E atat de ciudat cand e liniste completa in jur, incat imi aud gandurile si chiar le vreau pe "mute". Parca vor sa ma invaluie in continuare in stare de "nod in gat" si "lipsa respiratie". Efectiv de multe ori asa simt cand mananc. Pur si simplu, acelasi nod in gat, aceeasi teama, frica. Doar ca nu mai e atat de intensa. Durerea e tot acolo si tot asa de puternica.
Ieri am fost cu tata la gradina lui mama. De fiecare data imi e atat de greu cand merg si mai greu cand vin de acolo...am zile cand chiar am impresia ca nu traiesc viata mea...e atat de ireal, incat ma opresc, inima se opreste, incep sa nu mai respir si apoi lacrimile curg de parca nu au inundat destul obrajii de atatea luni...
Pentru mine mama a fost pur si simplu sanctuarul vietii! Ea pe acel piedestal pe care si-ar fi dorit probabil sa o puna parintii ei... si totusi nu a fost de ajuns nici pt ea, nici pt trairile ei, nici pentru Cel de Sus.
Care e scopul pentru atata suferinta? Nu mai caut raspunsuri...nu mai vreau sa stiu mai multe decat stiu...insa nu inteleg cum unii pot trece atat de usor...nu o zic eu, o arata ei...ma mir ca nu am innebunit pana acum...probabil ca e nevoie de suferinta ca sa vezi cum sunt oamenii cu adevarat, ce apreciaza cu adevarat si sa inchei cu ei orice relatie, care pana acum mergea din inertie.
Cel mai mult imi fac probleme pentru tata, care chiar ca merge din inertie inainte...evindent ca ii e foarte greu: e chiar singur in casa, e acolo doar el...el cu televizorul, cu gandurile si amintirile din jur...peste 2 zile implineste 63 de ani. E prima aniversare fara mama... nu stiu cum sa fac sa-i usurez situatia...il aduc spre mine, o duc pe Nico la el, il implic...si totusi e pur si simplu legat de maini si de picioare...cu siguranta ca si el are aceleasi trairi ca mine, de altfel stiu, pt ca i-am pus eu ce simt, ce am simtit si a inceput si el sa-mi spuna ce simte si cum simte...
Ma gandeam sa-i cumpar un caine. Cineva care sa fie langa el fizic, cand nu pot eu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu