Golul interior

Ieri am avut o zi de imi venea sa iau primul autobuz, sa-mi iau gandurile cu mine si sa uit d emine. Sa aleg prima destinatie si sa plec. Sa plec singura. Ieri am vrut sa fiu singura. Am avut o zi plina. Am avut de-a face cu oameni despre care nu vreau sa mai stiu nimic. Din pacate ma voi lovi de ei si zilele urmatoare. Nu-mi vine sa cred cata rautate, frustare si macinare exista in oameni. Ce comportament! Ce atitudine, cata lipsa de educatie. Cine a zis ca sa lucrezi cu oameni printre oameni e cel mai greu lucru, a avut dreptate. Eu chiar am ajuns la momentul cand vreau pauza. De la tot! Vreau pauza de la toata viata mea. Am nevoie de aer sa respir, am nevoie de singuratate, am nevoie de liniste, am nevoie sa aud vantul, sa ma bucur de soare, sa nu ma gandesc la nimic, sa nu aduc nimic, sa vad doar simplitatea din jur si sa imi inabus gandurile in ea. Am ajuns la moment cand imi vine sa urlu, sa plang,sa ma desprind de tot si sa fug. Mi-e dor de mine, de relaxarea mea, de zambetul meu, de sufletul meu de copil. Mi-e dor de mine, cea care se bucura de tot si din orice.
De foarte multe ori am obosit: sa lupt, sa ma impart in 100 de parti, sa impart energie si bucurie in toate partile. Nu mai pot. E prea mult chiar si pentru mine.
Uneori mi-e dor de Nico cand era mica, uneori ma gandesc ca timpul a trecut prea repede in favoarea anilor. Stiu, nu sunt in varsta, dar varsta parca ma copleste, tot ce e in jur. Stii cum sunt eu? Sincera, spun tot ce gandesc. Si asta nu mi-a adus zambete si bucurii. De ce? Oamenii nu sunt sinceri sunt prefacuti, nesimtiti, plini de frustari, de goluri, de resturi.
Mi-e greata de tot. Imi vine sa plang, sa urlu si am ajuns sa scriu toate chestiile aici pentru ca efectiv nu pot sa-mi deschid sufletul in fata nimanui. Ba da, pot, dar apoi urmeaza 100.000 de intrebari, apoi doar aud ca doar eu am ceva, ca de fapt lucrurile nu sunt asa. Niciodata nu am putut sa spun tot ce gandesc fara sa nu fiu trasa la raspundere, fara sa mi se puna intrebari. E de-a dreptul trist. Stiu si eu asta!
Singurul om care ma simte, imi simte trairile e pitica mea. Exact atunci cand am nevoie vine si ma ia in brate si ma pupa si-mi spune ca e "Omul meu". Asa si e! Ea e omul meu de pret, ea e ceea ce sunt eu, doar cu partile bune, doar cu bucurie si energia cu care ma stiam.