Inca o zi iar pitica mea implineste 2 ani. A crescut, fara ca eu sa-mi dau seama. Cand ma uit la ea, am minunez cat de minunata poate fi. E un copil extraordinar, care are partile ei de nerabdare, de revolta.
Deja avem 12 zile de cand nu mai o mai alaptez. Are momente si momente cand ii e dor sa stea la san. Desi am crezut ca o data ce va renunta la san, va deveni mai putin dependenta de mine, lucrurile nu au fost asa. A devenit mai dependenta de mine. Si chiar daca am urmat sfaturile celor din jur si am lasat-o cateva zile la bunici, ca sa uite de "tzitzi", dorul ei fata de mine s-a accentuat. Ba a avut momente de plans cand striga "mama". Ce sa mai zic de mine, ca-mi inhibam lacrimile, trairile. Incercam sa fiu puternica, dar nu m-am descurcat niciodata bine cand a fost legat de persoanele pe care le iubesc.
Am decis de cand stiam ca-mi doresc un copil ca nu-i voi refuza nevoia de atentie maxima, ori de ori va dorea, indiferent cati ani va avea. Cei care zic " e prea dependenta", "prea mamoasa" nu inteleg de fapt nevoia reala a copilului de atasament fata de mine. Nu e usor, e obositor de foarte multe ori, insa eu nu vreau sa scap. Ma enerveaza cand cineva incearca sa o "dezlipeasca" de mine, mai ales cand pitica mea simte nevoia sa sta cu mine, langa mine, la mine in brate. Nu conteaza ce varsta are copilul, daca simte nevoia de atasament, il avea in cantitate nelimitate din partea mea.
Viata unui cuplu se schimba total dupa aparitia unui copil. Prioritatile sunt diferite si e greu ca cei implicati sa inteleaga uneori acest lucru. E greu sa intelegi ca timpul tau liber exista doar atunci cand copilul doarme si atat. Si uneori nici atunci, pentru ca se mai intampla ca pitica sa nu doarma.
E greu sa te lupti pentru ca ceilalti sa inteleaga prioritatile. Consider ca acestea trebuie sa vina de la sine, consider ca e o chestie de bun simt.
Si inca ceva, urasc cand aud:" pai mai lasati-o si la noi, ca sa va puteti odihini", asta dupa episoade cand exprim clar faptul ca pitica si-a manifesta mai puternic nevoia de atasament. E greu sa inteleaga adultii, bunici fiind ca eu, ca mama, trebuie sa urmaresc starea copilului meu si apoi sa decid daca pot sa o las de langa mine. Urasc sa tot explic, am obosit sa ma tot repet, sa tot dau explicatii, sa tot spun...cateodata imi vine sa imi iau copilul sa ma duc pe un munte si stau acolo doar cu ea, fara sa tot dau explicatii, sa tot spun de ce, si cum trebuie.
Nimeni nu-mi intelege oboseala reala la care ma supun intrebarile lor fara rost. Stii, toti spun :" te inteleg", de fapt nu te intelege nimeni si nici nu ar vrea sa o faca.
Si eu am decis sa le tai elanul la toti cei care vin cu tot felul de precizari, insinuari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu