Fiecare copil se dezvolta in ritmul sau. La fel e si pitica mea. A tot avut tentative de a umbla singura, insa pe 17 octombrie, seara, ne jucam in camera mare si dintr-odata s-a prins de mine, s-a ridicat si a fugit. Atunci a fost momentul cand si-a facut curaj si a plecat fara ajutorul meu! De atunci umbla singurica prin casa, pe afara inca o mai sustinem, pentru ca sa se simta in siguranta.
A doua zi dupa ce a umblat singurica, a inceput sa se dea jos din patul nostru. :) I-am aratat eu de vreo 2 ori, insa a prins repede miscarea. Sunt mandra de pitica mea si oricum nu-mi faceam probleme in privinta umblatului, pentru ca dadea semne ca vrea sa umble singurica, insa nu se simtea pregatita. Nici nu avea sens sa o fortez, pentru ca doar stricam. La ea totul a venit natural: de la nastere, la alaptat, la statul la olita, la diversificare, la renuntarea la inelul de dentitie.
Chiar ar fi pacat, ca noi, parintii sa intervenim fortat in dezvoltarea puilor nostri. Am risca sa-i determina sa faca greseli, care sa le alunge increderea in ei insisi. Nu acesta este scopul cresterii. Toate la timpul lor. Si noi am urmat cursurile facultatii dupa ce am terminat liceul si nu inainte. ;)
Cam asa sunt toate: la timpul lor! Pe final, piesa preferata a piticei mele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu