2 ani si 28 saptamani :)

A trecut destula vreme de cand nu am mai parcat niste ganduri proprii pe blog. Ei bine, intre timp pitica noastra creste, face 29 de saptamani. Acum 2 saptamani cam asa, am facut ecograful 4D. Cu aceasta ocazia am vazut-o pe Nicole, pitica noastra, ce avea in jur de 1000 de grame, adica 1 KG si era lunga de 34,9 cm. Ce maricica e deja. O data cu ea si burtica mea creste zilnic. Important e ca eu in aceasta perioada sunt atat de plina de energie si ca nu obosesc asa de repede. :) Nu o sa postez imagini cu pitica mea, pentru ca atat eu cat si sotul meu nu ne dorim acest lucru. Revenind la ecografia 4D a fost extrem de spectaculoasa, am facut un piticutz uman, o fatza in care am recunoscut rapid trasaturile sotului meu si ale mele. In plus fetitza noastra a stat tot timpul cu o manutza pe fatza. La un moment dat, toata fatza ei era ascunsa in palmele ei. :) Se ascundea de noi, nu vroia probabil sa o vedem. :) Intr-una dintre imagini a suprins-o medicul cu degetele pe fatza si cu unul in nasuc :)) Era atat de dulce cum isi misca asa putin o parte din buza de sus, asa cum face si sotul meu. Seamana mult cu Adi. Si de la mine are multe trasaturi faciale. I-am vazut manutzele cu 5 degetele, inima cum bate, am si auzit-o, i-am vazut piciorusele si supriza...nici acum nu suntem 100% siguri ca e fetitza :)) DE ce? Pentru ca nu si-a desfacut niciodata pana acum, cand am fost la ecograf piciorusele sa se vada clar ca e fetitza. Dar ce mai conteaza? Daca nu o fi Nicole, o fi Nicolas. Important e ca e un copil sanatos, frumos, perfect fizic si intern. De unde stiu? Pai la ecografie 4D i s-au analizat organele interne. :) Micutza noastra e o bucurie imensa pentru noi. In plus, saptamana precedenta pe 21 mai, eu si sotul meu am sarbatorit 2 ani de casnicie, iar Nicole 28 de saptamani. A fost o dubla aniversare :) Una extrem de frumoasa.Ne ducem si la curs de mamici si tatici. Un curs extrem de interesant. :) 

Si acum in incheiere o piesa foarte frumoasa :)

Frumos inceput de sezon!

Sezonul de pescuit din acest an a inceput cum nu se putea mai bine. Dovada stau capturile suprinse in poze, ce sunt deja pe facebook si o parte din ele vor fi vedeta aici pe blog. :) Saptamana precedenta, chiar in mijlocul ei, impreuna cu sotul meu, ghidati de soare si vremea frumoasa ne-am urcat in masina si am plecat spre coltul nostru de liniste si relaxare, adica lacul de pescuit. Locatia? Ciurila. S-au schimbat multe si in acea zona, fata de anul precedenta, dar tot au mai ramas doua lacuri, unde sa-ti incerci norocul si unde sa-ti arunci gandurile. Asa ca am ales lacul, unde mai erau locuri. Asta pentru ca era extrem de multa lume. Suprinzator de multa, mai ales pentru mijlocul saptamanii. Asa ca am parcat masina, am luat scaunele pliabile, betele de pescuit si toata hrana ademenitoare pentru capturi. Ne-am asezat noi, mi-am scos eu undita mea, mi-a incarcat sotul meu niste vietati in carlig ( pentru ca mie nu-mi place sa pun mana pe ele) si am aruncat frumos, asa cam la 1 metru de mal. Un pestisor pofticios si probabil ca infometat s-a incumetat sa guste din preparatul bio, cu care l-am imbiat. Nu a fost o captura notabila, ca si cantitate, insa a fost un semn ca balta are peste si ca peste mananca. Sotul meu si-a pregatit mega sculele lui de pescuit, pentru a cauta pestii la adancime si la distante mari. Intre timp, vecinii nostri pescari prindeau pesti notabili. Frumoase capturi, ce nu puteau fi scoase decat cu mincioc. Ah bun. La un moment dat, a aparut o rata, care a stricat distractia vecinilor din dreapta, pentru ca rata a alungat pestii si asa ca era timpul pentru o pauza. Nu si pentru mine. Pentru mine abia atunci a inceput distractia. Am luat batul de pluta al sotului meu, l-am incarcat iar cu vietati si cu niste porumb. Ce sa mai, un festin bio pentru pesti. Restul pescarilor pescuicau la tot felul de momeli imbietoare, frumos mirositoare. Ce mai, o adevarata nebunie pentru buzunar. Pentru ca sunt scumpe, nu gluma. Si asa ca la 1metru jumate, eram eu. Cu siguranta ca vecinii mei s-au gandit ca gravidutza aceasta nu are ea habar de pescuit. Eh uite ca nu a fost asa. Prima captura notabila, s-a agatat in carligul meu. Sotul meu, a vazut si el ca se indoia puternic varful batului meu, dar s-a gandit ca e un amarat de caras energic. Cand ce sa vezi, s-a intors de doua ori, la suprafata un mega crap asa de vreo 2-3 kg. Atunci si-a dat seama ca treaba e "grea "si ca e necesar minciocul si ajutorul lui. Ei, prea mare surpriza pentru mine, la propriu si l-am scapat pe primul "flamanzila". Macar i-am vazut spatele sau cum mai glumim noi"ceafa". Ei bine, al 2-lea nu a scapat, nici al 3-lea. Si tot asa pana am ajuns cu numaratoarea la 8-9. Ultimul peste a fost de pomina. Era deja ora 18 si ne pregateam asa de plecare, sotul meu mi-a alimentat carligul cu ultimul buchet de momeala, apoi a aruncat-o in lac. Inainte sa plece el spre masina, sa duca o mare parte din lucruri, eu aveam deja carligul pe jumatate gol. asa ca cele 2 boabe de porumb ce stateau pe drumul din spatele nostru mi-au facut cu ochiul. Am luat una si am pus-o in carlig. Sotul meu s-a dus la masina, iar eu ziceam ca-mi incerc norocul pentru ultima data. Supriza! Pestele a muscat si a facut-o rau de tot. Varful batului meu, era indoit bine de tot. Eram singurica cu pestele. D-l de langa mine, din stanga mea a vazut batul si faptul ca ma luptam cu un monstru marin, asa ca a fugit spre mine, a luat minciocul si m-a ajutat sa scot, cea mai mare captura pentru ziua respectiva! O frumusete de crap! Si iata cum boaba de porumb de pe drum, mi-a adus cea mai mare captura! A fost o zi remarcabila. Linistita, frumoasa, calduroasa si in plus si plina de aventuri pescaresti!

Ore de balet sau inot

Micutza mea se misca, are orele ei de sport. Sigur vrea sa fie in forma :) Oricum e cumintica. Intr-o zi sotul meu a pus mana pe burtica, piticutza noastra era la cursuri de balet sau poate inot, mai ales ca urmarea mana taticului ei :) Vorbim cu ea, ne aude vocea si chiar rugam sa fie la fel de cumintica si cand vine pe lume :) Bunicii ei sunt extrem de fericiti. Stii, la inceput nu-ti vine sa crezi ca vei avea un copil sau ca parintii tai vor avea un nepotel sau o nepotica. De altfel nici parintii nostri nu au realizat chiar de la inceput. E ceva nou, in timp s-au familiarizat. Piticutza noastra a facut deja 22 saptamani, marti facem 23, asta inseamna ca intra in a 6-a luna. Cum de? Pai transformarile din saptamani in luni e diferita, cand vorbim de graviditate. In mod normal o sarcina dureaza 40 de saptamani, daca impartim 40 la 4, inseamna 10 luni, ceea ce nu e ok :) O sarcina dureaza 9 luni :) Cam asta e treaba cu transformarile. Ne si gandeam deja cu sotul meu la ce urmeaza, la cum va gati cu noi, va pescui, va face sport si cu siguranta ca va face nazbatii ca orice copil. Chiar acum micutza mea mi-a dat asa un semn, probabil ca stie ca scriu ea ;)) Sentimentul ca voi fi mama, ca voi fi parinte, e un sentiment pe care nu l-am regasit pana acum, nicaieri in trairile mele. Cei care urmeaza sa fie parinti sau sunt deja, stiu ce spun, ceilalti vor considera ca spun lucruri "mari". Si subliniez inca o data, un copil este o minune. Este o minune sa-l poti avea, este o minune ca se dezvolta sanatos si bine, este o minune ca face parte din viata mea. Am intalnit suficient de multe persoane, care au dus o batalia crunta ca sa poata avea un copil. Multi o mai duc si acum si poate chiar se intreaba ei de ce nu sunt asa de norocosi. Cu siguranta ca, Cel de Sus are si el o mare contributie. Sa ai un copil, e o binecuvantare. Sa ai un copil sanatos e o minune de la Dumnezeu! Sa fii parinte e o mare implinire, simti ca lumea ta este intreaga.

E fetitza si o va chema Nicoleta :)

Am asteptat pentru aceasta postare! :) Am asteptat momentul in care vom afla, cum o sa ne strigam primul copilash :) Momentul a venit ieri dupa-masa, cand ne-a spus d-l doctor: "e printesa lui tata". Foarte cuminte printesa lui tata. De obicei, doar baietii sunt asa de smecherasi si asa de cumintei :) De data aceasta, fetita noastra a stat cu fatza la noi. I-am vazut manutzele, degetelele, inima, ochisorii, piciorusele. Avem o fetita santatoasa de 364 de grame si care are 21 de saptamani si 2 zile :) Nu a fost deloc greu sa alegem un nume, stiam de multa vreme, care vroiam sa fie: Nicoleta. Asa ca eu si fetitza mea vom sarbatori pe 6 decembrie: eu ziua mea de nastere, iar ea ziua onomastica. Si acum, apropo de fetitze, sa-ti povestesc ceva comic. Cand m-am nascut eu, nu erau ecografe, asa ca la nasterea parintii aflau ce sex are copilul. In familia mea, eu am fost primul copil nascut, deci bunicii mei isi doreau sa fiu baiat. Surpriza: am fost fetitza, iar una dintre bunicile mele i-a spus cam asa lui tata, cand acesta i-a dat vestea:"E buna si asta! ":))) Sotul meu chiar isi dorea fetitza, si acest lucru chiar dinainte de a afla noi ca vom fi parinti. Acum stim cum sa vorbim cu minunea noastra. De ce e o minune? Pentru ca este o traire unica si pentru ca de multe ori e nevoie de o minune sa o ai. :) In luna mai, de 2 ani de casnicie, vom primi un cadou frumos: o ecografie 4d! Vom putea auzi inima fetitzei noastre si o vom putea vedea in imagini spectaculoase. Prietena mea cea mai buna, are un baietel, de 5 luni, extrem de frumos: blond cu ochii albastri. Asa ca Nicoleta va avea deja un pretendent: pe David :) E minunat cum ti se schimba viata, cum la un moment dat, vorbesti cu cei din jur, despre copii, pentru ca deja cei mai multi din jur sunt parinti sau urmeaza sa devina, si e normal sa fie asa. La varsta mea, mama si tata aveau deja o fetitza de 5 anisori, adica pe mine. E ceva unic si frumos si de foarte multe ori tot astepti momentul potrivit pentru a avea o minune in viata, insa timpul biologic nu e iertator. 30 de ani e o varsta foarte buna pentru a avea un copil :) Speram ca Nicoleta sa fie la fel de cuminte si cand vine pe lume :) si sunt convinsa ca asa va fi :)

Esenta si aparenta

Fiecare zi vine cu cate o dovada a faptului ca traim intr-o lume comerciala, avida dupa imagine si dupa aprecierile "cersite", atunci cand se pune in scena o noua tinuta trendy. In aparenta totul pare minunat, in esenta este vorba despre oameni care cersesc atentie, care sunt de o penibilitate iesita din comun, sunt oameni care au impresia ca doar ei stiu sa manance foie gras, sau mai bine zis sunt oameni care si-ar comanda asa ceva, fara sa stie ce este. Suna bine, nu suna romaneste si daca nu e romanesc cuvantul, inseamna ca o fi ceva "bun". Pentru ei, penibilitatea nu are limite. Ei de fapt, sustinuti de aceleasi persoane ca si ei, superficiale, considera ca sunt unici, ca merita sa fie tratati cu respect, ca merita sa le vorbesti folosind "cuvinte mari". Cuvintele mari, in opinia lor, inseamna doar folosirea acelor cuvinte, pe care le-au auzit pe la show-urile culinare, vazute si acelea la televizor. Evident cei mai multi din acesti oameni, nu stiu sa curete o ceapa. Li se pare ceva josnic. Ca si cum ar fi suparator si de cea mai joasa speta, sa gatesti acasa. Asa e, este daca nu te vede nimeni. Nu te vede nimeni, doar pe facebook cand acesti oameni posteaza poze si cersesc like-uri. De ce altfel ai pune aceste dovezi? Pana la urma e viata ta, intima..o fi intima, dar daca nu stiu toti ce "gateli"ai mai facut, mai bine zis "cumparat", la ce sens sa mananci cu servetel pe piept? La prima vedere, acesti oameni par niste oameni de gasca, stapani pe viata lor, dornici de distractie, destepti, inteligenti, cand insa deschid gura, iti cam "sangereaza"urechile. Aceste persoane traiesc intr-o lume superficiala, o lume a "buleandrelor", a "vedetismelor", o viata falsa, fara seva, fara esenta. Pentru ei aparentele sunt mai importante decat esentele.

Inspiratia si sursa ei

De foarte multe ori ma intreb si eu, alaturi de ceilalti de unde am atata inspiratie sau cum de o gasesc atat de repede. Tot eu am gasit raspunsul: scriu din suflet, pur si simplu scriu ce vine din inima, fie ca e vorba de trairi sau de povestile pe care le vad in jur. Intotdeauna asa am facut, e drept ca de multe ori nu e bine sa gandesti cu sufletul sau mai bine zis sa arati acest lucru tuturor, insa eu prefer sa fiu mereu sincera si deschisa, niciodata sa ma dau drept alta persoana, una care mi-as dori sa devin sau o persoana pe care pur si simplu sa o adore chiar toti. Nu sunt eu acea persoana; eu nu tanjesc dupa aprecieri false, dupa aprecieri comerciale. Stiu cand cineva ma apreciaza pentru ca stie cine sunt, stiu cand cineva spune ca ma apreciaza, doar ca sa dea bine in ochii mei. Poate ca de multe ori ma prefac ca nu stiu, nu inseamna ca sunt si naiva sau prostuta. Mare atentie amatorilor :) Tocmai pentru ca am spus mereu ce am gandit, am si indepartat multa lume. Prefer sa am alaturi de mine doar persoane care ma respecta si care nu urmaresc nimic atunci cand sunt alaturi de mine, care stiu sa accepte atat o remarca pozitiva cat si una negativa. Sita a tot cernut de-a lungul timpului, iar in jurul meu au ramas doar persoanele oneste, sincera, celelalte si-au dat singure "flit". Pur si simplu nu ai cum sa rezisti in preajma mea, daca esti o persoana prefacuta, te retragi singur.Sunt cateva persoane, care mi-au fost tot timpul aproape. Daca nu te numeri printre persoanele incluse in aceasta postare, inseamna ca te-ai retras singur/singura, pentru ca nu ai avut cum sa rezisti unei persoane sincere. Eu nu sunt genul de persoana care-si schimba prietenii in functie de interese, de cercul social. Am prieteni de mai bine de 20 de ani. Timpul testeaza singur legatura unei relatii, indiferent ca e vorba de o relatie de familie sau de prietenie. Parintii mei, sotul meu si piticul meu sunt cele mai importante persoane din viata mea! Si cu acest lucru am spus cam totul. Durata unei relatii se masoara in modul cum reusesti sa gestionezi obstacolele ce-ti stau in cale.

La pas

La pas trece timpul, trece repede si lasa in urma totul. E minunat cat de repede se vede pe mine, cum paseste timpul. Trece timpul, creste burtica. Intr-o zi am deschis dulapul si am vrut sa iau o camasa, pe care am primit-o cadou de ziua mea. M-am amuzat foarte tare, pt ca atunci cand am ajuns in dreptul burticii am inchis un nasturel, apoi de acolo camasa se desfacea in "v". Nu puteam sa o mai inchid, eram ca manelistii, cu buricul la vedere :)) Radeam de una singura. Am ajuns cu numaratoarea la saptamana a 19-a, practic deja in al 2-lea trimestru. La 16 saptamani, atunci cand am fost la controlul lunar la medici, am facut ecograf ca in fiecare luna si am vrut si sa aflam ce e piticul nostru: fetita sau baiat. Nu am putut vedea, piticul nostru dormea dus, era asa cuminte, nu s-a intors deloc. Tot a incercat medicul sa-l faca sa se razgandeasca, sa vedem ce e, dar nu aveam cu cine. De fiecare data cand am fost la ecograf piticul nostru dormea. Coincidenta sau nu, toti parintii care si-au vazut copilasi dormind cand au mers la ecograf, au avut parte dupa nastere de copilasi cuminti. :) Poate o fi si acesta un semn. Deja s-au si facut pariuri apropo de sexul copilului. Ai mei au spus de la inceput ca e baietel, lucru pe care il simt si eu; unii spun ca e fetita. La cat e de smecheras copilasul nostru probabil ca e baietel, asa cuminte. Sa speram ca la urmatorul control vom afla daca e un el sau o ea. Oricum, important e ca piticutzul nostru e perfect sanatos, la ultimul ecograf avea 150 de grame si cam tot atatia cm. :) Creste. Prima data cand am fost la ecograf era mititel, greutatea normala pentru saptamanile pe care le avea, dar era asa de micutz ca incapea confortabil in palma. Ca si parinti, sunt frumoase aceste etape. Ne bucuram de fiecare clipa si evident asa vom face si de acum inainte. Daca ma intrebi ce haine am cumparat la piticutz, te anuntz ca niciuna. Insa piticutzul nostru a primit primele hainutze de la fratele meu :) Sunt asa de dulci, asa de micutze.:)