Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

luni, 18 septembrie 2017

E minunat sa nu te opresti!

Pfuai ce dor mi-a fost sa scriu! Acum pot, pitica e la gradinita, asa ca este loc. :) Cand sunt cu ea sunt intr-o continua miscare si nu am cum sa ma opresc si apoi sa revin la forma dinainte. Ca asa e, cand pierzi gandul, s-a dus, a zburat si nu mai revine. 
Am avut o saptamana de concediu frumoasa! Relaxanta! M-am incarcat si de energie si m-am ales si cu o raceala. :)) Ca asa e frumos sa vii din concediu: cu un cadou. :)) Bine, nu ma asteptam sa fie acesta sau nu mi-l doream, dar daca tot am venit cu ceva din tari straine trebuie sa-i daruiesc ceva la schimb: niste medicamente. Musafirii trebuie tratati. :))
Pfuai ce bine e sa fiu eu cu gandurile mele, sa nu le grabesc, sa le las sa vina, sa nu le pun pe pauza si sa respir si singura! Ca, deh, cu totii avem nevoie de cate o pauza. Mai ales mamele. :)
Suntem supereroi, dar pana si supereroii au nevoie de o vacanta. 
Ma bucur ca ma uit pe geam si vad soare, ca il simt, ca o sa-i ating razele imediat si ca sa o ma gandesc la zilele de vara duse si o sa visez la urmatoarele. Eu cu castile mele, cu muzica si cu gandurile mele cele pozitive! Cele negative nu le mai includ in meniul zilnic. Vad si aud multi oameni care au lipsuri de toate tipurile, iar eu chiar sunt cea mai norocoasa si trebuie sa ma bucur de toate cate le am si chiar am tot ce-mi doresc!
Si ca sa inchei postarea, aleg piesa care pe fiica mea o innebuneste de cateva luni bune de tot! E cel mai mare fan Imagine Dragons! Aceasta e piesa ei preferata si trebuie sa recunosc ca are gusturi foarte bune!
Sa ne citim cu bine si de bine :)




Prezent si eu la SuperBlog2017!

Toamna a venit, calendaristic vorbind si cred ca intotdeauna toamna vine la pachet cu inspiratia aceea creativa, cea care iti da aripi sa poti zbura pana pe primele pozitii in clasamentul bloggerurilor care indraznesc, evident sa fie creativi. Si anul acesta m-am decis sa ma numar si eu printre cei care spun "prezent" la strigarea catalogului competitiei SuperBlog 2017, asa ca iata-ma aici!
Hop si eu si imi propun sa ma las inspirata, sa inspir si sa las cuvintele, emotiile si trairile si vorbeasca in locul meu! :)

marți, 25 iulie 2017

Golul interior

Ieri am avut o zi de imi venea sa iau primul autobuz, sa-mi iau gandurile cu mine si sa uit d emine. Sa aleg prima destinatie si sa plec. Sa plec singura. Ieri am vrut sa fiu singura. Am avut o zi plina. Am avut de-a face cu oameni despre care nu vreau sa mai stiu nimic. Din pacate ma voi lovi de ei si zilele urmatoare. Nu-mi vine sa cred cata rautate, frustare si macinare exista in oameni. Ce comportament! Ce atitudine, cata lipsa de educatie. Cine a zis ca sa lucrezi cu oameni printre oameni e cel mai greu lucru, a avut dreptate. Eu chiar am ajuns la momentul cand vreau pauza. De la tot! Vreau pauza de la toata viata mea. Am nevoie de aer sa respir, am nevoie de singuratate, am nevoie de liniste, am nevoie sa aud vantul, sa ma bucur de soare, sa nu ma gandesc la nimic, sa nu aduc nimic, sa vad doar simplitatea din jur si sa imi inabus gandurile in ea. Am ajuns la moment cand imi vine sa urlu, sa plang,sa ma desprind de tot si sa fug. Mi-e dor de mine, de relaxarea mea, de zambetul meu, de sufletul meu de copil. Mi-e dor de mine, cea care se bucura de tot si din orice.
De foarte multe ori am obosit: sa lupt, sa ma impart in 100 de parti, sa impart energie si bucurie in toate partile. Nu mai pot. E prea mult chiar si pentru mine.
Uneori mi-e dor de Nico cand era mica, uneori ma gandesc ca timpul a trecut prea repede in favoarea anilor. Stiu, nu sunt in varsta, dar varsta parca ma copleste, tot ce e in jur. Stii cum sunt eu? Sincera, spun tot ce gandesc. Si asta nu mi-a adus zambete si bucurii. De ce? Oamenii nu sunt sinceri sunt prefacuti, nesimtiti, plini de frustari, de goluri, de resturi.
Mi-e greata de tot. Imi vine sa plang, sa urlu si am ajuns sa scriu toate chestiile aici pentru ca efectiv nu pot sa-mi deschid sufletul in fata nimanui. Ba da, pot, dar apoi urmeaza 100.000 de intrebari, apoi doar aud ca doar eu am ceva, ca de fapt lucrurile nu sunt asa. Niciodata nu am putut sa spun tot ce gandesc fara sa nu fiu trasa la raspundere, fara sa mi se puna intrebari. E de-a dreptul trist. Stiu si eu asta!
Singurul om care ma simte, imi simte trairile e pitica mea. Exact atunci cand am nevoie vine si ma ia in brate si ma pupa si-mi spune ca e "Omul meu". Asa si e! Ea e omul meu de pret, ea e ceea ce sunt eu, doar cu partile bune, doar cu bucurie si energia cu care ma stiam.



marți, 6 iunie 2017

Lumea lor si lumea mea!

Cat de diferiti sunt oamenii care sunt parinti si oamenii care nu au copii! Primii ii vor intelege intotdeauna pe cei din a doua categorie, insa cei din a doua niciodata pe cei din prima. Ba frate, cand vad oameni care au tot timpul din lume doar pentru ei si si-l petrec doar obosindu-se cu tot felul de chestii sociale, doar de dragul ca da bine, imi vine sa o iau pe aratura. Jur! Nu o sa inteleg niciodata de ce nu ai alege in weekendurile ploioase sa stai in patul tau, uitandu-te la televizorul tau, punand pauza cand vrei tu activitatilor din jur, stand doar si bucurandu-te de libertatea aceea de a fi doar tu cu ea sau tu cu el sau doar tu cu ego-ul tau! EU tanjesc dupa astfel de momente! Tanjesc sa ma bucur de 10 minute de stat in pat, uitandu-ma la televizor doar la ce vreau eu ( altceva orice in afara de desene, desene si muzica ). 
Si o sa zici ca atunci cand nu aveam si eu o pitica, o stergeam mereu de acasa. Uite ca nu! Chiar stateam si prin casa, ma bucuram si de intimitatea casei si de linistea caminului departe de nebunai cotidiana.
Ah da, inca ceva. Daca faci sport, alergi, tragi la fiare sau mai stiu cu ce te intretii, de ce trebuie sa stie toata natia? Ca asa e cool, nu? Only good vibe :)) Bai frate, jur ca rad de oamenii astia care am impresia ca alearga si isi editeaza kilometri, doar ca sa ii bage lumea in seama. Stii ce cred? Oamenii acestia sufera de lipsa de atentie!
OK, si eu alerg, dar nu ma apuc sa postez pe retelele de socializare cati km, cu ce sunt imbracata si cum imi fuge parul in vant. O fac pentru mine. Si nici macar nu stiu cati km alerg. Ca nu asta ma intereseaza. Ma intereseaza sa fac miscare, sa ma eliberez de toata energia aceea inutila, sa ma bucur de muzica din casti, de aer, priveliste. Asta e tot! Postarile altor nici nu te incurajeaza, nici nu te ajuta cu nimic. Suna doar a lauda si cam atat.
E drept toti s-au obisnuit sa-si puna toata viata pe retelele de socializare, ca daca nu esti acolo sa te vada lumea buna, degeaba esti. Si stii ceva? CU atat raman acesti oameni. CU o avida dorinta de a fi bagati in seama. Problema e ca lumea nu-i baga. Lumea isi vede de treaba lor, de viata lor, de ignorantele lor, de nebunia lor zilnica, de nemultumirile, de lacrimile, de bucurile si de toate acelea lucruri despre care nu stim.



miercuri, 24 mai 2017

Hilara lumea!

Sunt atat de multe lucruri in capul meu la aceasta ora, multe despre care as vrea sa scriu. Am avut o zi cu acrituri de oameni. Toti se dau destepti, dar sunt atat de redusi incat mi-e greu sa cred ca isi aduc aminte cat au dat ieri pe o paine. 
Cu siguranta cel mai greu e sa lucrezi cu oameni printre oameni. Nu toti oamenii, dar sunt multi care fac ca universul uman sa fie cu adevarat pus in balansul rautatilor. Exista atat de multi oameni frustrati, rautaciosi, deloc placuti, de parca planeta asta s-a transformat in planeta tembelilor.
Pe langa faptul sunt habarnisti grav la capitolul limba romana, habar n-au sa faca doua calcule, se si umfla in pene...evident prostia e proportionala cu greutatea lor corporala. Ca asa e in capitalism, de dam rotunzi, dar suntem de fapt patrati. 
In fine, greu de explicat oamenilor ca sa dai dovada de respect nu te costa nimic. Ma rog, te costa cateva secunda din viata. Ce sa zic, ca nu stiu cum unii au ajuns sa se angajeze in anumite locuri. Eu nici macar la curatenie nu i-as lua, ca sunt convinsa ca nu ar stii cate role de hartie igienica au in depozit.
Ma crucesc de parintii pe care ii intalnesc. Copii doar cu suzete, scutece pana la varste mari, junk food si sucuri acidulate, proasta educatie, lipsa de respect si aici. E de-a dreptul dezastru. Intreb si eu, de ce ai face 3 copii sau 4? Nu esti in stare sa ai grija de doi, poate nici de unul asa cum ar fi normal, dar tu vrei 4. De ce? Pentru ca poate te-ai obisnuit sa stai acasa sau? Nu stiu, nu vreau sa fiu rea, dar mi-e ireal sa inteleg motivele. 
E dificil sa fii 100% dedicat chiar si unui copil, pentru ca esti om, esti obosit, ai nevoie de aer sa respiri, ai nevoie sa poti sa te speli pe dinti singur. 
Vorbeam cu o prietena de-a mea acum ceva timp,si-mi spunea ca isi mai doreste inca un copil. La momentul respectiv, cel mic nu umbla. Acum de cateva saptamani am auzit-o spunand ca e de ajuns un copil, ca e obosita, ca nu mai poate cu cel mic.
Nu e asa de usor precum pare de pe margine....



luni, 1 mai 2017

Nu v-ati saturat de aceleasi clisee?

Merg cu pitica toata ziua afara,daca reusim si in prima parte a zilei si in a doua. Te minuenzi de ce vezi prin parcuri. Nu-ti vine sa crezi ca exista astfel de parinti, bunici sau copii. De exemplu, intr-una din zile cand era afara asa o temperatura de vreo 25 de grade celsius, in parc era un baietel de vreo 5 ani cu capul acoperit de o caciula din aceea cu urechi,cum ne dadeau parintii cand eram mici. Pe banca statea clanul de supravegher: bunica si mama in primul plan. Ambele supervizau activitatea celui mic, ca as trebuie. Evident cu comentarii si sugestii.
In aceeasi zi in statia de autobuz o fetita cam de 5-6 ani cu caciula si vesta groasa. Zici ca au innebunit salcamii. 
Ce sa mai zic de pozele cu cei mici de tot, cu caciula in casa. Vad cel putin pe zi cateva postari de genul. Ca parca noi toti traim la pol si intr-un iglu. 
Pe langs astfel de postari evident si acelea in care musai baietii adora doar masini si masinute si sunt imbracati in albastru,iar fetele musai trebuie sa se joace cu oalele. Eu chiar ma intreb, parintii chisr nu sunt satui de aceleasi clisee vechi de cand lumea? Adica pe bune? Fetele nu pot sa fie mecanici auto si barbatii hair-stilisti? Doar intreb si eu. Mandre mamele de baietii care aleg doar jucariile clasice masculine. Frustrarea personala se cam vede in postarile pe care le fac referitor la cei mici.
Chiar sunt satula de astfel de oameni,incat nu puteam sa nu scriu. Ca mi-am propus sa scriu de cateva zile, dar tot nu am prins nici un moment liber. 

joi, 20 aprilie 2017

Hristos A Inviat!

A trecut ceva timp de cand nu am mai postat  si de cand nu am mai scris despre pitica mea. :) Intre timp au trecut si sarbatorile Pascale, care au fost o noua oportunitate de a reintregi familia. Pe langa aceasta bucurie, eu si Nico am vopsit si decorat oua, am facut pentru prima data Pasca, evident impreuna si am fost si anul acesta in Vinerea Mare la biserica. A fost atat de impresionat pentru cea mica, incat ne-am trezit ca era ora 21 si noi eram tot la biserica. 2 ore a avut rabdare, s-a bucurat de fiecare moment al slujbei, cel mai mult a impresionat-o momentul cu batutul toacai. Si inconjuratul bisericii cu lumanarile aprinse a fost un alt prilej de bucurie. Macar anul acesta nu l-a mai aplaudat pe preot pentru cantare. :))
A fost ciudat sa vad cum parintii isi obligau ca cei mici sa citeasca de pe smartphone, ca nah, sa ne dam rotunzi, cantarile. Pe langa asta, erau parinti cu copii mici-mici care evident ca nu aveau rabdare si nu intelegeau sensul lor in acel loc. II chinuiau pe bietii copii, pe bune. Nu mi se pare ca se numeste credinta sa-ti tii copilul cu forta ore in sir intr-un loc, chiar si biserica numindu-se. Adica sa te dai credincios, doar ca asa se poarta, mi se pare ca e deja de prost gust. Erau si copii care se jucam in fata bisericii, alergau, se catarau, cadeau. Parintii considerau ca e normal sa se "caleasca" in acest mod. Eu nu vedeam sensul. Nu eram singura care dezaproba comportamentul.
Vad atatea clisee de genul in jurul meu, incat chiar ca o iau razna. 
Apropo de pitica mea, e atat de fixista! Adica pantalonul trebuie sa fie aranjat perfect, la fel si hainele, parul trebuie sa stea intr-un anume fel. Uneori imi vinea sa o las sa-si termine numarul si sa revin cand e gata. Plange de fiecare data cand nu-i ies lucrurile perfect si asta ma cam scoate din minti. E enervant, pentru ca iti vine sa o iei pe carari, sa o inchizi in casa, sa o lasi sa se calmeze si sa revii dupa ce ai tras si tu o gura de aer. Ce sa faci, crescutul copiilor nu e asa de simplu asa cum cred unii, care dupa cateva luni cu primul copil deja la viseaza la al 2-lea. Se conving ca lucrurile nu sunt chiar asa de simple. Finalizez postarea mea de azi cu ceva frumos de tot.
Nico aseara la culcare, printre cantece, povesti si foieli se intoarce spre mine si ma intreaba:
"Mami, ma iubesti?" E prima data cand imi pune o astfel de intrebare. M-a emotionat pana la lacrimi.