Mi-e atat de dor de mama...dorul acesta nu-si pierde din intensitate...mi-e dor si doare...e greu de imaginat cum cineva poate sa treaca peste o asemenea durere...stiu, va trebui sa traiesc cu ea toata viata... stiu, mama nu se mai intoarce inapoi fizic...cu siguranta ca e mereu langa mine, insa inca nu pot vorbi cu ea ca si cum nu ar mai fi...mi-e tare greu...privesc cerul si astept un semn de la ea...
Cel mai greu a fost de ziua tatalui meu...nu stim sa traim cu asa ceva, insa vom invata pentru ca nu avem de ales..pasi mici si vedem din aproape in aproape cum vom face. Nu te poate nimeni pregati pentru astfel de evenimente dureroase. E ca si cand devii mama, nici o scoala din lume nu te poate pregati pentru asta. Inveti din aproape in aproape, singur. Desigur, ai cateva idei trasate, insa cam atat. Restul vine rand pe rand.
Nu am crezut niciodata ca la varsta aceasta nu o voi avea pe mama langa mine, ca nu ma va prinde 50 de ani si ea nu va fi aici...
Nu credeam ca nu vom bea o sampanie impreuna pt prima pensie a lui tata, de anul acesta.
NU pot sa vorbesc cu mama ca si cum ar fi aici. Nu pot sa deschid gura si sa-i zic ceva....pur si simplu tac, ma uit pe ce si astept un semn de la ea, dar nu pot sa vorbesc. Parca cineva mi-a inchis gura si parca nu iese nici un cuvant. Oricat m-as stradui nu merge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu