...

 Unii, care au pierdut si ei pe cineva drag, spuneau ca o data cu trecerea timpului vei invata sa traiesti cu durerea, vei incerca sa-ti canalizezi durerea  facand lucruri care sa scoata ceva bun de acolo din suflet. La mine durerea nu s--a diminuat, inca o astept pe mama acasa. IMi fac griji pentru tata, imi dau seama cat de greu ii este si in masura in care pot il ajut. Il scot din inertie, ii fac cumparaturi, ii gatesc, desi si el stie, insa cum spune el "nu-mi vine..."

Imi doresc sa nu se piarda, sa traga de el, si sa nu cada de pe pod...si tot asta ii spun:" nu trebuie sa te dezlipesti de mine, trebuie sa spui ca poti..." Mi-e frica, mi-e teama, mi-e dor de mama...fac multe lucruri din inertie, nu reusesc sa ma bucur de prea multe...ma plimb foarte mult, imi gasesc tot timpul ceva de facut...nu prea pot sa mananc...simt un nod in stomac...mereu ma gandesc la mama...ma intreb daca a suferit, cat a durut-o, de ce a plecat asa Acolo SUS. De ce DUmnezeu mi-a luat-o in asemenea mod...ma termina aceste ganduri...nu exista zi sa nu ma gandesc la ea, sa nu plang, sa nu visez ca o strang iar in brate.....