Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri".
Nu se plateste taxa nici de stationare, nici de oprire.

miercuri, 6 ianuarie 2016

Eu, Nico...noi, doua

Mare bucurie pentru Nico cand a vazut ninsoarea de acum 2 zile. Am si iesit afara in plina ninsoare. S-a distrat cand a calcat prin zapada. Nu-i placea cand fulgii au inceput sa fie asa de mici si marunti cand mi-a zis sa mergem acasa sa luam umbrela.
E foarte dulce pitica mea cum isi cere scuze cand stie ca a gresit si cand ma vede ca nu mai vorbesc cu ea. Vine la mine, ma strange de picior, ca si cum m-ar strange in brate si spune :" Da eu te iubesc".
Cum sa nu o iert cand o aud si cand ii vad ochisorii sinceri uitandu-se la mine cu dragoste?
Am ajuns sa urasc mersul in magazine, mall-uri. Cand ajungem parca se transforma. Doar fuge, e curioasa, vrea sa puna mana, sa mearga peste tot. Atunci nu ma mai asculta, indiferent ce zic eu si ajungem la urlete din partea ei si suparari din partea mea. Au fost atatea momente cand atunci imi doream sa-mi aprind o tigara. Nu pentru ca-mi trebuia, ci pentru ca-mi aduceam aminte ca asa ma linisteam. Imi trece imediat ideea cu tigara pentru ca imediat in capul meu incep gandurile sa circule: " sunt scumpe tigarile, iti miros mainile urat, hainele, respiratia". :)
Decat sa strig la ea, pentru ca degeaba incerc sa o calmez, incercand sa o iau in brate pentru ca nu am cu cine, mai bine tac si nu mai zic nimic. Nu vreau sa o lovesc, sa strig la ea, o mustrez in gand si apoi ma intreb :" oare cat va mai dura?"
Urasc cand cineva incearca sa-mi spuna ca gresesc. E usor sa cresti un copil 4 ore pe zi, cand cel mic nu ajunge sa fie obosit sau morocanos, in asa fel incat sa devina insuportabil. Nu am de ce sa-mi justific reactiile si modul de a-mi educa copilul.
E al meu si asa am ales sa-l cresc. Nu ma intereseaza cum isi cresc altii copiii sau cum m-a crescut mama pe mine. Am vazut aceste lucruri pana am avut-o pe Nico.
Nico a mea e mare fan Coldplay. Acasa de pe Ipod asculta doar Coldplay. O inteleg, cam asta ascult si eu in drum spre radio. :)
Aseara desenam cu creta pe tablitele mici  si am ramas uimita de desenul ei. Nu mi-a venit sa cred! Si da, ea l-a facut, fara ajutor.


Mi se pare minunat! E distractie mare cu desenele. Si cu plastelina. Adora sa facem...covrigi. :)) E defect de familie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu