Valori

Valorile cu care ai crescut, cu care te-ai format, nu le poti da la o parte..sau ma rog poti, daca vrei sa fii poate in ton cu "comercialul"cotidian. Asta inseamna ca renunti practic la ceea ce esti tu de fapt, o personalitate, un caracter, dar ma rog, oamenii se mai schimba. Se schimba o data cu valul, valul care ne izbeste de stanci, sau care ne duce in larg. Poate atunci, ne trezim, si ne intrebam cine suntem si ce ne dorim in general, de la viata: ne dorim lucrurile care conteaza, sau doar partea comerciala, care dureaza putin? Am intalnit prea multi oameni, care au optat pentru partea, in care afisatul si "sa fii in ton", incat pe unii mi-e tare greu sa-i recunosc, nu de alta, dar am crescut alaturi de ei. Adevarul e ca ma crucesc de acesti oameni, nu pt ca nu sunt compatibili cu mine, ci pentru ca au ajuns sa aprecieze doar "ce spune lumea despre ei". Dar asta conteaza? Ok, nimeni nu zice sa fii singuratic, dar chiar sa-ti calci pe principii si sa te complaci in situatii care nu te caracterizeaza? Pana la urma care e scopul? Sa-ti faci o imagine, prieteni de duzina, de ocazii si cam atat? Si pt ce? Pana la urma, viata inseamna mult mai multe, mult mai mult, decat sa te privesti doar in oglinda, sa te vezi pe un piedestal, si sa visezi la viata altora: bani, masina si o vila, normal. Cam astea sunt multe dintre valorile, la care tanjesc cei mai multi. Tata are o vorba si are mare dreptate: "poti sa ai doar o saltea si sa te simti liber in locul unde traiesti, in plus totul trebuie sa fie util". Nu pot decat sa-i dau dreptate. Toata lumea isi doreste mai mult, dar oare chiar cu orice pret? Trairile, principiile nu au pret, sunt nepretuite, pentru ca nu le poti cumpara. O masina, o casa, iti cumperi, dar niste principii de unde? Nu se vand la magazinul din coltz si nici la vreun magazin de fitze.De acolo poti sa-ti cumperi cel mai mult, o vestimentatie si ceva care sa-ti tina stomacul ocupat, dar mintea si sufletul cu ce ti le hranesti?

Luna iulie si ziua mamei mele...

Pentru ca tot e luna iulie, deja ma gandesc la ziua mamei mele. Mai sunt cam 17 zile pana atunci. Ma gandeam insa, ca de vreo 4 ani incoace, nu am tras-o pe mama de urechi sa-i spun ,face to face, la multi ani. In fiecare an eu cu fratele meu punem la bataie un plan, legat de cadoul de ziua ei, pe care de fiecare data i-l dam cand ajunge acasa. Intr-un an i l-am si pus pe curier spre ea, dar a fost o adevarata aventura si nu a ajuns de ziua ei si tot cand s-a intors mama acasa, i l-am oferit. Deja trebuie sa ma gandesc la ceva supriza pentru mama cand se intoarce acasa, eu sunt cea cu ideile, ca de fiecare data. Vorba lui fratelo :"apai tu stii de ce are nevoie" ;)) Imi doresc ca anul viitor sa o strang in brate de ziua ei, si sa-i spun la multi ani. De cand a plecat mama, si anul acesta, nu am putut sa mai ascult Celine Dion, deloc. E artista ei preferata, si de fiecare data plang, cand aud o piesa de-a lui Celine. Astazi insa, daca tot postarea mea s-a legat de ziua mamei, voi face o exceptie. Pentru mine, mama este cea mai buna prietena a mea. Este si va fi. Nu am fost intotdeauna la fel de apropiate. Am avut si noi conflicte, cand eram in liceu. Chiar inainte sa plece, radeam amandoua, de cat ne certam si ce greu era sa comunicam. Distanta te face sa intelegi multe lucruri, te determina sa nu mai amani pe maine un "te iubesc", te determina sa te bucuri de toate clipele petrecute impreuna, te determina sa te intrebi de 2 ori inainte de a spune ceva nefiresc. Mi-a fost extrem de greu si anul acesta cand a plecat mama. A doua zi dimineata, am si pus mana pe telefon sa o sun, dar am uitat...Vorbeam cu ea cred ca si de 7 ori pe zi. Prima data cand ma trezeam dimineata o sunam. O sunam tot timpul. Tot timpul ma suna, tot timpul vorbeam. Cred ca nu treceau 2 ore sa nu vorbim. Daca mergeam acasa la ai mei in Turda, in weekend, in vizita, cand eram pe drum spre Cluj, deja vorbeam cu mama. In fiecare an, fac la fel...cand revine mama acasa abuzez pe orice moment ca sa vorbesc cu ea, ca sa o vad. Stiu, am o varsta, asta imi spun multi, dar varsta nu tine cont de iubire, si de faptul ca trebuie sa faci ce simti :)

Pescuitul si copilaria

Imi place cand eu si sotul meu facem planuri pentru weekenduri. Si mai ales cand includem si pescuitul :) Stiu ca multi se intreaba ce gasesc asa special in a pescui...multi m-au intrebat ce e asa fascinant in a te uita doar la pluta. Pai daca nu incerci nu ai cum sa stii. In plus in a te uita la pluta nu inseamna ceva plictistor. La pescuit fiecare are momentul sau de a-si limpezi gandurile, de a le arunca in lac pe cele care nu fac decat sa-ti ucida visele sau starea de liniste. Pe langa acest lucru e si competitia de dragul relaxarii, aventura. Si in plus, stai si alaturi de cei dragi, familie si/sau prieteni. La mine in familie pescuitul e un fel de traditie. De cand eram mici ai mei ne duceau la pescuit. Pe atunci nu erau atatea mijloace de transport, noi nu aveam masina si in plus nici nu ne uitam toata ziua la prognoza meteo. Pur si simplu ne faceam bagajele, stateam la ocazie si hop la pescuit. Eram micutzi, asa ca iti dai seama cate bagaje aveau parintii mei, de toate. Plus ca nu erau sticle de plastic, carau ai mei la apa in sticle de "sticla". Dar totul avea un farmec, era o distractie atat de simpla si atat de frumoasa. Tin minte ca venea cate o ploaie, ne puneau ai nostri repede pelerinele pe noi, cizmulitele in picioare si nu era nici o problema. Apropo de acest mod frumos si simplu de relaxare, imi aduc aminte cum mergeam cu bunicii mei in Cheile Turzii toata vara, evident pe jos, si pe traseul cel mai lung. Faceam vreo 3 ore pana in Chei. Era atat de mare iarba, si eu atat de mica, incat nu ma vedeam. In plus imi aduc aminte ca ma speriasem de iarba mare si chiar am intrebat ce face iarba cu mine si am primit un raspuns atat de frumos :"nu-ti face nimic, doar se joaca cu tine". Eram asa de fascinata de natura, de flori, de tot. Nu ma interesa ca oboseam. E drept ca atunci bunicul meu ma ducea in "carca". Asa cum il ducea tata pe fratele meu, pt ca el era mai micutz si pe mine ma tinea de mana. De multe ori fratele meu adormea. Fratele meu e mai mic cu an ca si mine, asa ca atunci cand eram micutzi pana mama avea treaba pe la bucatarie, eu eram bona fratelui meu. Si acum ii vad ochii mari cu care se uita la mine. Imi vine sa rad cand ma gandesc cum l-am indesat in caruciorul meu de papusi, asa stateau rotile de la carucior, de aveai impresia ca in orice clipa vor ceda. Fratele meu nu zicea nimic, era atat de cuminte si de ascultator, doar se uita cu ochii lui mari la "Iaia", pentru ca asa imi zicea cand era mic. Stau acum si ma gandesc la toate aceste momente cu mare placere. Era o viata atat de simpla si atat de frumoasa.

Weekend relaxant...

E din nou inceput de saptamana, dar nu pot sa nu consemnez weekendul ce tocmai s-a incheiat, mai ales ca Irina, printesa lui Adi si a sotiei sale, Anamaria, a fost botezata. Si eu impreuna cu sotul meu, am luat parte la frumosul eveniment. In plus invatam si noi, pe cand ne vine timpul, pana atunci luam notite. :) Anul viitor o sa le punem in practica. :) Cam asa a trecut ziua de sambata, ziua de ieri, a adus o vizita frumoasa acasa la parintii sotului meu ( nu scriu socrii, ca suna atat de urat) si la tatal meu, iar seara s-a incheiat cu o plimbare lunga si incredibil de relaxanta, normal, pe jos, cam de o ora jumate. Si pe cand am revenit acasa, liftul era tot stricat, asa ca mai facut putin miscare si pe scari. Intre timp am inceput sa numar zilele ramase pana la concertul Roxette. Nu puteam sa lipsesc la un astfel de eveniment, mai ales ca de trupa Roxette ma leaga atat de multe lucruri frumoase ale copilariei, lucruri pe care le si acum pastrate, atat in suflet, cat si undeva din dulapul de acasa. Roxette este trupa mea de suflet si asa ca ne-am luat din timp bilete la concert, ca sa ne asiguram ca vom fi prezenti si noi pe Cluj Arena. Nici nu se putea altfel :)

De tine depinde totul!

Ce lasi in urma e practic ceea ce conteaza. Ce lasi in urma cand iti schimbi jobul, ce lasi in urma, cand poate iesi dintr-o relatie, ce lasi in urma cand intalnesti pe cineva pe troleu, ce lasi in urma cand faci anumite lucruri normale, zilnice. Toate aceste lucruri reflecta practic personalitatea si caracterul tau.Fiecare actiune a ta zilnica, spune ceva despre tine, din relatia cu cei din jur, chiar din relatia cu tine. Esti in stare sa faci totul pentru tine, indiferent de pret, sau indiferent care sunt notele pe care le vei primi, din partea oamenilor? Esti in stare sa-ti asumi acest risc? Pai depinde..de ce? De multi factori, dar in primul rand depinde de tine.Esti asa cum ai crescut, cum te-ai format, cum ai reusit sa "furi"de la cei din jur, cum ai reusit sa gestionezi practic tot ce ajungea la tine, gesturi, cuvinte, trairi, emotii, E drept ca si pentru acest aspect ai nevoie de un filtru, sa iei doar ce ai nevoie..nu tot timpul se intampla acest lucru evident, de foarte multe ori retii si lucruri care nu prea mare importanta...poate nu au acum, poate ca au..cu sigurantaza candva te-au marca, suprins, avand in vedere ca undeva le-ai inmagazinat, si inca iti aduci aminte de ele..s-au lovit de tine, au lasat au amprenta si au plecat..poate ca te intrebi de ce le mai retii? E un raspuns pe care eu nu ti-l pot oferi, pot doar sa-ti urez un weekend stralucit si cat mai relaxant..ne auzim pe luni...ma asteapta un weekend plin si minunat..iti doresc la fel :)

Lumea in imagini

Tata e atat de simpatic de fiecare data cand vorbesc cu el la telefon. In fiecare zi, macar la finalul zilei, are replica :"uite asa poti sa-ti incepi postarea pe blog". Chiar spunea ca si-ar face si el un blog. I-am zis ca nu e necesar, poate sa posteze pe al meu. Chiar ma gandeam ca ar fi interesant, ma intrebam cum ar arata blogul meu, daca in fiecare zi ar posta altcineva si nu eu. Am sa incerc acest experiment. In plus ii va ajuta sa-si spuna off-urile, asa cum poate nu au reusit sa faca acest lucru. Te eliberezi atunci cand scrii. Cel putin mie asa mi se intampla, mai usoara, mai libera. Sa dai drumul la ganduri, folosindu-te de cuvinte, sau chiar imagini. Ma gandeam ca ar fi interesant, ca urmatoarea mea postare sa se constituie doar din imagini, iar tu cel care citesti postarea mea, sa scrii despre mine, folosind imaginile. Poate ca nu ar fi deloc greu, sa te joci in cuvinte. E un exercitiu pe care eu l-as practica. Sau ar putea fi altfel, sa postezi tu imagini, care sa ma ilustreze pe mine,asa cum ma vezi tu. De altfel, o imagine cu o persoana, poate spune atat de multe lucruri, incat de foarte multe ori, ai putea scrie un roman, despre aspect, trairi, emotii. O lume in culori, fara vorbe, cu umbre, si expresii. Adevarul e ca cel mai simplu lucru, sa-ti dai seama de trairile cuiva, de starea emotionala.Incep eu exercitiul de azi cu o imagine. Cuvintele sunt la tine.

O seara relaxanta

Ieri seara am iesit la plimbare cu o prietena de-a mea..nu am ales pentru relaxare nici shoppingul, nici mallul, ci lacurile din Gheorgheni. Ne-am asezat chiar langa niste pescari, care se relaxau si ei. Erau asa de mandri cand prindeau cate un peste cat unghia, il scoteau, se uitau la noi, ca si cum :"eh..vedeti ce buni sunt". E asa de placut sa privesti copacii din jur, sa admiri apa, sa te gandesti pur si simplu la ..nimic..pur si simplu sa te reincarci cu energia pozitiva. E frumos sa te relaxezi cu lucruri simple, sa te lasi furat pur si simplu de frumusetea simpla si naturala. De aceea imi place atat de mult sa pescuiesc, pentru ca pur si simplu, ma uit la pluta, nu ma gandesc la nimic, pur si simplu imi golesc mintea.E cel mai placut mod de relaxare: sa stai pur si simplu la aer, sa auzi doar zgomotul pasarilor, a insectelor si sa te bucuri pur si simplu, ca poti sa auzi, sa vezi si sa fii acolo. E deja marti, imediat vine si weekendul..un weekend in care micutza Irina va fi vedeta, urmeaza botezul ei si evident ca am ales sa fiu alaturi de Adi si de sotia sa, la un eveniment atat de frumos.Cine stie, poate anul viitor, ma asteapta si pe mine acelasi moment. Pana atunci invatz de la altii :)