Savurez o cafea, am facut o baie fierbinte, fiica mea e la scoala online, de dimineata mi-am terminat organizarea prin casa, am avut timp si de un episod din grey's si acum admir claritatea de afara...o claritate care parca incepe sa se regaseasca si in gandirea mea...e clar ca trebuie sa merg mai departe, sa tin capul sus, sa o ajut si pe mama la acest capitol si pe tata, ca mi se pare ca el a cazut cel mai mult...el e uneori extrem de prapastios si e enervant pentru mine sa ma lupt si friciile lui. E enervant ca parca le trezeste si pe ale mele.
Chiar in ziua cand a primit mama confirmarea meliomului multiplu si am vorbit cu tata la telefon, am simtit o cadere de la cer la pamant a psihicului tatalui meu. M-am imbracat rapid si am mers la el; mama era deja la tratament. Era cam pierdut, insa pe parcurs ce povesteam cu el simteam o descretire, o intelegere a faptului ca "nu e singur", si ca intotdeauna vom trece peste tot impreuna si ca nu ne vom lasa. Nu ne-am lasat niciodata, chiar si atunci cand viata noastra era extrem de ciudata, de grea.
Stiu, am familia mea, am copilul meu, insa mereu o parte din mine va fi acasa la ai mei. Nu ma voi putea rupe niciodata si nici nu voi putea sa fiu concentrata doar intr-o parte. Asa sunt eu, asa voi fi si asta ma defineste. Nu cred ca vreau sa schimb ceva. Si daca as incerca sa fac acest lucru, tot nu as putea. Am incercat de mai multe ori, dar asa sunt eu. Poate daca ma mai nasc o data voi putea sa-mi schimb acest aspect.
O sa mai treaca un timp cand imi voi ridica capul din pamant, cand nu voi mai simti noduri in stomac, cand poate voi accepta situatia cu totul.
Uneori as vrea sa ma pun in pat, sa dorm si cand ma trezesc sa fie totul schimbat... mi-e dor de linistea mea, de bucuria mea, de momentele cand simteam doar fericire, bucurie si cand abia asteptam fiecare moment...mi-e dor de libertatea mea...
M-am saturat si de scoala asta online, de temele zilnice...vreau sa evadez, sa nu ma gandesc la nimic, sa zambesc, sa rad cu pofta.
Ieri a fost asa de frumos afara, incat m-am plimbat 2 ore. M-as fi plimbat si mai mult, insa deja incepeam sa resimt frigul, desi eram imbracata gros.
Ma bucur ca maine voi fi toata ziua la aeroport. Plec la 5 dimineata si ma voi reintoarce acasa pe la 18. Voi avea timp de gandurile mele,ma voi rupe de normalitatea asta zilnica, care a ajuns sa ma erodeze uneori...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu