Ieri buburuza mea a mai implinit inca o saptamana. Asa ca am ajuns cu numaratoarea la nr 37. :) Nu mai este mult pana la sosirea ei pe lume. In timpul acesta, am avut timp sa reflectez la oamenii din jurul meu. Cei mai multi sunt o mare dezamagire pentru mine. Singurul care nu m-a dezamagit si stiu ca nu o va face niciodata, este sotul meu. In rest, toti m-au dezamagit prin atitudinea lor, rand pe rand, membrii ai familiei, prieteni ( care sunt extrem de putini ). Dezamagirea nu a venit pentru ca am avut asteptari, ma rog respectul in ziua de azi e cu siguranta la capitolul asteptari nobile. Am analizat cam tot ce s-a intamplat in ultimele luni si am ajuns la o singura concluzie: nimeni nu va avea respectul si ajutorul meu de acum inainte in afara de sotul meu si fiica mea, si prietenul meu, Adi. Cei mai multi au raspuns apelului telefonic, doar cand nu aveau cui sa se destainuie, moment in care nici eu nu am vrut sa mai fi disponibila. Au fost si telefoane de "complezenta", formale, care nu au denotat decat superficialitatea cu care trateaza oamenii in general sintagma "a avea grija". Verbal toti au grija, ca si politicienii: verbal, toti se arata ingrijorati, cand insa e vorba sa faca ceva, ca sa arate acest lucru, atunci pur si simplu ii vezi ca parca sunt lipsiti de maini, picioare si orice unealta necesara. Regret ca nu am realizat mult mai devreme aceste aspecte. Pe principiul niciodata nu e prea tarziu, e bine ca am luat o decizie, impacata cu mine fiind, fara sa mai gasesc scuze pentru cei din jur. Am privit totul asa cum s-a intamplat si am inteles ca oamenii in general nu dau 2 lei pe trairile, sentimentele celorlalti, indiferent ca iti sunt frati, surori sau alte rude. Nici nu mai conteaza titulatura. Abia acum, am vazut obiectiv, ceea ce pana acum, am privit subiectiv. Nimeni nu va mai primi din partea mea, mai mult decat ceea ce a oferit, indiferent cum se numeste. Voi face doar ceea ce simt cu adevarat, nu voi mai cosmetiza realitatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu