Acorda-i incredere, lasa-l sa aiba si el puterea de a decide, de a lua o pauza de la gradinita cand simte, respecta-i dorinta cand poti si va capata incredere in el. Fa-l sa inteleaga ca nimic in lume aceasta nu-l poate speria, ca totul are o solutie, ca nimic si nimeni nu are voie sa-l faca sa se simta neplacut, trist sau infricosat si vei vedea ca cea mica sau cel mic e in pielea sa oriunde si ca e in stare sa strabata lumea intreaga sigur pe el, fara nici cea mai mica.
EI bine, am reusit sa invingem noutatile ce au aparut la gradinita, de la copii noi, la certurile dintre copii, violenta unor copii si am recapatat copilul puternic pe care-l stiam.
Intr-una dintre dimineti nu am reusit nicicum sa o scoatem pe Nico din starea de frica de gradinita. Ne spunea ca nu-i place ca acolo sunt multi copii care lovesc, galagiosi, egoisti. A plans vreo jumatate de ora.
"Mami, nu vreau sa merg la gradinita!" imi spunea printre lacrimi. "Mami eu vreau sa stau cu tine, hai sa mergem la cumparaturi!". Tatal ei era un pic furios ca printesa lui nu mai era spartana pe care o stia. Era panicata, speriata. Am luat-o de mana si i-am promis ca azi nu o duc la gradinita si ca-i ascult dorinta si ca mergem amandoua sa ne plimbam si unde vrea ea. Era cea mai vesela! Ea credea ca de fapt o duc la gradinita si pe drum imi zicea:" hai sa-l prostim pe tati, hai sa nu mergem la gradinita". I-am explicat ca nu trebuie sa prostim pe nimeni, daca i-am promis ca nu o duc, pai nu o duc. Si-a dat seama repede ca nu am de gand sa o prostesc, recunosc ca am facut asta, doar cand am intarcat-o. DE atunci nu am mintit-o, nu am incercat sa o prostesc, ca atare nici ea nu a inceercat niciodata sa ma minta. I-am spus o poveste pe drum, i-am spus cum sa se apare de copiii rai, ce sa faca in situatiile cand cei din jur sunt rai si lovesc. I-am dat solutiile cele mai civilizate, fara ca ea sa fie pusa in dificultate. A inteles, era incanta si stia ca asa problemele sale s-au rezolvat.
I-am spus ca trebuie sa aiba incredere in mine, asa cum eu am incredere in ea. A doua zi plecarea a fost usoara. La plecarea mea i-au mai cazut cateva lacrimi, dar a fost ceva scurt. Apoi urmatoarea zi a fost fara probleme.
I-am spus ca mai mergem la gradinita, dar mai luam si pauza cand vrea si cand se poate. A inteles ca de nimic nu trebuie sa-i fie frica, ca eu sunt mereu langa ea si ca pentru orice vom gasi o solutie impreuna!
Ma bucur din suflet ca minunea mea s-a regasit la gradinita, ca e "ea" si acolo!
Nu e deloc usor pentru cei mici: daca ea plangea si a mai plans, alti copii s-au inhibat: nu mananca de exemplu nici acum nimic in afara de paine, unii inca fac pe ei, chestii. Mai bine sa se exprima si sa-ti asculti copilul, decat sa-i inneci trairile, sa ii reprimi reactiile. Si ce daca plange? Noi nu plangem, noua nu e frica de nou? Sigur ca da! Si mai bine spunem cand ni se intampla ceva, eliminam stresul si frica si anixietatea, decat sa o depozitam.
Eu mereu mi-am incurajat copilul sa spuna totul, sa planga, sa-si arate furia, frica, sa scape de ele, decat sa-i repet: "pai da bine,esti copil mare.."
Cand aud expresia asta chiar ca o iau razna. Si ce naiba daca e mare? Nu are voie sa planga, sa aiba temeri, frustari si sa nu si le exprime? Sa fim seriosi!
Hai sa fim relaxati ori de cat ori putem. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu