Cat de ciudati sunt oamenii! Stii de unde vine lovitura de gratie? De unde te astepti mai putin: de acolo de unde ar trebui sa primesti maxima protectie, de acolo de unde ar trebui sa exista intelegere deplina. Dar nu, nu exista. Nu conteaza ca e mama, tata sau orice altcineva. Iar am ajuns sa trec peste o zi cu dezamagire. Nu neaparat ca a fost o dezamagire incat sa ma inchid in baie si sa plang. A fost o dezamagire de genul in care am constientizat ca atunci cand vine vorba de bani, nimeni nu-ti este apropiat, indiferent ca e vorba de mama/tata/frate/sora. Parca nu ma asteptam la asa ceva!
Am observat ca daca nu urli in gura mare ca si tu ai probleme, ca si tu ai dificultati financiare si ca incerci sa le ascunzi, si ca nu-ti place sa te plangi din cauza lor, lumea crede ca iti merge atat de bine, incat pretentiile lor sunt chiar peste masura.
Intotdeauna am incercat sa-i ajut pe cei din jur,chiar renagand dorintele si nevoile mele. Stii ceva? Aceste nevoi nu au contat niciodata! Si cred ca nici nu vor conta. Adica acest lucru mi s-a adeverit si ieri. A fost inca o dovada ca nimeni nu ma va intreba cum sunt, daca totul e ok pentru mine.
Stiu niciodata nu o sa invat, niciodata nu o sa stiu sa barez astfel de manifestari, niciodata nu o sa inteleg ca trebuie sa fiu doar pentru mine. Nu am stiut niciodata sa siu asa. Poate ca e timpul sa inteleg ca a venit momentul cand trebuie sa-mi schimb modul de perceptie a ce am jur, sa schimb relatiile cu cei din jur, sa ma lupt pentru bucuria mea, sa calc pe tot si sa nu ma uit nici inapoi si nici sa ma gandesc la cine va fi ranit.
Nu stiu daca reusesc sa-mi schimb mentalitatea, modul de a gestiona relatiile cu cei din jur, nu stiu daca voi putea sa fiu alfel decat sunt, dar mi-am promis ca voi incerca. Voi incerca sa fiu egoista. Daca eu nu ma gandesc mai mult la mine, atunci cine sa o faca? Nu o face nimeni, acest lucru mi s-a adeverit chiar si atunci cand eram in stare sa jur ca asa e. Fix atunci primesc cate o palma, evident una metaforica. Insa parca atunci mi-as fi dorit mai mult o palma, sa urlu, sa spun ca doare, sa ma intorc sa plec...pentru totdeauna!
Nu vreau ca cei din jur sa-mi cada la picioare, vreau doar sa constientizeze cum ar fi fost viata lor fara mine, in multe, multe situatii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu