Ieri s-a implinit o luna de cand am aflat ca pe mama nu o mai pot strange fizic in brate niciodata...ieri i-am facut un cadou: mi-am facut rapelul la vaccinul anticovid. Da, m--am vaccinat si da, profesional aveam dreptul si da, e noroc ca sotul meu a fost pe faza si ne-a programat. Televizorul, isteria cu pandemia,i-a creat si mamei mele o stare psihica precara. Cu totii "ne-am dat filme" in legatura cu aceasta isteria: cu totii am crezut ca avem toate simptomele, ca maine vine cineva si ne inchide in spital. Ea s-a gandit prea mult la asta si am incercat sa-i distrag atentia cu tot felul de activitati la distanta, cu convorbiri la telefon, cu apeluri video cu fiica mea. O sunam video si ii aratam cum ne distram in bucatarie, incercam orice sa o fac sa vada lucrurile frumoase, chiar daca si mie imi era teama. Ce fac cu fiica mea? Era singura mea teama. Mi-a naucit si mie capul aceasta teama, in timp am reusit sa inteleg de fapt ca teama nu-mi va face bine...mi-a trebuit multe luni, multe nopti cu treziri de frica, cu lipsa aerului, cu transpiratii reci...ii miroseam parul fiicei mele, care doarme si acum cu mine si imi ziceam ca sunt ok!
Ieri noapte i-am mirosit din nou fiicei mele parul, pentru ca m-am trezit si nu puteam adormi si mirosea a mama...chiar era mirosul ei! Ma doare,zi de zi...ma uit la pozele cu ea si vad ca bucuria ei era tot mai ascunsa in ani...in trecerea timpului...de acum 9 ani mama deja fugea de ce era in jur...eram insarcinata cu Nico si am ramas cu o mama plecata departe fizic...cu multa tristete, cu durere...tin minte ca era aproape de ziua ei de nastere cand a ales sa plece in Italia...eu mai aveam putin pana sa o nasc pe Nico...m-am urcat pe autobuz, am mers pana la locul unde urma sa o astepte microbuzul...pleca din Cluj...a adus-o din Turda cu masina sotul prietenei mele...era singura, si nu puteam sa o las sa plece singura...imi era greu sa ma misc, era cald afara, dar asta nu m--a impiedicat sa o strang in brate...niciodata nu m-a impiedicat nimic sa fac orice simt pentru mama... apoi, in urmatorul an, eram in iunie la mare, la noi, cu Nico, prima iesire lunga cu masina cu ea...dupa cateva zile de cand eram la mare m-a sunat mama sa-mi spuna ca pleaca din nou Italia, asa dintr-odata...simteam cum mi se naruie totul in fata...de 9 ani plang mult pe tema cu mama si imi dau seama ca inca de atunci a renuntat rand pe rand la relatia cu mine...am nascut-o pe Nico, ea era plecata...mi-a lipsit atat de mult..era ceva nou pentru mine..nu puteam sa povestim mult la telefon..singurul care a fost langa mine a fost: sotul meu!
Stiu ca a avut multe pe suflet si in gand si stiu ca si-a dorit sa fac multe pentru noi, insa pe mine nu m-a ajutat cu nimic fuga ei...si nici pe ea...mereu i-am spus ca putem rezolva totul, ca e de ajuns sa se descurce ea cu tata si atat. De prea putine ori m-a auzit cu adevarat ce ii spuneam...o alimentau altii cu negativisme, cu tot felul de tragedii..pana la urma a crezut in ele, oricat am incercat eu sa-i spun ca nu e cazul sa-si faca probleme...
Relatia cu fratele meu era demult terminata...am continuat-o ca sa nu o supar pe mama...si in ultima poza de profil a mamei e ea, Nico si fratele meu, nu eu...ca si cum Nico ar fi a lui fratele meu..mereu a facut diferente intre mine si fratele meu...el mereu avea dreptate, el avea cele mai bune relatii..nu o spun din suparare, din gelozie..o spun faptele...o spun si cei care au auzit cuvintele ei...si de ce? Ma doare cel mai tare pentru ca mereu mi-am dat sufletul...si Doamne cat e de dureros! Parca cineva a intrat in sufletul meu si mi l-a taiat in fiecare zi cate un pic...
Acum dupa ce mama nu mai e, rapid au aparut hienele...gata sa imi arate ce am stiut dintoatdeauna: ca 2 inele, un lant si un loc de veci ii fac fericiti! Mie imi raman amintirile si bucuriile...restul, nu conteaza...eu am strans amintiri, bucurii ( pe langa multe lacrimi si suparari) si astea nu mi le va lua nimeni niciodata! Cu ce plecam din lumea aceasta? Cu nimic...
Cum zicea cineva:" o ai pe fiica ta, deci iubire cat pentru 2 vieti!" Si asa e...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu