Pescuitul si copilaria

Imi place cand eu si sotul meu facem planuri pentru weekenduri. Si mai ales cand includem si pescuitul :) Stiu ca multi se intreaba ce gasesc asa special in a pescui...multi m-au intrebat ce e asa fascinant in a te uita doar la pluta. Pai daca nu incerci nu ai cum sa stii. In plus in a te uita la pluta nu inseamna ceva plictistor. La pescuit fiecare are momentul sau de a-si limpezi gandurile, de a le arunca in lac pe cele care nu fac decat sa-ti ucida visele sau starea de liniste. Pe langa acest lucru e si competitia de dragul relaxarii, aventura. Si in plus, stai si alaturi de cei dragi, familie si/sau prieteni. La mine in familie pescuitul e un fel de traditie. De cand eram mici ai mei ne duceau la pescuit. Pe atunci nu erau atatea mijloace de transport, noi nu aveam masina si in plus nici nu ne uitam toata ziua la prognoza meteo. Pur si simplu ne faceam bagajele, stateam la ocazie si hop la pescuit. Eram micutzi, asa ca iti dai seama cate bagaje aveau parintii mei, de toate. Plus ca nu erau sticle de plastic, carau ai mei la apa in sticle de "sticla". Dar totul avea un farmec, era o distractie atat de simpla si atat de frumoasa. Tin minte ca venea cate o ploaie, ne puneau ai nostri repede pelerinele pe noi, cizmulitele in picioare si nu era nici o problema. Apropo de acest mod frumos si simplu de relaxare, imi aduc aminte cum mergeam cu bunicii mei in Cheile Turzii toata vara, evident pe jos, si pe traseul cel mai lung. Faceam vreo 3 ore pana in Chei. Era atat de mare iarba, si eu atat de mica, incat nu ma vedeam. In plus imi aduc aminte ca ma speriasem de iarba mare si chiar am intrebat ce face iarba cu mine si am primit un raspuns atat de frumos :"nu-ti face nimic, doar se joaca cu tine". Eram asa de fascinata de natura, de flori, de tot. Nu ma interesa ca oboseam. E drept ca atunci bunicul meu ma ducea in "carca". Asa cum il ducea tata pe fratele meu, pt ca el era mai micutz si pe mine ma tinea de mana. De multe ori fratele meu adormea. Fratele meu e mai mic cu an ca si mine, asa ca atunci cand eram micutzi pana mama avea treaba pe la bucatarie, eu eram bona fratelui meu. Si acum ii vad ochii mari cu care se uita la mine. Imi vine sa rad cand ma gandesc cum l-am indesat in caruciorul meu de papusi, asa stateau rotile de la carucior, de aveai impresia ca in orice clipa vor ceda. Fratele meu nu zicea nimic, era atat de cuminte si de ascultator, doar se uita cu ochii lui mari la "Iaia", pentru ca asa imi zicea cand era mic. Stau acum si ma gandesc la toate aceste momente cu mare placere. Era o viata atat de simpla si atat de frumoasa.