Azi e ziua mondiala a blogului!

Azi e ziua mondiala a blogului! La multi ani, dragul meu blog. :)

Iti recomand si blogul emisiunii mele de la radio: www.transilvaniamatinalcuaura.blogspot.ro

Nico si Avicii

Fiecare zi e presarata cu evenimente minunate si noi in viata mea: fiica mea e o adevarata minune, o minune vesela. Nici macar ca am fost sa ii facem pasaport si i s-a spus sa nu zambeasca si nu a stiut sa fie serioasa. :)) Ea stie ca la poza se zambeste. Pai nu e asa? :)) Greu a reusit doamna care s-a ocupat de noi sa o prinda pe Nico intr-o ipostaza in care nu zambea. E de bine, euu asa zic. :)
Si mai stii ceva, fiica mea e o mare fana Avicii. E tare dulce cum zice: "mama, Avicii". :)) Si asa eu, ma conformez, si pornesc piesa noua "waiting for love" pe care minunea mea o fredoneaza, ba chiar reproduce foarte bine cuvintele.
E intr-o continua miscare, e intr-o continua descoperire a lumii ce o inconjoara. Eu sunt constienta ca traieste intr-o lumea a tehnologiei, asa ca nu i-am interzis accesul. Fiind copil, e curioasa. Mai bine sa fie familiarizata cu televizorul, tableta sau telefonul si sa stie sa aleaga, decat sa fie curioasa si sa "fure" tehnologie interzisa pe ascuns. Are preferintele ei muzicala, adora sa se uita la clipuri cu pisici. Are personalitate, una puternica.
Au trecut deja aproape 3 saptamani de la intarcare. :) In unele momente isi mai doreste sa stea la san, i-am zis ca pe poate da cate un pupic. Si asa face, le da cate un pupic. :) Dupa 2 ani cred si eu ca ii drag sanul. :)
Oricum se comporta incredibil de bine! A inteles. E un copil exemplar! Si am exemple multiple, care sa-mi sustina parerea. :)

Vin nu mai este :))

De multa vreme nu am mai stat la ora aceasta doar eu cu mine in bucatarie. Eu cu mine si cu laptopul. :) Cam de 2 ani, de cand s-a nascut Nico. Nu mi-a fost dor, insa azi asa s-a nimerit. Ploua afara de am impresia ca e deja e octombrie, mai ales ca e bezna afara. Doar faptul ca sunt in tricou si pantaloni scurti imi aduce aminte ca de fapt e doar august. :)

Au trecut 2 ani si 5 zile de cand eu si minunea mea ne-am vazut pentru prima data. Eu o mai vazusem pe ea la ecograful 3D, ea nu. :) Ea insa a fost cu mine peste tot timp de 9 luni. 

Scriam inainte de ziua lui Nico ca mi-e dor de ea cand era mica. Mi-a trecut. :) Ma ia asa cate un val cand se apropie ziua ei de nastere, apoi imi trece. E minunata iubirea mea: vorbeste, spune o multime de cuvinte, le leaga, canta, are in continuare preferintele ei muzicale pe care le are de altfel pe stickul de la televizor, are preferintele ei in materie de mancare, asociaza mirosuri cu "papa bun". :)

De altfel de fiecare data cand face tatal ei de mancare si asta se intampla foarte des, cand e acasa cu noi, spune "papa bun". Stie ca Adi e cel mai bun bucatar. :) 

E fascinata de lucrurile din jurul ei, adora sa vorbeasca la telefon. Pana la urma la cat ne vede pe toti ca vorbim la telefon sau suntem calare pe tablete, nu e de mirare. 

Nicoleta e un copil receptiv, dragastos, vesel. Cea mai tare a fost azi cand am revenit acasa, statea la toaleta, eu si mama mea eram langa ea, imi povesteste ea de toate,, cu melci, cu moto, si dintr-odata se uita la mama mea si ii spune: "vin nu mai este". :))) Am crezut ca mor de ras. :)) Fata avea dreptate, nu mai este. 

Ma uimeste in fiecare zi. :) E o adevarata minune! 

Si da, avem echipa completa de dintisori in gurita. :) Am depasit perioada de "bebelus". Suntem copil mic. :) Dar este cu siguranta cel mai minunat copil mic! <3 br="">

La multi ani, minunea mea!

Au trecut 2 ani de cand a aparut in viata mea cel mai dulce miracol, cel mai dulce "condiment" pentru o doza zilnica de fericire si bucurie.
La multi ani, minunea mea! Te iubesc enorm!

Nu e deloc usor! Dar cine te intelege?

Inca o zi iar pitica mea implineste 2 ani. A crescut, fara ca eu sa-mi dau seama. Cand ma uit la ea, am minunez cat de minunata poate fi. E un copil extraordinar, care are partile ei de nerabdare, de revolta. 

Deja avem 12 zile de cand nu mai o mai alaptez. Are momente si momente cand ii e dor sa stea la san. Desi am crezut ca o data ce va renunta la san, va deveni mai putin dependenta de mine, lucrurile nu au fost asa. A devenit mai dependenta de mine. Si chiar daca am urmat sfaturile celor din jur si am lasat-o cateva zile la bunici, ca sa uite de "tzitzi", dorul ei fata de mine s-a accentuat. Ba a avut momente de plans cand striga "mama". Ce sa mai zic de mine, ca-mi inhibam lacrimile, trairile. Incercam sa fiu puternica, dar nu m-am descurcat niciodata bine cand a fost legat de persoanele pe care le iubesc. 

Am decis de cand stiam ca-mi doresc un copil ca nu-i voi refuza nevoia de atentie maxima, ori de ori va dorea, indiferent cati ani va avea. Cei care zic " e prea dependenta", "prea mamoasa" nu inteleg de fapt nevoia reala a copilului de atasament fata de mine. Nu e usor, e obositor de foarte multe ori, insa eu nu vreau sa scap. Ma enerveaza cand cineva incearca sa o "dezlipeasca" de mine, mai ales cand pitica mea simte nevoia sa sta cu mine, langa mine, la mine in brate. Nu conteaza ce varsta are copilul, daca simte nevoia de atasament, il avea in cantitate nelimitate din partea mea.

Viata unui cuplu se schimba total dupa aparitia unui copil. Prioritatile sunt diferite si e greu ca cei implicati sa inteleaga uneori acest lucru. E greu sa intelegi ca timpul tau liber exista doar atunci cand copilul doarme si atat. Si uneori nici atunci, pentru ca se mai intampla ca pitica sa nu doarma. 

E greu sa te lupti pentru ca ceilalti sa inteleaga prioritatile. Consider ca acestea trebuie sa vina de la sine, consider ca e o chestie de bun simt.

Si inca ceva, urasc cand aud:" pai mai lasati-o si la noi, ca sa va puteti odihini", asta dupa episoade cand exprim clar faptul ca pitica si-a manifesta mai puternic nevoia de atasament. E greu sa inteleaga adultii, bunici fiind ca eu, ca mama, trebuie sa urmaresc starea copilului meu si apoi sa decid daca pot sa o las de langa mine. Urasc sa tot explic, am obosit sa ma tot repet, sa tot dau explicatii, sa tot spun...cateodata imi vine sa imi iau copilul sa ma duc pe un munte si stau acolo doar cu ea, fara sa tot dau explicatii, sa tot spun de ce, si cum trebuie. 

Nimeni nu-mi intelege oboseala reala la care ma supun intrebarile lor fara rost. Stii, toti spun :" te inteleg", de fapt nu te intelege nimeni si nici nu ar vrea sa o faca.

Si eu am decis sa le tai elanul la toti cei care vin cu tot felul de precizari, insinuari. 

Dorul meu nespus dupa Nico cand era bebelusa...

De o perioada buna m-a luat un dor nebun de Nico cand era mica,mica. Am tot vazut copii mici, ba mai mult, sambata am luat unul in brate. Atunci chiar imi venea sa ma apuc de facut copii. :)) Glumesc, pentru mine nu reprezinta acest un motiv sa mai fac inca un copil. :) Insa intotdeauna in jurul datei cand urmeaza sa fie ziua lui Nico ma apuca un dor nebun de copii mici. Anul acesta parca dorul e mai mare si Nico e tot mai mare. Inca putin si implineste 2 anisori!

Pana acolo insa, maine e ziua mamei mele. De 5 ani de zile nu am mai fost cu ea de ziua ei de nastere. Ma bucur ca anul aceste vom fi toti impreuna si ca va fi si ea cu noi de ziua lui Nico. E minunat sa-i stii pe cei dragi alaturi de tine in momentele frumoase ale vietii. 

Stii, toata lumea spune ca e minunat sa fie 2 frati, ca se ajuta, ca bla bla. Eu am exemplu propriu, ca lucrurile nu stau chiar asa intodeauna si pentru totdeauna. Am cel mai simplu exemplu si mi-e de ajuns incat sa nu contribui la o nereusita personala.

Si sincera sa fiu, nu stiu cum as putea sa impart iubirea enorma pe care i-o port lui Nico. Mi-e imposibil sa impart aceasta iubire. Probabil ca exista loc, insa in capul meu pare ciudata aceasta impartire. Nu stiu, parca nu-mi da un numar intreg. 

Revenind la dorul meu pentru cei mici, poate ca mi-l mai astampar luand in brate alti bebelusi. :)

 

Vara e anotimul inspiratiei mele!

A venit vara, mult asteptata de mine. E anotimpul cand am atata inspiratie incat as putea sa o conserv pentru la iarna. Daca as gasi modalitatea de a face acest lucru, nu as mai sta pe ganduri. Intre timp stau sub aerul conditionat de la job. Ador vara, dar parca caldura imi slabeste inspiratie si imi determina degetele sa se miste pe "slow motion" atunci cand intalneste suprafata tastelor laptopului. Mi-ar placea cu siguranta vara sa scriu de undeva de pe nisipul fierbinte, stand la umbra unui palmier, privind pierduta catre un orizont pe care sa nu-l cuprind. Pot scrie cu gandul la aceasta dorinta, cert este ca tastez vara din aceleasi locuri ca si in alte anotimpuri, doar ca simt briza aerului conditionat. De ce? Pentru ca jobul de mamica nu te lasa sa faci chiar ce vrei tu. :) Acest aspect nu este un lucru deloc rau. E chiar placut sa incerci sa  furi "timp din timpul tau" de somn, atunci cand linistea acopera intreaga casa. E minunat sa ma asez cu laptopul in camera, sa pornesc aerul conditionat, sa verific mercurul din termometru de afara si sa ma bucur ca inspiratia mea depaseste pragul gradelor celsius pozitive, multe stranse chiar si la umbra. Si totusi, vara e anotimpul inspiratiei mele. E momentul cand tonusul meu este pozitiv si urca pana la 100%. E exact perioada cand gasesc cele mai potrivite cuvinte pentru toate gandurile mele. 

Si ce poate fi mai placut decat sa scrii sub aerul conditionat, cu soarele batand la fereastra ta si cu muzica ce iti alina auzul, data la un volum ce abia sursurul de apa ar putea sa-l intreaca? E exact imaginea mea de vara, cea de mamica aflata in cautarea inspiratiei in cele mai toride zile de vara.

Locurile care imi aduc inspiratia maxima, ar fi sigur plaja aurie. Undeva departe de agitatia cotidiana, unde doar briza marii,pasii vantului cald si valurile sa-mi tina companie. 

Toate aceste locuri fac ca neuronii mei sa danseze de bucurie si sa creeze tot felul de legaturi simpatice intre idei. :)

" I need vitamin Sea" este ceea ce am nevoie in zilele de vara. :) Pana atunci, pare ca gasesc inspiratia perfecta stand comoda pe covor, bucurandu-ma de aerul conditionat si ascultand in surdina muzica inspiratiei proprii. :)