Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri".
Nu se plateste taxa nici de stationare, nici de oprire.

marți, 27 februarie 2018

Cel mai tare copil! Si da, e al meu!

Fara doar si poate am cea mai tare fiica din lume! Duminica ne pregateam de somnul de amiaza. De regula, dormim doar noi doua la orele amiaza, acum eram in formatie de 3, cu tatic cu tot. De regula, tot timpul cand e si taticul langa noi greu ii vine somnul. Uneori il trimite la serviciu sau in cealalta camera.
Acum isi dorea sa dorma si el cu noi, insa nu inceta sa vorbeasca, cea mica. La care sotul meu ii spune sa se culce si sa nu mai vorbeasca. Acum vine partea foarte tare. Nico spune:" Tati nu sunt eu de vina, gura mea e de vina. E vorbareata. Si uite si cum se aud si sunetele astea din gat. Ce sa fac? Am o gura vorbareata care nu vrea sa taca!"
Ne-am apucat de un ras. A fost atat de dulce, incat nu m-am gandit niciodata ca o sa aud ceva mai tare de atat. De unde a reusit sa scoata asemenea chestii tari? Cat de tare poate sa fie! E geniala.
E geniala si cum face versuri din orice si canta. Compune mai ceva ca mari compozitori ai momentului. Compune din orice. Daca se uita pe geam si vede ca ninge incepe cantecul. Apoi o da cu brosca testoasa care innoata si uite asa poate scoate un cantec ce dureaza cat un mix de-a lui Martin Garrix. :))
Pentru ca da, am cea mai tare fata din lume!E incredibil de iubareata, de atenta. E un exemplu de copil. Am ajuns la concluzie dupa ce a fost in multe grupuri. E sigur copilul care sa te determine sa nu-ti doresti mai mult in materie de urmasi. ;)
Piesa lui Nico preferata! :)



miercuri, 10 ianuarie 2018

2018...dorinte ca in 2017 si inca ceva :)

Si...la multi ani! Si a trecut 2017. Pentru mine a fost un an magnific de frumos! Imi doresc ca 2018 sa fie la fel de frumos si sa pluseze inca un pic. Imi doresc de la 2018 sanatate, sa fiu mereu zambareata, sa ma bucur de tot, mai mult decat am facut-o pana acum, sa fiu la fel de activa ca pana acum si sa dorm mai bine noaptea :))
Ma tot uit in jur si sunt atat de multi oameni care doar se plang, uneori fara sens, care sunt mereu nemultumiti, cand eu vad multe de care s-ar putea bucura. Si crede-ma ca despre acesti oameni stiu cam totul, deci sunt sigura ca ar putea fi multumiti pe deplin. Dar nah, stii cum e, noi, oamenii parca niciodata nu suntem pe deplin multumiti. 
Ma uit la altii din tari foarte sarace cum se bucura de orice. Sau sa nu plec asa departe cu gandul, ma uit la pitica mea cum se bucura chiar de cele mai marunte lucruri: o foaie, un creion, orice. Apropo de acest lucru am vazut un clip cu o fetita care primise cadou o...agrafa de birou! Mama ce bucurie, mama ce mult s-a bucurat! Si era o amarata de agrafa de birou! Pai da, lucrurile materiale ne fac mai fericiti, impliniti, dar noi, adultii uitam sa ne bucuram de lucrurile asa de minore.
Eu m-am bucurat cu toate fiinta mea de venirea Craciunului, de brad, de impodobirea lui, de chiar tot ce tine de Craciun, desi a venit, a trecut repede si a fost cumva pe ...repede inainte. Bucuria mea e amplificata de pitica mea, care stie sa se bucure de orice, si eu ma pot manifesta datorita ei. Nu de alta, insa poate la 34 de ani, ceilalti considera ca sunt prea copilareasa cand vine vorba de modul meu de maifestare a orice imi incanta inima. Nah, asa am fost si copilul din mine e tot acolo si nu am de gand sa-l maturizez.
Ca asa sunt eu, imi place sa ma manifest cu toata fiinta mea. Uneori mi se taie avantul si asta nu-mi place si ma supar poate chiar ca un copil.  Si acum gata cu scrisul, pitica vrea si ea. :)) Si ea e prioritara, intotdeauna.

duminică, 24 decembrie 2017

Momente memorabile!

Momente memorabile!

Am asteptat Craciunul tot anul! Pentru ca da, Craciunul este partea preferata din an, mai ales cand traiesc bucuria accentuata de pitica mea. Asa ca la noi acasa de la inceputul lui decembrie bradul deja se impodobeste.  Anul acesta am ales brad natural, dar bietul nu a rezistat mai mult de 3 saptamani. Asa se face ca anul acesta am avut 2 brazi de Craciun. :))
De fapt al doilea trebuia sa fie ...aproape primul. Nu de alta, insa mi-a fost daruit, dar fiindca deja il aveam pe primul am zis ca nu si iata ca pana la urma tot la mine a ajuns.
Pitica mea e incredibil de minunata. Zilele trecute citeam una dintre povestile preferate cu 5 iepurasi, fratiori care vor sa faca o supriza mamei iepure de ziua mamei. Asa ca se sfatuiesc fratiorii ce sa-i ofere mamei si la un moment in carte apare intrebarea uneia dintre fratiori: " ce si-ar dori mama de ziua mamei?'
Matei, iepurasul spune ca "5 iepurasi cuminti", in timp ce unul dintre frati intreaba ca unde ar putea gasi 5 iepurasi cuminti. Raspunsul lui Nico a fost magic " in tocana". :)) Am ras cu lacrimi! Si acum rad.
Acum 2 zile cand eram la aeroport ma suna pe facetime de pe tableta, povestim si intreb ce face tati, la care ea : ' vorbest cu barosanul" :)) Am ras de numa numa. De fapt tata ei vorbea cu cineva, caruia i s-a adresat la inceputul conversatiei cu " Ce faci, barosane?" :)) Deci copilul a zis perfect!
De cand am zis ca trebuie sa-i scriem la mos Craciun scrisoare, ii scrie zilnic, pune la geam. Ultima data i-a lasat pe langa scrisoare si o bucata de cicolata in servetel. :)  A fost incredibil de dulce. Eu niciodata nu am facut asa ceva. Mi s-a parut spectaculoasa!
Acum asteptam cu mare nerabdare sa vina mosul. Intre timp facem si cozonaci, ca in fiecare an in ziua de 24 decembrie. :) Suntem in plin moment de creatie, insa pana dospeste minunatia de aluat am zis ca ne luam o pauza de tehnologie amandoua. :)
Craciun Fericit, linistit si plin de magie!




marți, 28 noiembrie 2017

Over and over again!

Over and over again!

   Cred ca mai postat candva ce urmeaza sa scriu acum. Am observat ca viata se invarte ca intr-un cerc: la un moment te lovesti de aceeasi situatie,timpul e diferit. E vorba chiar de aceeasi persoane. Sunt cele care credeai ca te-au apreciat intotdeauna, pentru ca iti sunt cele mai apropiate, cand de fapt iti dai seama ca nu e chiar asa. Sau ca de fapt nu acesta e adevarul.
Iar m-am lovit de o situatie penibila, de care mie mi-e rusine. Sa ai si sa nu oferi, mi se pare cel mai egoist lucru care se poate intampla.  Sa-i spui cuiva cat de mult il iubesti, dar de fapt sa nu-i oferi nimic in plus, ca sa-i arati acest lucru, si da, ma refer la lucruri materiale. Si sa nu oferi mai ales cand tu poti sa faci acest lucru si spui ca urmeaza sa-ti implinesti un moft scump, mi se pare cea mai egoista situatie. Asa ca ma vad in situatia in care ar trebui sa nu mai aplec capul si sa le spun in fata de fapt ce inseamna gesturile lor. Si totusi cred ca nu o voi face, pentru ca mi se pare de bun simt, ca tu, ca om sa-ti dai seama singur, mai ales cand e vorba de o sora, de un copil.
Spunem ca lucrurile materiale nu ne intereseaza, dar de fapt ele ne insenineaza uneori ziua. Ne bucuram cand primim ceva, cand cineva ne ia prin suprindere cu orice material, indiferent cat de putin a costat. Sa ma tot justific pentru niste gesturi egoiste, care nu-mi apartin, parca m-am cam plictisit sa o fac. O fac de prea multi ani.
Am deschis usa unui om care nu merita sa o mai fac. Care ani de zile a trait intr-o lume paralela, care s-a dovedit a fi falsa si acum cand e singur, s-a gandit ca totusi si eu sunt importanta si eu ce am facut? Am zis "hai ca omul are nevoie sa fii langa el, acum cand trece printr-o perioada grea, uita ca te-a chemat la ziua lui intr-o alta zi ca fix in ziua aceea trebuiau sa vina divele, oamenii falsi si eu nu aveam loc acolo? Poate ca am uitat o perioada, dar sigur nu am iertat.
Si multe nu le voi ierta si nu le voi uita. De ce? Pentru ca m-au suparat foarte tare, m-au ranit foarte tare, atat de tare incat nici nu ma interesa nimci legat de viata sa si nici nu ma afecta cu nimic eventualele sale tristeti.
Multi ani m-am luptat cu morile de vant, incercand sa explic ca de fapt oamenii adevarati simt, traiesc real si nu ii intereseaza falsurile, zambetele.
 Si cand vezi ca lucrurile stau la fel si dupa ani buni si ca oamenii cred ca lor li se cuvine totul si ca ei nu trebuie sa faca nimic pentru tine, dar tu trebuie sa dai totul, ca deh, esti ruda cu ei, iti cam vina sa-i taxezi dur, asa cum merita.



duminică, 26 noiembrie 2017

Traieste pentru tine!

Traieste pentru tine!

Ma gandeam in ultimul timp ca totusi ce fain ar fi sa nu-mi mai zic in gand:"ti-am zis eu!"
Sau macar sa o zic fara sa fie cineva apropiat mie. E trist sa vad ca am avut dreptate, mai ales cand e la mijloc cineva drag. E trist ca oamenii nu mai apreciaza nimic, e trist sa vezi ca valorile se masoara doar in imaginea publica, care implic aspect, telefoane, gadgeturi, locurile unde ti-ai dat check-in, persoanele cu care te afisezi. E trist ca persoanele care conteaza cu adevarat sunt indepartate, pentru ca ai impresia ca te impiedica sa arati cat de bine o duci. Cand de fapt in viata, sufletul si casa ta totul e gol. Pai doar atat conteaza mai oameni?
Am zis de atatea ori ca aceste lucruri sunt false, incat am ragusit, mi-am amarat sufletul si am ramas fara lacrimi. Pentru ca eu stiu ca familia conteaza intotdeauna! E cea care iti este mereu langa si ca nu conteaza daca acestia au etichetele de la haine cu semnatura unor designeri de care a auzit toata lumea. Conteaza alte lucruri. Acelea care tin o viata si incat pe atat. Acelea care nu se sifoneaza, care nu se deteriorizeaza, care raman vizibile si "traibile". Acelea fac ca viata ta sa fie completa, frumoasa si sa fii cel mai fericit om de pe pamant!
Doar oamenii nefericiti isi posteaza zi de zi viata personala pe retelele de socializare, evident viata lor cosmetizata, pentru ca fac postari prin care toti trebuie sa-i aprecieze, sa le ofere like-uri, inimioare si doar cuvinte de lauda. Dar de ce sa nu traiesti acestea si starile tale de furie, acasa la tine, tu cu cei din jurul tau, care merita? De ce mereu sa tanjesti dupa atentie? Ai impresia ca cineva da doi banuti pe postarile tale? Ai impresia ca cineva nu se intreaba daca povestea ta este falsa, cosmetizata sau e doar ceva ce ti-ai dori de fapt sa existe in viata ta goala?
Uitam sa ne traim intimitatea, sa ne bucuram de momentele personale. Viata intima a devenit un fel de viata publica, doar ca sa dai impresia ca " o duci bine". O duci pe naiba! Nu stii cum de fapt sa te impaci cu gandul iti lipsesc multe, acelea care merita sa fie traite, nu postate.
Amintirile raman in suflet, pozele se sterg, culoarea nu mai e la fel de intensa, insa emotia, trairea acelor momente ramane mereu vie si colorata!
Traieste pentru tine, nu pentru cei din jur!



miercuri, 22 noiembrie 2017

E pacat ca lucrurile nu s-au schimbat in timp...

Am sigur cea mai dulce pitica din lume! De cateva zile nu are chef sa mearga la gradinita. Nu stiu cauza, sper sa o aflu. Poate pentru ca o saptamana a stat acasa, pentru ca a fost racita, poate pentru ca sunt prea multe rigori acolo si ca majoritatea timpului si-l petrece facand ceva pe scaun. Ceea ce mie mi se pare o prostie, mai ales la varsta asta. Daca nu se joaca acum, atunci cand?
De cateva zile se desprinde tot mai greu de mine la plecare. Azi-dimineata  a fost mult mai greu. Ne-am imbratisat mai mult, si-a dorit sa mergem la Auchan, iar la final a scapat si cateva lacrimi, fara alte sunete. Am iesit pe usa si mi-au scapat si mie lacrimile in deriva pe obraz, evident fara sa ma vada ea.
Am simtit-o, am simtit ca isi dorea cu tot dinadinsul sa fie cu mine. E dulce cum zice:" mami vreau sa discutam ceva amandoua. Avem o problema. Eu vreau sa fim amandoua, sa ne distram!" Cam asa mi-a zis ieri la despartirea la gradinita.  E mai mare durerea pentru mine cu cat stiu ca asa simte si ca asta isi doreste.
Azi-dimineata la trezire mi-a zis asa:" mami nu vreau sa merg azi la gradinita, vreau cu tine, plus ca am burtica plina pentru ca am mancat ieri bine la gradinita!''
Cam asta a facut-o sistemul sa inteleaga:" ca ea va fi luata acasa doar daca mananca!" Cam trist. Trist e ca sunt aceleasi concepte, idei aplicate si acelasi norme ca pe vremea mea. Si vorbesc de o gradinita bine cotata. Nimic nu s-a schimbat in gandire:" copilul trebuie sa manance mancare, ca sa primeasca dulce", de parca organismul nu are voie sa aiba nevoi, sa decida. Pe bune ca nu inteleg aceste prostii!
Noi ca adultii deschidem dulapul si ne luam doza de dulce, ei trebuie sa depinda de adulti si de ce sa punem piedici in capacitatea lor, care e una de nevoie? Mi-e greu sa inteleg.
Nu e de mirare de ce copiii dupa ce sunt integrati in sistem, uita uneori sa zambeasca, sa fie copii, uita ca pot sa faca prostii fara sa-i certe cineva, uita sa fie sinceri, uita de toate lucrurile frumoase. La Nico inca nu e cazul, tocmai pentru ca eu o incurajez si ii explic ca eu oricum merg dupa ea chiar daca nu mananca, ca poate nu-i place. Cred ca au voie si ei sa decida ce le place, mai ales la varsta aceasta. 
Tocmai pentru ca nu pot sa-i refuz nimic, pentru ca stiu ca imi spune tot ce gandeste si ce simte, am decis sa-i dau o pauza. Ca si cei mici au nevoie. 
Pacat ca oamenii mari uita ca au fost copii si uita ca nu e nevoie de toate rigorile ca un copil sa inteleaga, sa mannce sau sa faca anumite activitati. Trist ca inca nu am inteles ca tocana si sarmalele nu se pot da la orice varsta si sa nu e nevoie sa le infundam stomacul cu ceai.

duminică, 5 noiembrie 2017

Lista e tot mai scurta...

Stii cum e? Cand le permiti nu se limiteaza. Au impresia ca totul li se cuvine. Greu sa inteleaga multi care le sunt limitele sau de ce nu i-ai pus la zid cand au meritat. Nu i-am pus, ca sa nu supar pentru cei dragi. Am ajuns la concluzia, tocmai azi, cand am avut parte de inca un episod ca sunt cel mai permisiv om din lume. Ca nu stiu sa spun lucrurilor pe nume, de dragul sa nu supar pe cineva, ca incerc sa gasesc calea de mijloc, chiar si atunci cand ea nu exista. Ca multi ma iau drept "naiva", ca multi nu inteleg de fapt ca sunt doar un om caruia nu-i place cearta, care de altfel crede prea mult in oameni. Vad lucruri care cred ca de fapt ar trebui sa existe: bunul simt. Si care de fapt nu a existat niciodata. Sunt prea sincera cu cei din jur si uneori prea putin cu mine. De ce? Pentru ca eu mereu am fost omul de legatura, omul care a impacat si nu dezbinat. Azi am avut parte de inca un episod in care unii au impresia ca ei au voie sa aiba pareri, cand de fapt nu ar avea voie nici sa deschida gura.
Sunt multi oameni care trebuiau exclusi din lista mea si nu am facut-o. Si sigur trebuia sa o fac. Dar timpul inca nu e pierdut si vorba unor doi oameni importanti din viata mea: " ce ai de pierdut? niste nimicuri, care oricum trebuia exclusi demult?"
Si asa e! Lista scurta incepe sa devina de azi tot mai scurta!