Luna septembrie m-a determinat sa ma gandesc la cat de rapid a trecut timpul si a lasat deoparte luna a 8-a a acestui an. De altfel nu-mi vine sa cred ca luna aceasta deja sarbatoresc 1 an si 4 luni de casnicie. Daca mai pun la socoteala si cei 9 ani sau 10, ca nici nu mai stiu, de cand sunt impreuna cu sotul meu, imi dau seama ca totusi am o varsta. Anul viitor deja schimb prefixul. Uhu..dar s-a miscat timpul, nu gluma. Mai in gluma, mai in serios, cam rapid s-au scurs anii. Cand aveam deja impliniti 20 de ani si era trecuta ziua mea de nastere, ziceam ca am deja 21 de ani, cand ma intreba cineva ce varsta am. Acum nu mai zic, decat varsta implinita. :) De altfel nici eu nu-mi dau varsta pe care o am, ceea ce e bine ca nu se vede. Poate si pentru ca sunt de multe ori ca un copil, sau mai bine zis :"un om mare cu suflet de copil". In plus in luna septembrie se termina si sejurul mamei mele. In fiecare an cand vine acasa vorbesc cu ea la telefon, de se rosesc firele. Si acum vorbesc cu ea zilnic, dar cand stiu ca vine acasa, si am multe minute la dispozitie, abuzez. Nici nu se poate altfel. Weekendul se pregateste sa intre in scena, si va fi un weekend cum zice fratele meu :"ca bogatii". Oho ce weekend relaxant si minunat va fi, fara indoiala. Pana ma pregatesc eu sa pun pe "stop"weekend-ul, ca sa nu treaca repede, ca de obicei, te las pe tine sa asculti si o piesa a trupei, care maine va concerta la Turda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu