a apucat sa se joace cu ele asa cum s-ar fi jucat daca le-ar fi primit intr-o zi normala.
Ei bine, insa de a doua zi a inceput dragosteala broastelor. LE schimbam apa impreuna, le dam de mancare, le punem pe jos sa umble. Ma simt de parca acuma am 3 copii. :))
Adevarul e ca-mi plac broscutele si Nico in raport cu broscutele. Le spunem "buna-dmineata" la broscute, "noapte-buna". Sunt parte din familia noastra. Si ele sunt tare prietenoase, desi in primele 2 zile au fost cam speriate. Ca pana la urma si noi am fi speriati intr-o familie noua. S-au adaptat rapid noile membre ale familiei.
Evident ca e copil mic si inca nu stie cum trebuie sa se comporte cu un animalut, asa ca se face ca broastele au insula lor in acvariu, ca da, ele pot sa aiba inca de cand se nasc propria insula. EI bine, Nico le mai pun pe insula si le impinge usor in jos spre apa, zice ca sunt pe "topotogan" , cum zice ea. :)))
Multe aventuri frumoase am avut impreuna si vom avea, sanatosi sa fim! Si acum piesa care Nico o indrageste tare de tot. Cand a auzit-o prima data, era in bucatarie. A fugit rapid in camera la mine: " mami, cine canta? " La capitolul muzica stie tot ce se difuzeaza pe mtv hits, dance. Adica tot ce nu e romanesc.
Piesa cu pricina este...

Unul e de ajuns, pentru mine!

Roiesc in jurul meu inca intrebari de genul: dar de ce nu mai faci inca un copil? Vazandu-o pe Nico cat de atasata e de bebelusi, de copiii mici, m-am intrebat cum ar fi viata mea cu doi copii. Am fost in cercuri cu copii mici, am avut grija de mai multi deodata si un lucru e clar: eu nu sunt capabila sa iubesc doi copii cu aceeasi intensitate. De avut grija am, proabil ca pe unul sigur l-as ignora din cauza ca celalat m-ar solicita, din cauza oboselii din cauza faptului ca sunt om si am si eu limitele mele.
M-am analizat pe mine, am analizat toate cazurile de frati, surori din jur si nu am gasit nici macar un exemplu care sa zic, sa ma determine sa ma gandesc ca ar fi minunat sa am doi copii sau mai bine zis, sa ma gandesc ca ar fi bine pentru Nico sa mai aiba un fratior/surioara.
Toate mamele pe care eu le-am intalnit, despre care am citit ca au doi copii au recunoscut ca cel putin pe unul din cei doi copii l-a ignorat, fara sa vrea. La al doilea nu a mai existat aceeasi bucurie ca la primul. Si crede-ma, am vazut pe chipul tuturor copiilor cu inca un frate tristete, lipsa de atentie, nevoia de a se agata de ceva care sa-i bage in seama.
Nu exista ca daca sunt doi se joaca si nu ai treaba! Asta e o tampenie! Si eu am un frate, intre noi diferenta e doar de un an, insa nu avem relatia pe care eu mi-am dorit-o. Am renuntat sa sper ca o vom mai avea. Parca exista competitie intre copii, poate din cauza parintilor, exista un copil mai rasfatat din toate povestile cu doi copii.Exista copii care ii vad ca si-ar dori o strangere in brate, care ar face orice sa fie pe primul loc.
Eu nu vreau sa fiu cea care sa zic " ce minunat e cu doi copii", constientizand faptul ca nu e decat o vorba, ca de fapt unul din copiii mei sufera. Nimic nu ma convinge sa am doi copii. Eu nu sunt capabila sa iubesc cu aceeasi intensitate doi copii. Nu sunt singura, dar sunt singura care recunoaste acest lucru, pentru ca evident niciodata nici o mama in lumea aceasta nu va recunoaste acest adevar dureros.
Cu primul copil ai trecut prin toate noutatile. Cu primul le-ai incercat pe toate: cu primul ai fost mama. Cu al doilea e ca si cum ai trece peste o lectie invatata.
Eu nu vreau sa fiu cea care isi ignora unul din copii, constienta fiind. Nu sunt capabila sa iubesc doi copii deodata si nu voi face inca un copil. E ca si cum ai  spune ca iubesti doua femeie deodata sau doi barbati cu aceeasi intensitate, la fel. Nici parintii nu ti-i iubesti la fel. Daca nici acest aspect nu-l recunosti, e clar ca te minti in continuare.
Nu-mi doresc decat sa am rabdarea, energia si bunatatea necesara ca sa-mi fac in continuare copilul fericit si sa nu repet greselile parintilor mei.

Garantia la puterea a 6-a!

Fiecare zi mi-o incep la fel: cu o cacao cu lapte, fara zahar. In fiecare dimineata, indiferent ca e ora 3 dimineata sau 7, deschid frigiderul, scot faptele, il torn in cana, il pun in cuptorul cu microunde sa se incalzeasca, apoi presar pudra de cacao peste el si de abia astept sa-mi incep ziua.

Ma intrebam intr-o zi cum ar arata ziua mea fara frigider? Nu ar fi una deloc buna. Nu as avea unde sa-mi depozitez toate legumele, mancarea gatita, laptele care ma ajuta sa fiu in forma.

E ca si cum as avea o casa fara usa. E ca si nu as avea curent. Fara curent nu prea merge nimic: nici frigider, masina de spalat, nu as avea cum sa-mi alimentez centrala termica.

Fara frigider nu as avea cum sa ma bucur de o dieta echililibrata si sanatoasa. As fi nevoita sa mananca doar conserva si iti dai seama cum ar fi bietul meu stomac, ficat, organism? Ca o planta fara apa. Pentru mine laptele e cea mai buna solutie de a-mi incepe ziua, avand in vedere ca nu beau cafea.

Si stii ceva? Si daca as bea lapte uht, care nu trebuie tinut la frigider tot nu ar fi bine, pentru ca o data desfacuta cutia, ea trebuie depozitata cu tot cu lapte la cateva grade celsius, oferite de frigider. Hai sa ne gandim acum vara. Fara apa rece, fara iaurt. As fi nevoita sa fiu mereu in magazine, mai bine zis as fi doar acolo, pentru ca toate lactatele, pe care eu le consum zilnic: de la lapte, la branza alba, pana la iaurt trebuie pastrate in frigider.

Sa-ti mai zic ca am si o fetita? Cum as putea sa-i ofer o dieta sanatoasa fara frigider? Nu as avea cum: mancarea gatita trebuie tinuta in frigider, oualele trebuie tinute si ele la rece.

Totul trebuie conservat in frigider. Fara frigider nu exista viata acasa, decat in magazin, eventual. Nu ai cum sa-ti conservi mancarea, sa o mentii in cotele normale.

Si daca mai trebuie sa pregatesti si un tort? Da, da se poate si cumpara. Dar nu acelasi lucru: cand il faci tu, stii exact toate ingredientele. Plus, ca nu se compara satisfactia de a manca ceva ce ai pregatit tu, cu ceva ce ai cumparat gata pregatit de altii.

Tot ce poti e sa-ti cumperi eventual un frigider cu o capacitate cilindrica mai mare, ca sa te asiguri ca toti membrii familiei se bucura de toate alimentele preferate. Cei de la Liebherr au o oferta de nerefuzat, insa trebuie sa te grabesti!

De ce?

Pai, toate produsele Liebherr achiziționate în perioada 15 Mai – 31 August 2016 beneficiază de 6 ani garanție. Extragaranția va fi valabilă cu condiția activarii acesteia. 6 anide calitate, design si inovatie! Tu, ce mai astepti?

 Uite aici http://liebherr-electrocasnice.ro/campanie_liebherr_6_ani_garantie_2016_05_15.htm!