Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri".
Nu se plateste taxa nici de stationare, nici de oprire.

vineri, 8 octombrie 2021

Nu e aventură, dacă nu ai ce povesti!

    Anul trecut a fost unul de reinventare: după ce am fost nevoită la propriu să stau în casă, evident constrânsă de pandemie, atunci când a venit momentul evadării, a fost ceva de genul :" nimeni nu mă poate opri!" Plimbările erau lungi, zilnice, kilometrii se contorizau în pași făcuți,nu conduși, asta la început. A fost dorința aceea că poți să evadezi și dacă poți să o faci, departe de tot, de ce să nu o faci. Îmi plăcea să îmi iau familia și să ne plimbam prin zonele ferite din oraș, pline de verdeață. Mă simțeam că un copil care abia s-a  născut și era liber să se miște! Nu pot să descriu senzația! Libertarea de mișcare e ceva" wow"!

  Pentru mine e de ajuns să mă plimb, ca să mă pot deconecta, să mă pot reîncarca. Când te plimbi e simplu: ești tu cu ține, dar când ești în gașcă, responsabilitatea crește exponențial. E frumos când ești cu oameni dragi ție, când poți să te bucuri de natură, când te bucuri de o pâine prăjită și o slănină în băț pe grătar, departe de agitația cotidiană. Așa se face că după nebunia cu pandemia, ne strângem gașca: toți familii cu copii, a câte 1, 2 sau 3 copii:de la câteva luni la 6 ani.  Liste peste liste...

 Când alegi o ieșire cu copilul, chiar și pentru câteva zile, îți muți la propriu casa, și dacă nu ai mașină, e musai să închiriezi o remorcă că să te asiguri că ai până și fix acel pop-it de care își aduce fiica ta, fix acela din colecția de 6. Toate același culori, dar noah, forme diferite, luate din 6 locuri diferite că așa e moda, și ce nu faci tu ca părinte să-ți vezi copilul mulțumit? 

  Și revenind la momentul când ne hotărâm noi să mergem la munte.... soțul meu se mobilieaza, împreună cu câțiva din gașcă, și găsesc o super cabană situată la 2 ore și jumătate de casă, care le avea pe toate: băi proprii, foișor, curte mare,locuri de joacă pentru cei mici,grill, tot confortul. Doar vremea trebuia să țină cu noi, și din ce văzusem noi pe prognoza meteo, aveam zero șanse de ploaie și toate șansele să ne relaxăm!

Cumpărături pentru grill, legume,fructe, băuturi de toate feluri, la comun și fiecare în parte...de toate. Ne îmbarcăm cu toții, fiecare cu mașina sa și ne pornim la drum. Noi eram a doua familie care urma să ajungă la cabană. Ajungem noi în satul unde era cabana și cum ne uităm noi așa spre deal, vedem ditamai panta. Apăi la hardughia noastră de mașină de o tonă, am zis că e nimica toată. Era și super plină mașînă. Pantă nu era astfaltata, ci pietruită și cu nisip. Urcăm așa încet și încep rotiile să se învârte în gol. Alunecăm și cum se ambala mașina, începeam să făceam gropi. Numai de înaintat nu înaintăm. Ne afundam tot mai tare. Cea mică deja începea să se panicheze. Nah bun, lăsăm mașină să meargă in spate din inerție. Am zis gata: un pic de demaraj și sigur imediat suntem sus. Sus acesta înseamna vreo 2 kilometri de drum, cu tot cu curbe. Trece pe lângă noi o amărâtă de mașină, vai de capul ei, dar urcă. Noi ajungem la jumătatea pantei și atât a fost. Motorul mașinii se încălzise deja chiar tare, noi eram cu emoții, gropiile ce le săpa mașina erau deja mai mari, zici că erau cuiburi pentru cartofi. Într-un final renunțăm. Apare și proprietarul cabanei, un copil tânăr. El știa ce drumuri sunt pe acolo, așa că era înzestrat cu mașină de teren. Toate bune până aici. Se oferă să ne remorcheze. Era perfect , pentru că aveam cârlig, aveam și cablu, deci toate condițiile. Atâta doar că mașină noastră era mai grea ca aceea, iar mașina noastră nu făcea decât să patineze în continuare. :)) Bine că nu am tras în spate ditamai mașină de teren. Bun, din nou de unde am plecat, la începutul pantei. Încet, încet au venit și restul familiilor. Toate mașinile au urcat. Erau mult mai mici și ușoare decât a noastră.

Ultima soluție? Clasică: împinsul mașinii! Acum era momentul când bărbațîi trebuia să-și arate la propriu mușchii și să-i pună la treabă. Cu toții înainte! Știau că sus îi așteaptă pe toți câte o bere rece, un vin la frigider. Păi ce motivație mai mare de atât? Numai gândul la spuma berii, îi făcea să împingă cu putere! Și chiar au reușit! Când ai o asemenea motivație, se urnesc până și bolovanii, singuri.

Și iată că mașina noastră a reușit să ajungă la destinație! Eu cu fiica mea ne-am dat între timp jos din mașină și așteptam sus cu emoții! Când am văzut că apare botul negru al mașinii, am simțit că sunt in al 9-lea cer! Fiica mea a fost așa de emoționată, încât atunci când a văzut mașina a început să plângă! Evident de bucurie!

După un asemenea start, nimeni nu mai avea chef de despachetat, toată lumea avea chef de un pahar de vin, de o bere, de relaxare! A fost prima dată când ne-am dat seama că totusi masina e prea mare...în rest, ne place că încap și multe și puține in ea. Chiar mă gândeam că e bine că aveam cârlig de remorcare și că aveam și cabluri, că altfel aveam de umblat în tot satul dupa ele sau cine știe pe unde...





Ah da, aveam deasupra masinii, pe bările transversale și suportul pentru biciclete, evident cu tot cu biciclete....și pe acelea a trebuit să le ducem rând pe rând sus în deal. Deși am ajuns printre primii la destinație, mă rog, aproape de destinație, după o asemenea aventură am ajuns ultimii în cameră, după vreo 2 ore de încercări, finalizate cu reușită!




Am zis că dacă tot mergem la munte și va fi un weekend departe de cotidian, să ne bucurăm și de o plimbare cu biciclete prin aerul tare de munte. 

Chiar dacă aventura noastră a început cu stângul, parcursul ei și finalul a fost unul minunat! Am povestit, ne-am bucurat de natură, de compania prietenilor noștri, de mirosul focului cu lemne, de atmosfera din jurul focului. E drept că până nu se asfaltează acel drum nu vom mai merge cu mașina, ca să nu mai avem parte de alte emoții,chiar dacă zona și cabana merită orice efort!


Acest articol a fost scris pentru competitia SuperBlog 2021.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu