Povestea de astazi

A inceput numaratoarea inversa pana la weekend si pana la sosirea mamei mele acasa. Cred ca si vara are zilele numarate. Povestea de astazi este despre mine: o fata ce a venit pe lume fix de Sf Nicolae, intr-o zi de iarna geroasa. Fiind primul copil venit in familie, bunicii mei isi doreau...un baiat. Asa ca atunci cand am venit pe lume expresia bunicilor a fost :"lasa ca e buna si o fata!". Pentru parintii mei am fost o mare bucurie. La scurt timp, mai precis peste un an si 14 zile am avut si un fratior. Chiar daca nu mai eram mezina familiei, parintii mei nu s-au ocupat mai putin de mine. Din contra: eu si fratele meu am fost mereu tratati cu aceeasi iubire. Indiferent ce cumparau ai mei: totul era pentru doi, ca era vb de papusi, masinutze sau alte jocuri. Si asa ca eu si fratele meu tot timpul meu am gandit in doi: cand eram la gradinitza si era ziua unui copil, mereu ceream 2 bomboane. Niciodata una! Mereu gandeam in echipa, mereu pentru doi..chiar si daca primeam, sa zicem o ciocolata, mereu o faceam pe din doua.Asta era regula de baza. Cand am ajuns la scoala, fratele meu mereu era langa mine, facea si ele temele cu mine. Era tot timpul asa de curios si tot timpul il includeam in ceea ce faceam: niciodata nu l-am dat deoparte, chiar daca el era mai mic. Fiind sora mai mare, mie imi revenea sarcina sa dau dovada de curaj. Chiar si atunci cand faceam tratamente injectabile, si eram mici, eu eram prima. Desi erau dureroase injectiile, niciodata nu am lasat sa curga o lacrima. Mereu ii aratam fratelui meu ca nu doare, asa ca eram prima pe campul de bataie. Pentru fratele meu eu eram: IAIA. Nu putea sa-mi pronunte numele. "R-ul"era prea greu de reprodus, asa ca a gasit el numele potrivit. Multi ani am fost "IAIA", sora mai mare.Eu mereu am fost partea temperata a familiei. Ca sa existe un echilibru trebuia sa fie si cineva impulsiv. Duminicile in familie, includeau si mersul pe stadion,cu tata si fratele meu. Imi placea asa de mult atmosfera, incat de abia asteptam sa se termine saptamana. Nu era dupa-amiaza sa nu mergem in parcul mare, fie sa ne jucam cu mingea, fie sa ne plimbam, sa povestim. Nu conta ca era vara sau iarna, noi eram afara. Timpul a trecut.. "IAIA"a crescut, la fel si fratele meu. Am ajuns doi oameni maturi, cu vietile lor, care mereu vor face totul pentru familia lor.